Eseuri
Ora locală USA !!!
3 min lectură·
Mediu
Ora 12 a venit, omul negru a sosit!!!
Jocul acesta al copilăriei ne punea pe goană, ne alerga, atât timp cât unul dintre noi copiii scanda incantația. Erai bun alergător, îl prindeai pe omul negru ! Nu,alergai până nu mai puteai și venea unul plictisit de a fugi de omul negru , sau care dorea să fugă el însuși după cineva.
Așa și cu www. poetry.com
Un site unde, printre altele poți concura internațional cu poezie haiku.
Ai dreptul să postezi o singură dată, poezia să conțină în cuvinte ceea ce imaginea afișată ca sursă de inspirație îți transmite. Ai dreptul să vizualizezi imaginea o zi întreagă, să scrii câte haiku-uri dorești, dar numai unul singur ai dreptul să îl postezi. Evident, în limba engleză.
Și, ceea ce pe mine întotdeauna m-a umplut de emoția din jocul copilăriei, numai la ora 12 fix!
Dar fix!
Ai ocazia să citești iubitori de haiku de peste mări și țări, oameni pe care după nume sau ID - depinde cu ce semnează- , îi localizezi în Grecia, Rusia, Anglia, - poate America, Japonia, și, ce emoție!!! îmi palpită inima că mai zăresc și un nume de român ! Am prins omul negru!!!
De multe ori emoția face ca mâna să tremure, să apeși alături. Să tastezi cele trei versuri de trei ori, timpul zboară...
Vă postez câteva încercări ale unor talentați din alte țări.
“This looks like a good fishing spot
Under the tree surrounded by Nature
The reflections of the day
Eufemia Tatham
Oh the beauty is
A slow rivers flowing beauty
On hot summer day
carol louise taylor
tranquil forest scene
trees reflect in clear water
real soul holiday...
Yelena Teleshova
The trees reflection
standing on the river\'s edge
enjoyed the quiet peace
Heidi Tenney
No leaves on the tree
A gentle breeze singing soft
Harvest time is near
Hanna Thompson
Green pond reflection
Becomes tiny zigzag art
Thanks to the ripples
just . . . Tokopah
Unable to see
What lives below the surface
It is imagined
Lynne Kay Tomasini
i love the wourld cause of you.
i love your kind heart.
i love the world cause of you
Tangee Trice
Lit by summer sunshine,
the pond\'s still greenish water
makes a picture of perfect peace.
Tamara Tsybizova
These storm clouds linger
In the TEMPEST of my mind
The downpour awaits.
Alex Tumolva
Reflections of light
Upon the calm still waters
Nature\'s peace awaits
angie turner
Calm, cool amber glass
A million miles from nowhere
Water\'s silent dance
Rachel Turner
Some hot afternoon”
………………………………………
Numai primii 20 postanți care sunt cei mai apropiați de ora 12, intră în concursul pentru locul I al acelei zile. După o lună, se stabilește câstigătorul lunii. Apoi, al anului!!!
Twelve o\'clock sharp!
Have a chance !
067203
0
