Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

a iubi fără a

mosaique din lhasa - jurnal

2 min lectură·
Mediu
am încercat să scriu despre dragoste și eu ca orice femeie, darius. nu știu de ce am schițat doar o chestie neverosimilă și apoi mi-am văzut obiectele mici din memorie ca și cum ar fi fost prinse de umbrele celorlalți, subțiate. e ca atunci când trăiești un fel de subviață, într-o magică solitudine și se prăbușesc rând pe rând cuvintele în care ai fost închis. nu mai poți vedea sunetele din tine, cauți vocalele inițiatice sau măcar o certitudine, o banalitate, un sentiment ca acela de a iubi fără a. pentru că eu uit mereu câte un a sau un i. cred că am o lumină destrămată de la o vreme. nu îmi spune în ce timp. nu mai vreau să știu când mi s-a pietrifcat sângele sau când am ars trecerea prin duminicile sfinxului. sunt oarbă uneori la sunetele esențiale. nu mi le pot reprezenta decât ascultându-te cum aprinzi focul într-o liniște nemișcată, scrisă în lemn cu majuscule. nu zâmbi din pleoapa unui semn. știi cât urăsc majusculele. știi cum stau printre cercuri și mă ating silabele originare până adorm epuizată de asemănătorul din oglindă. hai să rămânem dincolo fără trecut fără a fi mâine să mergem doar unul pe apa celuilalt, ca și cum ne-am aminti, cerc după cerc, să ne iubim. vii.
083.974
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
215
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “a iubi fără a.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/proza/190068/a-iubi-fara-a

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mariana-fulgerMFmariana fulger
Încerc și eu să trăiesc scriind despre dragoste, îmi creează un sentiment de împlinire, chiar dacă nu-mi dă nici o idee despre o posibilă finalitate, nici n-aș dori așa ceva, mă doare finalitatea în dragoste. Frumos și un pic amar. O dimineață fericită.
0
@c-octavian-sCSC. Octavian S
\"știi cât urăsc majusculele. știi cum stau printre cercuri și mă ating silabele\"
chiar dacă poti scrie cu majuscule \"te iubesc\" tot nu au valoare cuvintele îngrosate dacă nu au putere de convingere...
\"hai să rămânem dincolo fără trecut fără a fi mâine să mergem doar unul pe apa celuilalt, ca și cum ne-am aminti, cerc după cerc, să ne iubim. vii\"
învăluită în mister iubirea-i mai dulce...
cu mult respect
tavy
0
@alter-egoAEalter ego
\"nu mai poți vedea sunetele din tine\"

Invidie. Ai apucat să tragi cu ochiul la ele măcar o dată.

\"hai să rămânem dincolo fără trecut fără a fi mâine\"

Nu cred că vrei să rămâi \"dincolo\". E înghesuială mare.
0
@cristina-rusuCRCristina Rusu
Frumos ai scris, Ela. in pagina ta de astazi, dragostea nu se amplifica, nu se spune, nu se scrie. se simte doar. nici ieri, nici maine, nu se rostesc declaratii ci se traieste acel ceva care se cheama dragoste. cu simpatie (ai o feminitate misterioasa, de cate ori iti scriu numele, imi vine sa-ti scriu Ele; elle, danielle, ea) :)
0
@camelia-triponCTCamelia Tripon
doar unul pe apa celuilalt\" o metaforă foarte originală pentru împletirea destinului a doi îndrăgostiți, pare mai mult decât un jurământ-mi-a plăcut
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Mariana, finalitate, final, două fenomene cumva separate. Dragostea cu finalitate și fără final sau dragostea cu final și fără finalitate. :) Dragoste să fie, când e. Mulțam de semn.

Octavian, misterul rămâne acolo unde omul dorește să rămână. sau, dimpotrivă: acolo unde omul nu reușește să ajungă. Așa e și cu a iubi fără a. :) Mulțam.

Cristina, jocul de-a numele mi-a plăcut și mie întotdeauna, jocul de-a numele lucrurilor, oamenilor, întâmplărilor, stărilor. Jocuri. Mulțumesc pentru finețea ta.

Sorin, nu știu cum percepi aici invidie și dinolco înghesuială, dar paote că ai și tu dreptatea ta, din realitatea ta interioară. Mulțam.

Camelia, da, e acolo un fel de legământ, mai mult sau mai puțin manifest. Mulțumesc pentru că l-ai simțit.

Ela
0
Melancolie...dulce melodie! Asta-mi suna-n gand cand citesc insemnarile tale...
Scrii cu sufletul si fara a face declaratii traiesti simtirea!
Imi vine sa \"rămân dincolo fără trecut fără a fi mâine\"
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Am surâs o clipă fiindcă în natura mea nu are loc decât o picătură de melancolie, în rest, e tumult, e vibrație, e incandescență sau o incredibilă liniște. Mulțumesc mult.
0