a iubi fără a

am încercat să scriu despre dragoste și eu ca orice femeie, darius. nu știu de ce am schițat doar o chestie neverosimilă și apoi mi-am văzut obiectele mici din memorie ca și cum ar fi fost prinse de umbrele celorlalți, subțiate. e ca atunci când trăiești un fel de subviață, într-o magică solitudine și se prăbușesc rând pe rând cuvintele în care ai fost închis. nu mai poți vedea sunetele din tine, cauți vocalele inițiatice sau măcar o certitudine, o banalitate, un sentiment ca acela de a iubi fără a. pentru că eu uit mereu câte un a sau un i. cred că am o lumină destrămată de la o vreme. nu îmi spune în ce timp. nu mai vreau să știu când mi s-a pietrifcat sângele sau când am ars trecerea prin duminicile sfinxului. sunt oarbă uneori la sunetele esențiale. nu mi le pot reprezenta decât ascultându-te cum aprinzi focul într-o liniște nemișcată, scrisă în lemn cu majuscule. nu zâmbi din pleoapa unui semn. știi cât urăsc majusculele. știi cum stau printre cercuri și mă ating silabele originare până adorm epuizată de asemănătorul din oglindă. hai să rămânem dincolo fără trecut fără a fi mâine să mergem doar unul pe apa celuilalt, ca și cum ne-am aminti, cerc după cerc, să ne iubim. vii.