Ela Victoria Luca

dana banu, eu nu m-am săturat să te citesc. văd aici o muștruluială și apoi o schimbare necesară. femeia sub formă de pod (podul de piatră...) peste ceea ce a fost și ceea va fi, nu merită palme. e un pictor acolo (schimbă a pictat cu a schițat, a nuanțat, a tușat, nu știu, dar nu merge pictorul te-a pictat), fiindcă uite, își promite dizolvarea a ceea ce nu este esență în ea, își continuă romanul, își umple viața cu gândurile Lui și nu înțelege de ce atunci când pleacă la plimbare nu se mai întoarce. Ei, bine, toate astea fiindcă de fapt e o poezie-autoportret-jurnal în acre - ca o reflectare în oglinda venețiană - imaginea poetei se schimbă cu imaginea femeii reale, dar, mai mult, a femeii latente, care se re-descoperă. \"mai albă și mai bizară\"? Oho. Nu te las în acest alb bizar, pun un strop de roșu pasional, să te trezească la ceea ce ești.


Ela

sugestii: \"noaptea primei alianțe\"; \"fără cuvânt, războiul\", \"împărați fără lume\", \"despărțiți în cuvinte\" etc. :)

Scuze, scriam simultan. Da, este jumătate piatră-jumătate poezie. Fiindcă nu știi niciodată cine dăltuiește poezia, cine piatra. Cine ține dalta cuvintelor, cine dalta pietrei. Și apoi, altfel bărbatul nu ar fi decât neliniștea poeziei din piatră, iar femeia neliniștea împietrită în poezie. Mulțumesc.

Ela

Da, Ștef, asta cred eu că face esențial un sculptor, cheamă din piatră lumina altui timp. :) Mulțumesc.

Dana, de nu ar fi dalta aceea acolo, pe jumătatea pietrei neprelucrată, apoi nici vizuala mea nu ar mai fi avut sensul acesta neîntregit. Da, e o stare de facere. Începuturile unei faceri. Lumina încă abia se întrevede. :)

Ela

Începând de azi ai nivel 100 plus 5 pt html-uri. Te rog să recitești regulamentul și, mai ales, să adaugi date biografice concrete (atât cât dorești, dar ceva trebuie să existe).
Pt html, te rog să mă contactezi pe adresa de email din pagina mea.
Mulțumesc.

Ela

Scriam simultan. Vezi, am ales tocmai o lucrare pe jumătate sculptată. E încă în \"facere\". Vezi, e începutul unui trup răstignit, e o cruce, sunt roți... totul e în devenire. Nu întâmplător am ales această foto pt \"jumătate piatră\". Mai departe, despre lucrarea emirului, să povestească emirul când va vedea vizuala. :)

Ela

Florină-Danielă, pesemne că îți amintești de samen, însă bine văd că poezia la care mă trimiți e mult mai în urmă și de Samen a mea. pesemne că avem o apsiune pentru piatră și viul din ea. Da, ai știut că te chem :)

Alex, mă impresionează de fiecare dată talentul tău de tălmaci, de interpret în sensul bun al cuvântul, ai o empatie foarte-foarte bună și capacitatea de a percepe textul se parat de autor, ceea ce foarte rar am întâlnit. Mulțumesc foarte mult, ai simțit nedăltuirea ca o latență, ca un încă increat.

Nicolae, eu am cele două pasiuni și încă altele. Ating aporpae fiecare zid vechi pe lângă care trec, mică fiind modelam în argilă de Dobrogea. De pe unde mergeam, adunam pietre. Am crescut pe vestigiile Tomisului, plăcerea mea era să mângâi acele ruine, aveam sentimentul că îmi vorbesc. Și pasiunea de atunci a rămas vie, oriunde mă aflu. Mereu am spus că pietrele nu tac. Sculptura lui mircea, chiar și numai în fotografie, mi-a vorbit despre aceste neîntregiri. Mulțumesc pentru versurile tale, mi-ai amintit și tu despre poezia mea de acum un an, Samen.

Dan, mulțumesc mult pt semn. La mine se vede bine contrastul piatră-font, am ales acea nuanță de albastru-înserare, albastru-indigo, fiindcă este \"indigo\" și pentru mine această nuanță semnifică foarte mult. Nu pot pune la final \"încă\" fiindcă acolo poate fi și începutul. Adică versurile pot fi citite și începând cu acea strofă. În plus, nu vreau să accentuez latența, este sugerată, este aluzivă. Acel \"încă\" este inclus.
Da, voi mai crea vizuale inspirate din lucrările celor doi creatori: Arpad R (pictor) și Mircea Lăcătuș (sculptor), amândoi fiind și poeți. :)

Ela

Fiecare percepe din perspectiva sa, fiecare vede, simte, primește așa cum îi este natura, cunoașterea etc. Niciunul dintre noi, autor, cititor nu este deținător de perfecțiune. Corina, mulțumesc pentru semn și mai ales pt că ai perceput ceea ce am transmis. Ionuț, ai văzut de asemenea, tu dorești însă o clarificare acolo. Pe care, dacă vreodată voi simți eu necesar să o aduc, o voi aduce. Acum îmi pare clar așa cum am scris. Ambele impresii au fost întemeiate, eu păstrez drumul.

Ela

Cititnd rândurile Mariei, privind agale fiecare fotografie, recitind gândurile fiecărui participant, \"ascultând\" pulsul, simțind intens emoția, revăzând versurile, admirând deosebita organizare de către Silvia și grupul din Chișinău, m-am gândit că aici nu a fost o lansare, nu a fost decât un zbor îngemănat, pe care l-au binecuvântat cei primitori de spirit. Nu a fost lansare nici măcare dublă, a fost un dor de frumos împărtășit la masa de suflet. E totul atât de viu și de frumos, aici mărturisit, aici instantaneizat, încât acolo trebuie să fi fost o zi de cer așternută pe pământ.
Vă admir pentru dăruirea voastră, Măriuca, Maria, Florian, Silvia, Ion, Hose și toți ai voștri din Chișinău!

Ela

Interesant, Ionuț. Inițial a fost acel \"și\", am considerat că se simte diferența și așa. Mai ales că în versul următor mai am un \"și\". Ai cumva, fin, dreptate. În plus, imaginează-ți. Un drum închis la un capăt și la celalălat (înainte, în urmă), iar pe margini împrejmuit cu sârmă ghimpată dincolo de care se văd copii umbriți. Și un drum paralel, cumva deasupra acestuia, cel despre care se scrie de fapt. Am lăsat special această superpoziție ambiguă cumva, spre a se percepe subtil cum \"drumul\" acesta este cumva imaterial înălțat peste celelalte. O să revăd, nu pot acum. Tot ce e aici \"stă\" în mine de 4 luni și am redat fidel. Mă voi uita și mâine sau altădată.Poate voi schimba ceba sau nu, voi vedea. :) Oricum, te aștept ori de câte ori percepi ceva ce merită discutat.

săm strici, mia zis șefu, daca - de corectat. :)

Eugenia, pentru că ai văzut \"plasmatic\" și pentru că ai intuit rugăciunea - îngenuncherea nespusă; Ștefan, da, imaginea mâinilor înalte poate fi și o apariție \"morgană\", poate fi și singurul ghid pe acest drum; Val, da e o Golgotă, un ecou neascultat, un strigăt de copil în adult, un drum altfel, diferit de celelalte deja închise; Alex, ai perceput foarte clar și sensul acestui drum, și periplul prin creație, și imago-ul bărbatului ca proiecție a ceva ce încă nu are întrupare, și plânsetul din ploaie dar și sensul de binecuvântare din ea, iar finalul este cumva între o moarte și o altfel de viață; Ionuț - nu am ce modifica - e o diferență între drumurile închise și Acest Drum aici descris, este o imagine la care nu voi umbla, fiindcă așa e esențial să rămână; știu foarte bine ce înseamnă drum închis, știu foarte bine și ce înseamnă a împrejmui cu sârmă ghimpată; nu am afirmat aici că împrejmuirea este închidere; îmi pare rău că nu te-am făcut să simți nuanțele. Nu umblu nici la formă. Poezia asta va rămâne așa, exact așa. Fiindcă totul e bine gândit înainte de a fi scris.

Ela

eu am văzut în poezia ta un triptic-portret: copilul matur privind mama din sine, mama reală, tatăl reflectat în \"creștetul\" mamei, în mintea și sufletul ei, tatăl plecând fruntea în fața întrebărilor, tatăl păsrând tainele, și umbra lor-dungă ce îl face pe copil să mai fie încă lumânare. să mai scrie încă despre părinții din el. copilul de atunci-copilul de acum. triptic mamă-tată-fiu, triptic trecut-prezent-viitor, triptic corp-suflet-spirit, triptic lumină-umbră-întuneric.
am recomandat spre lectură, mai ales pentru atenția deosebită asupra alegerii și plasării cuvintelor, astfel încât imaginea-mesajul-starea-estetica-poesisul să se păstreze de la început până la final; nimic nu este fisurat, nimic nu poate fi eliminat sau adăugat, totul e așezat cu grija unui iconar.
este poemul meu de astăzi.

Ela

Camelia, interpretarea ta este deosebită cu atât mai mult cu cât este și reală, în raport cu firul ideatic ce țese poezia. Sunt convinsă că ai perceput mai mult, mult mai mult. Spun asta doar parcurgând rândurile-gândurile tale foarte bine sintetizate.

Dan, mulțumesc. Nu a fost vreo intenție de fracturism. E un început care de fapt se regăsește în final. Intenționalitatea a fost să fie un poem circular, să se poată citi și de la final spre început, astfel încât \"povestea\" să rămână aceeași. Da, ai perceput bine chiar și legătura între versui care aparent nu se leagă, ai perceput că singurătatea deși reală este \"roasă\" de întâmplări din alt plan. Mulțumesc pentru apreciere însemnată auriu.

Ela

Emi, da, e o împletire de paradoxuri, de scene, de planuri, de personaje, de lucruri insuportabile, de saturație și totodată înțelegere, de stări, mai mult sau mai puțin dezvăluite. Nu știam de hotelul din Oradea, dar cert e că acest \"vultur negru\" are ceva perfid, distrugător și sadic. Face ca toate imago-urile feminine să fie distruse sub \"ciocul\" lui. Dar e un paradox, fiindcă rochia trasă ca o cortină a închis calea. Și povestea a luat alt deznodământ. Iar singurătatea nu e pură niciodată, sunt ceilalți din noi care se perindă sau bântuie. Mulțumesc pt semn luminos, aici.

Liviu, așa este, dincolo de spațiul terestru, există un spațiu greu explorabil, din care vine mereu câte un semn de lumină și din solitudine face doar o noțiune de dicționar sau o iluzie. Mulțumesc.


Ela

nu avu altă inimă decât a ta, Adimule, cea care învârte cuvintele prin spirit până le picură viața peste lumea asta și cea din toate punctele cardinale. să fii viu și să te bucuri de fiecare pulsație luminoasă din viața ta!
\"ochi bătrân\", tu? niciodată, niciodată, Adimule, spun eu și cu \"buzele în tremur vag rămân\". :)


ela

ștef, ori tentativă de suicid, ori tentativă de sinucidere. :)

pâi cum să te las singură. nu știi: nici singur nu poți rămâne singur.
e ceva cu photobucketul tău, da.
uite acum apare altă poză. și a dispărut cealaltă. și am văzut și eu că și pe alte pagini ale tale ai pățit la fel.
poți face alt cont pe photobucket. :)

am citit și recitit. îmi place de astă dată mai ales fluidizarea, ai lăsat aerul printre metafore, printre simboluri. lași spațiu cititorului să primească totul, de la motto (peste care eu nu trec așa simplu) și până la final. uite, iar această perspectivă că umbra unui om devine trupul celuilalt, apare iar ciclul acesta interminabil, trecând prin transparența morții. ce remarc este simplitatea - în sens de esențializare - discursului, claritatea, coerența. recomand.


Ela

vulturi și alte asemenea - a se citi în răspunsul pt tine, Alex