nicio emoție nu ține mai mult decât o cheie

impresionantă mi se pare prima strofă și cea mai înplinită din toate punctele mele de reper în ale poeticului, bunăoară, construită frumos. în continuare merge pe o linie în care se relatează foarte simplu poveste cheii. poate e mai bine așa. cât despre final, chiar mă răscoleau gânduri de felul acesta în dimineața de azi. plăcută lectură.

în totalitate. Bineînțeles că imaginea plastică din prima strofă e bine redată. Am văzut recent un film, cred că acesta a fost și sursa de inspirație a autoarei. Ce e ciudat, cine știe să scrie o face pornind de la orice poate crea emoție. Și aici fiind vorba tocmai de emoție, iată cum aceasta se poate ucide, fiindu-și sieși emoție. Interesant.
LIM.

dacă îmi permiți. Ultimile două versuri mi se par că strică întreg poemul și asta pentru că explică. Am citit și am citit, până la final, am zis perfect, iar perfectul, știm bine, este atât de rar, ca să nu spun că, de fapt, nu există. Ei bine, la tine găsesc sclipirea pe care o mai au și alte persoane, din fericire, pe agonia.
De ce spun că nu merg acestea: \"care îmi amintește cum totul se poate arunca
se poate ucide\" - pentru că exact lucrul ăsta l-am gândit eu citind versurile cap-coadă.
Rămâne doar să mă mai gândesc dacă așa ai vrut să iasă -și atunci este în regulă
sau
Rămân în picioare cele spuse de mine prima dată.


Silvia

ecaterina, bun revenit, a doua strofa atenueaza ceva din ce e transmis in prima, da, intensitatile sunt contrastante.

liviu, nu stiu de filmul despre care spui, dar stiu de existenta unor asemenea serpi, legende sau nu, pe la indienii americani (nici nu mai stiu daca se numeste unteca sau untaca sau untaka, prea putin conteaza in poezie numele real ce-i drept). aici mi-a folosit, nu stiu cum venita, imaginea lor in cheie cu emotia rara.

silvia, m-am gandit la gandul tau, am recitit si rerecitit iariar, si cam ai dreptate, si cum dau dreptatea cui o are, am si sters acele 2 versuri, chiar multumesc ptr interventie.

ela

..tu știi bine că așa cum bufnițele tac dimineața, mai pe seară le apucă.
eu nu-ți analizez poezia, nu am cum, nici dacă m-aș pricepe.
îmi analizez emoția ce mi-ai transmis-o sau, mai exact s-a ițit așa, curioasă, să vadă și ea din mine cum e, știi?!
puțin nașpa, aș zice.
nu-mi plac șerpii. :))

\"nu vreau nici să intre cineva
în inima emoției mele și să aibă arma lui
mai puternică decât inima ei
să o poată lovi\"

imaginea asta cu sunetele și nuanțele ei este incredibil de puternică.
( thx. fug după lacăte..)

apai, ca sa o pot inghiti trebe sa fiu mai sarpe decat sarpele, si zau, nu stiu de ma pot pune cu asa monstrulet.
si apoi, daca o inghit, o incorporez, o internalizez, ramane in mine, devine parte in mine, ma misca, ma transforma, ma face de nu mai stiu, poate chiar ma transforma in sarpe.
si asa mai departe.
(fugifugi, dar ai grija la chei)
ela