să dăm foc vorbelor, să nu mișcăm

Imi place titlul fiindca are in el ceva eretic, o razvratire care se simte in intregul poem.
Cel mai mult imi place descoperirea unui adevar pe care nimeni nu poate sa il conteste:\"religia asta nu mai încape
în manuscrise, nici nu ia forma bizară
a unei profeții, \", \"îngropările oamenilor nu sunt în cimitire, nu sunt
sub lespezi și cruci, unele întâmplări sunt
înfundate direct în măduvă \".
Mi se pare ca resorturile interioare au motivat si au evidentiat foarte bine un fel de filosofie personala care tinde sa capete in acest poem un aspect de nonreligie, de rebeliune:\"e o plăcere paroxistică a golului, my lord\"
Durerile personale asimilate crezului poetic:\"piatra asta pe care stau întinsă, măduva ei pe măduva mea
e începutul unui septembrie nemișcat, din care
nu știu cum voi ieși\" mi se par integrate bine in context.
Dar dincolo de toate aceste aspecte acest text transmite forta si sensibilitate.

E ceva ce m-a emotionat in poemul tau, versurile:

\"piatra asta pe care stau întinsă, măduva ei pe măduva mea
e începutul unui septembrie nemișcat, din care
nu știu cum voi ieși\"

Care ar putea suna si nostim, dar nu, eu voi lua partea tragica a lumii si vietii. Iti doresc sa ajungi la varsta [si tumba :) ] la care sa spui: am vazut, am auzit, am trait, am simtit indeajuns de mult pentru viata asta. Dar pana atunci mai este :).

un poem bun. Văd aici o bună alegere a cuvintelor. O căutare ce are receptaculi, nu e un spectacol poetic, nu e o forțare, ci o expunere sinceră cu priză la cititor.
LIM.

poemul meu preferat sta in ultima strofa. acolo se intalnesc, dupa mine, cel mai potrivit spunerea cu ritmul, simplitatea vocabulei cu adancirea.

am recitit poemul, fascinat de rostogolirea unor formule precum, religia asta nu mai încape/în manuscrise, strigătul către un dumnezeu viumort/
nu se mai aude, nici mersul prin carne, celulele se fac vinovate de micile sau marile trădări, clovnii de dincolo/vor aplauda la nesfârșit, iar flăcările /vor cădea peste cimitire, peste oameni și vorbele inutile... deși sunt avertizat de la bun început că nu este vorba de profeții/viziuni, regăsesc în cuprins dovezi ce contrazic și completează apocaliptic instigarea din titlu. Felicitări!

Ionelia, unele adevaruri nu au nici istorie, par a fi de dincolo de orice istoric posibil, nu stiu daca asta e o filosofie personala sau mostenita si ea in urma experientelor nenumarate transmise, primite, traite. crezul, dincolo de toate astea, ramane si el intreg, cu forta si sensibilitatea incluse.

Alma, promit sa fac tumbe mai departe si sa simt maduva pietrelor, fie chiar si funerare, nu doar de pe coasta oceanica, in orice varsta pamanteasca sau cum o fi ea.

liviu, nu e spectacol, nu e, doar o simpla transmitere mai departe a ceea ce a fost dat sa primesc in anumite locuritimpuri, in felul meu si al lor.

madalina, secret (ete na): ultima e si preferata mea. ca a iesit singura, eu nu eram decat purtata, ma ducea ea.

tamara, imi place uneori sa vad cu se misca particulele de praf (uneori conuri) in conul de lumina si sa prind miscarea asta in micro intr-o fotografie. asta poate fi si in real, si in metaforic o adevarata experienta, mai ales ca nemiscarea din miscare o simtim pana in maduva.

vad, pastram dansul, fiindca ni s-a dat, indiferent ce particule elementare il compun, indiferent ce este la final. si daca sau nu apocalipsa, nici asta nu conteaza, ci dansul de dinaintea oricarui sfarsit.

multumesc frumos,
ela