Insight

Se trece uneori în viață printr-o întâmplare ce răscolește drept sau nedrept orice orânduire lăsată de o mână interioară sau exterioară, un fel de frângere a unor momente timp care te duc în alte trăiri mai departe Și atunci când legea din tine sau legea dion afara ta este încălcată, se petrec răsturnări între ceea ce este și ceea ce nu este. hamletian, gordian, dans al danaidelor, un alt fel de rost, acolo unde focuri încinse ard inimi. Inimi liniștite însă ce înalță cântecul lor în șoaptele cerești. A nu fi devine poate într-o secundă netrăită aici un simplu a fi.
Mă bucură că ai fost aproape de sensuri, mulțam pentru înstelare.
Cel ce dă focurile să lasă rozul cenușă îndeosbi azurului.

Drag, Ela



(rog cititorii să îmi scuze un typpo aucm am văzut: sfidând luminile ca).

Privire in sine care indeamna la analiza fiecarei parti dintr-un inauntru universal - orele scurse din noi se petrec peste firul solitudinii in procese mutuale. Inceput si sfarsit in labirintul cunoasterii cu legile lui ascunse, omul strabate stari... si arcuri... si bolgii... si vami... pana la Dumnezeu.

Mă întreb de câte ori mă voi mai regăsi în poemele tale și cu cât de multă grijă va trebui să pășesc pe versuri ca pe o scară la cer sau în sufletul din centrul pământului.

Adina, da, ai prins fin esentele simple, esntele poemului, de dincolo de cuvinte, indeosebi aici: \"Inceput si sfarsit in labirintul cunoasterii cu legile lui ascunse, omul strabate stari... si arcuri... si bolgii... si vami... pana la Dumnezeu.\" Revino acolo unde le vezi.

Alma, regăsiri în și între celes și teluric, în și între legile orânduite și neorânduite. Ceva ce mereu aduce sufletele întrucâtva pe scări în spirale. Mulțam pentru acele gânduri.


Drag voua,
Ela

Ela,

Am cules versurile ce mi s-au insurubat in suflet. Le las sa foreze si revin sa recitesc poezia. Nu-i vina mea ca
m-ai facut K.O. de la prima linie.
Bine cel putin ca mi-ai dat o speranta: \"nu poți face străin/decât lemnul putred din tine\"
cu drag,

Acel vers de început are într-adevăr o intensitate spirituală greu tolerabilă, ca și înstrăinarea de ceea ec este putred, nu neapărat în om, ci în momente de timp când ceva piere, dar rămâne aoclo neîngropat, nears, mucegăind zilele până la capăt.
Multam pentru ai prins vina mea de a te lasa in sensuri inalte. păstrează versul.
Drag, Ela

Ela,

Iata-ma din nou la tine in poezie, stilul tau ma atrage ca un magnet, imi
place aceasta incifrare, ma provoaca la meditatie, la o noua cautare de sensuri, la o alta traire.
Descopar si in prima strofa existenta unui personaj, incatusat,
numai urma ta atârnând încurcată
de alte lanțuri, lanturi grele care apasa si care ametesc pana si aerul din jur. Ulciorul acesta de care vorbesti il asociez cu sufletul care pare sa nu se mai umple, sa nu mai ajunga acolo unde si-a propus, piesele unui domnino sunt simple, lucrurile sunt clare si evidente in acest sfirsit nesfarsit de poveste.
Imi atrage atentia si aceasta - un alt fel de danemarcă care pare sa fie stalpul pe care se sprijina toata greutatea versurilor, un alt fel Danemarca, anume o alta fata, un alt sens care provoaca o alta traire.
Vorbesti si despre o porunca incalcata care se pare ca este mai mult un legamant sfant, apare apoi in ultimul vers si Zeita Dreptatii care vegheaza la aceasta ratacire in spirala, unde te poti oricand intoarce si gasi alte patruzecisinoua piese.
Zeita are in mana o balanta, cu ea poate cantari atat fufletul cat si cuvintele. Dar tot intr-un trup se afla si ea inchisa, ca intr-o cusca in care aduna toate legamintele, dreptatile si nedreptatile.
Ultima strofa incepe ca si prima cu o stare de neliniste, o ameteala a gandurilor, pentru ca la sfarsit totul sa se linisteasca in lumea focurilor vine inima-n sânge
liniștită în lumea focurilor. Intotdeauna dupa ploaie rasare-un cer senin.

Las un semn instelat desi nu stiu cata nevoie mai este, a avut grija Dan sa-l lase,pentru aceste versuri in spirala cat si pentru acel \"m si a\" din poezia anterioara, care mi-au ramas adanc in minte.

Nu stiu daca am inteles asta : Cel ce dă focurile să lasă rozul cenușă îndeosbi azurului. - dar pot spune cu foc ca, rozul si azurul merg de minune impreuna si iese - blurozel . :)


Cu drag,

Madim

Totul a început de la un moment în care o poruncă, un legământ cum bine ai simțit, a fost încălcat. Aproape ca și în Danaide, există ea, o Hypermnestră care a ascultat de dreapta ei judecată și a trecut prin lumea focurilor, lăsând numai îănțelepciunea spiritului să curgă. Ea nu mai umple ulciorulfără folos și fără sfârșit, ea a simțit putredul din teluric și a ales calea celestă, vegheată fiind de o Afrodită. Amândouă, dincolo de orice poruncă sau malentendu, au unit culorile cerului și pământului, și astfel Lynkeus, cel care va fi fost sa fie, a fost binecuvântat. De rămâne îngropat cerul, atunci dincolo de orice dimensiune telurică, veghează o constelație undeva. Și de aceea inima vine iarăși în sânge omenesc liniștită.
Madim, ai desprins strat cu strat. Eu aici am mai adus numai un fel de legământ dincolo de noi, mult mai înalt și mai fecund, ce răzbate fără cuvinte.

Acum nu pot să nu zâmbesc cu acea îmbinare de nuanțe de la finalul comentariului tău, blurozel, căci eu din roz cunosc numai cenușa de trandafir. Este acea nuanță a îmbinării rozului cu cenușiul, ca atunci când ai arde pe margini fiecare petală de roză și s-ar încenuși. Este o nuanță a arderii iubirii. Deosebită. Azurul este numai lăcașul în care în urma arderii se înală cenușa.

Mulțam pentru înstelare și ție.

Dar de \"roses bleu\" ai aflat că există? Cei naturali, nu artificial colorați. :) Trandafir albastru nears ție.
Drag, Ela

nu am curajul sa spun nimic...
sunt inca prea uimit... inca prea nelamurit...
iarta-ma, Ela...

am sa spun insa cu jumatate de voce: ars poetica...

Acest rost al culorilor in lumi diferite tu l-ai putut vedea, caci intr-adevar este pictat prin cuvinte un anume tablou, dincolo de metafore, de mituri, de dansul apelor, de sirul versurilor este, mereu, marea mea dinspre mine inspre mine, regasirea. Multumesc pentru pretuire si pentru semnul luminii.

Drag, Ela

Pe jumatate ars poetica, eu simt in mine cum unele cuvinte schioapta, cum altele parca imi pier parca spre a fi scrise raminind in tainele mele, simt inca nuante ce nu pot fi redate aici si mai ales un liric ce inca nu ma strabate indeajuns de liberator din mine insami. Iti multumesc, Dor, pentru cum ai spus pe jumate si aproape tacind ceea ce eu sunt doar pe jumatate.

Drag, Ela

inceput de poem in forta si foarte sugestiv. \"amețesc fără ceruri îngropate în mine\" Cutremuratoare imagine. Fara cerurile din tine echilibrul tau nu mai este, balanta se deregleaza si ameteala fizica si chiar intelectuala isi face simtita prezenta. Si de la ameteala pana la pierderea cunostintei nu mai e decat un pas. \"nu poți face străin
decât lemnul putred din tine\" asa e. numai ce e intinat, rau, putred il poti instaina din tine si sa-l arunci pentru ca apoi tot cugetul si spiritul tau va fi curat, si atunci vei avea un \"alt fel de danemarca\" adica un alt fel de suflet, mai luminos, mai pur, mai generos.
\"ma dezbrac de singuratate invers/intai peste moarte apoi peste viata...\" o inversare a simbolurilor foarte puternica. Ca sa te dezbraci de singuratate si sa fii, deci, deasupra ei, tu faci o inversare a ritualului. Intai peste moarte, deci singuratatea rece a celui din lumea de dincolo si apoi peste viata, singuratatea uneori autoimpusa din lumea asta. De aceea, in spirala asta, moarte - viata, demonii sunt amortiti intre umbre, asteptand ca atunci cand vine sorocul, cand treci apele styxului inspre lumea de dincolo sa stea la vamile vazduhului si sa-ti ceara socoteala. Si vor amorti iar, din lipsa de fapte rele pe care le-ai facut in viata.
Finalul poemului e oarecum asemanator primei strofe. Acum nu mai ametesti fara cerurile ingropate in tine ci \"fara despartirea cerului in patru\" E o echilibrare a interiorului tau, o \"linistire in lumea focurilor launtrice\" odata ce ai constientizat ca in tine disnpsre tine, poti duce trena zeitei dreptatii. Iata cum echilibrezi balanta si astfel poti judecata tu ce e bine si ce e rau in lumea asta reala a vietii.
Un text excelent cu multe simboluri.

Daniela, imi e drag de tine si de textele tale. Invata-ma si pe mine cum sa ma dezbrac de singuratate invers, dar mai invata-ma si cum sa ma imbrac in singuratate cand am chef sa ratacesc.
drag, dana

Bogdan, inca o data capacitatea ta de a trece dincolo de straturile metaforelor, simbolurilor, miturilor si imagourilor atingind esentele trairilor si a sensurilor ma uimeste. Cred ca atunci cind citesti un text reusesti sa desfaci treptat-treptat nu firele in patru, ci scoarte-scorte de suflet si idei. Deosebita interpretare, multumesc, da, ca si Linea anterior care a simtit ca ma intorc mereu la marea din mine, asa si tu ai inteles: \"Iata cum echilibrezi balanta si astfel poti judecata tu ce e bine si ce e rau in lumea asta reala a vietii.\" Multumesc.

Dana, promit ca te voi invata ceea ce iti prieste tie din aceste haine ale singuratatii tale, caci fiecare isi are propriile vesminte si porproiile clipe cind are nevoie de ele. Promit. De felul meu stiu sa ma tin de cuvint. Multumesc mult pentru ca ai mai prins un fir al intelesurilor, altfel decit ceilalti comentatori, fiecare dind astfel ceva-ul aparte din el insusi.

Drag voua,
Ela