“Þi-am adus un cadou”, ai zis.
Am deschis laaaaarg ochii
ca doi licurici plini de fosfor,
și am întins mâinile amândouă.
Mi-ai pus cadoul în palme.
Era înfășurat în sedila
în care bunica
Matrioșka mea e plină de înțelepciune.
Deunăzi, îmi spunea că
starea mea de incertitudine (poetică),
e precum durerea ei de apendice:
zice că-i certă dar greu de localizat
printre faldurile
Era lungă strada aceea, așa de lungă încât nu mai știam dacă pași-mi se mai înșirau cuminți, unul după altul, în urma mea. Zâmbeai parcă de la fiecare geam iar în spatele tău erau cutii de cenușă
Când el-ul mă ocupă încât
eu rămân într-un picior pe muchie
Încerc să-i vorbesc frumos ...
Mă privește speriat ca un portret cu urechea bandajată
Ce treabă are el cu el-ul din mine???
Mă așez
Cândva a fost un început. Apoi mi-am strâns aripile sub brațe și m-am așezat
sub ștreașina cuvintelor tăcute. Și tu la fel.
A promis fiecare în colțul său de umbră, să le ascundă la subțiori
ca
Ultimul sărut îl port înca agățat de ureche
ca p-un cercel cu nestemate albastre.
Ferestrele din piept mi se întuneca în fiecare seară,
apoi se lasă frig și dor.
Mă rotunjesc lângă inima ce-mi
Aș vrea să aprinzi focul mai târziu, când cerul își încruntă sprâncenele spre înserare, cu câteva hașchii din sufletul meu. Apoi să pui pe foc o mână de ace de brad. Mă va ustura puțin verdele
de parcă toate, dar absolut toate cearșafurile lumii murdare
au fost îngrămădite aici,
deasupra capetelor nostre, așa ne simțim.
de parcă metropola asta uriașă, cu coaste gri, înălțate spre
M-am așezat în genunchi pe cioburile groase de sticlă și am început să plâng.
Căsuțele erau toate răvășite pe covorul din sufragerie, printre pletele zeiței Niuwa.
Pe atunci aveam doar o
cică sufletul câtărește și există
ca o noimă cuibărită printre oase
eu nu cred, ană, nu cred
ce dracu…
l-aș scoate din mine, l-aș întinde bine
pe masa din bucatarie
și l-aș răzui cu cuțitul
Eram artistul acela care trecea direct din vis în realitate
și viceversa, fără să deshidă vreo ușă la mijloc
fermoar, nasture sau altă drăcie inventată ca să despartă lumi.
precum spațiul
Mi-am întins trupul la umbra brațelor tale și-am început să tac și să torc vise...subțiri, transparente ca niște voaluri de păpădii. atunci mi s-au prelins sunete din urechea stângă. le-am simțit
Se sedimentau clipe
pe trupul meu întors
ca niște coji
scuipate de cer
cerșeam un panaceu
sa-mi vindec murirea
ca un Iisus rastignit
între doua orizonturi
așteptam
palmele
Mă rezemasem cu spatele de crucea cumpenei și priveam peticul ăla de timp decupat și înrămat în perete. Pe atunci mărul din fața casei îmi rumenea tăcut, la soare, o salbă de clipe. Eu țopăiam veselă
Eu sunt femeia,
cu inima de daltă ascuțită
te sculptez între coaste.
Tu - pasăre într-o colivie de sidef.
Eu - femeia
ce-l uită în fiecare zi pe Dumnezeu.
Mă plimb cu tine’n
EC