Poezie
de vorbă cu ana
1 min lectură·
Mediu
cică sufletul câtărește și există
ca o noimă cuibărită printre oase
eu nu cred, ană, nu cred
ce dracu…
l-aș scoate din mine, l-aș întinde bine
pe masa din bucatarie
și l-aș răzui cu cuțitul
ca pe un caras din baltă,
de toate mizeriile, de-ar fi așa
m-aș mântui eu singur, fără de nici un dumnezeu
tu, ană, nu mai plânge că stingi lumânarea
și parcă mi-e bine că-mi picură lumină
în ochi, și ceară
e noapte, ană, și așa o sa rămână
să numeri stelele în urma mea
să numeri ană,
și colacii, și merele, și bobii
dar lasa anii, ană, lasă-i să curgă
și zi-le la toți 1
apoi ană, oprește-te la 1
că sufletul e niscaiva ceața
se duce în noapte …
tu ană, nu zăbovi
mai aprinde-mi un muc de lumânare
023.697
0
și nu le voi menționa, pentru că mai aștept alte texte, să-mi verific niște intuiții.
cert este că aici am auzit cum cineva chiar îmi vorbește fix pe tonul ăsta molcom și nostalgic, cu doza potrivită de înțelepciune, fără să se prefacă.