Ferestre din cenușă

1 min lectură·20 martie 2009

Mediu

Ultimul sărut îl port înca agățat de ureche

ca p-un cercel cu nestemate albastre.

Ferestrele din piept mi se întuneca în fiecare seară,

apoi se lasă frig și dor.

Mă rotunjesc lângă inima ce-mi pâlpâie roșiatic în centru.

Târziu, în noapte, eschimoși înfofoliți în blănuri de focă

îmi suflă în palme.

Ne jucăm degețelele

în jurul inimii mele până mă încălzesc.

În scobitura tălpii

i-am furat nopții urmele pașilor tăi.

Mi-am crescut carne peste

ca un plic sigilat

cu destinația: la tine.

Dimineața îmi deschid cu greu ferestrele.

Băierile inimii scârțâie ca o trosnitură de bici.

Gândurile,furnici cu picioarele degerate,

se târăsc pe geamlâcul scorojit

până la streașină.

Din nestematele albastre picura zeamă de cer.

013.229

Ela Covaci. “Ferestre din cenușă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-covaci/poezie/1828388/ferestre-din-cenusa

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ela,
un poem intre zen si mirare... o construtie buna, sustinuta de un limbaj adecvat. succes!