Poezii

Când el-ul mă ocupă încât eu rămân într-un picior pe muchie Încerc să-i vorbesc frumos ... Mă privește speriat ca un portret cu urechea bandajată Ce treabă are el cu el-ul din mine??? Mă așez

ECEla Covaci

0

1

de parcă toate, dar absolut toate cearșafurile lumii murdare au fost îngrămădite aici, deasupra capetelor nostre, așa ne simțim. de parcă metropola asta uriașă, cu coaste gri, înălțate spre

ECEla Covaci

0

0

La sfârșit a fost Þipătul (lui Munch) "Dați-mi un OM să-l iubesc!"

ECEla Covaci

0

0

Matrioșka mea e plină de înțelepciune. Deunăzi, îmi spunea că starea mea de incertitudine (poetică), e precum durerea ei de apendice: zice că-i certă dar greu de localizat printre faldurile

ECEla Covaci

0

0

Eram artistul acela care trecea direct din vis în realitate și viceversa, fără să deshidă vreo ușă la mijloc fermoar, nasture sau altă drăcie inventată ca să despartă lumi. precum spațiul

ECEla Covaci

0

5

Trei puncte în suspensie pe un trup înzăpezit: numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh ...

ECEla Covaci

0

0

Un om ghemuit sub propria piele ca o minge de rugbi înăuntru gol.

ECEla Covaci

0

0

Eu sunt femeia, cu inima de daltă ascuțită te sculptez între coaste. Tu - pasăre într-o colivie de sidef. Eu - femeia ce-l uită în fiecare zi pe Dumnezeu. Mă plimb cu tine’n

ECEla Covaci

0

0

cică sufletul câtărește și există ca o noimă cuibărită printre oase eu nu cred, ană, nu cred ce dracu… l-aș scoate din mine, l-aș întinde bine pe masa din bucatarie și l-aș răzui cu cuțitul

ECEla Covaci

0

2

Ultimul sărut îl port înca agățat de ureche ca p-un cercel cu nestemate albastre. Ferestrele din piept mi se întuneca în fiecare seară, apoi se lasă frig și dor. Mă rotunjesc lângă inima ce-mi

ECEla Covaci

0

1

M-am așezat în genunchi pe cioburile groase de sticlă și am început să plâng. Căsuțele erau toate răvășite pe covorul din sufragerie, printre pletele zeiței Niuwa. Pe atunci aveam doar o

ECEla Covaci

0

2

Cândva a fost un început. Apoi mi-am strâns aripile sub brațe și m-am așezat sub ștreașina cuvintelor tăcute. Și tu la fel. A promis fiecare în colțul său de umbră, să le ascundă la subțiori ca

ECEla Covaci

0

0

“Þi-am adus un cadou”, ai zis. Am deschis laaaaarg ochii ca doi licurici plini de fosfor, și am întins mâinile amândouă. Mi-ai pus cadoul în palme. Era înfășurat în sedila în care bunica

ECEla Covaci

0

0

Se sedimentau clipe pe trupul meu întors ca niște coji scuipate de cer cerșeam un panaceu sa-mi vindec murirea ca un Iisus rastignit între doua orizonturi așteptam palmele

ECEla Covaci

0

0

Aș vrea să aprinzi focul mai târziu, când cerul își încruntă sprâncenele spre înserare, cu câteva hașchii din sufletul meu. Apoi să pui pe foc o mână de ace de brad. Mă va ustura puțin verdele

ECEla Covaci

0

0