Ecaterina Ștefan

nu o să vorbesc despre sensurile degajate din asta inimă a ta, despre învălmășelele elementelor configurative sau despre percepțiile și asociațiile pe care le aduci aici descriind cum înțelegi biologicul mecanism pe nume inimă. le-ai înșirat pe toate cursiv, ca un adevărat scriitor.
da, e puternică scriere, complexă și centrată. fain, real mi-a plăcut.
cu siguranță te mai citesc.

Katerynna

excepțională prin evocările luminei, textul \"Doi orbi și o chitară\" ne aduce o curgere ușoară de expresii, cuvinte atît de bine alăturate. Îmbinarea asta a imaginarului cu realul în primul gînd organizează ideile succesiv, acestea, parcă născîndu-se una din alta.

mi-a plăcut mult-mult :
\" să-mi ia clipele și să le curgă pe pânza sub forma de așteptare, din deșert să facă o mare lipită de ocean, fără nici un țărm, unde să se odihnească floarea din teiu\' etern.....\"

aud și acum în ecouri teiu etern... teiu etern... teiu etern...

fain și al doilea gînd despre orbii care văd pozele. super.

continuă să scrii așa cum ai scris acest text și sunt sigură că vei avea mare succes.

Katerynna

vin și eu aici să mă scufund în spații intangibile. dacă să vorbim despre miraculoasele și atotputernicile cuvinte, discutăm la o temă inepuizabilă...
cuvîntul își are originea undeva departe în necunoscut. El se moștenește ca bătaia inimii și ca sîngele, căci fiecare neam, popor își are graiul său. meșteșugul cuvîntului a cernut și cerne fără răgaz lumea și sufletul ei mînuit de niște meșteri iscusiți. cei care construiesc iluzia și realitatea în cantitatea necasară pentru a incensia lumea cu văpaia pură a speranței...
pentru a coborî din poezie în o altă realitate și a trăi cu adevărat ar trebui să trecem prin puritatea divină sau doar să trăim clipa într-un decor natural, fără artificii... aici avem șansa să creștem, aici avem șansa să ne dezvoltăm.

zic că pe alocuri e convingătoare și captivantă poveste. spontană și echilibrată ca produs al stilului. prin prisma personajului Alexis vedem un univers mai puțin amplu deocamdată însă o lume ce-i aparține în întregime, frumoasă în felul ei. și desigur visul cu peștele care vorbește sper să nu se sfîrșească, căci știm cu toții ce începe după vis...
m-a impresionat modul expresiv de expunere care este de-a dreptul inconfundabil.
plăcută lectura, mai trec.

frumos mod de exprimare aveți, dom profesor Ioan. împletiți iscusit mărunțișurile care trezesc emoții, eroii cocoțați în vîrf, valențele nebănuite... înșiruind coerent stările contrastante. s-a descoperit esențiala formulă a tympului în aria circumscrisă cu grațiozitate acestei povestiri. e o caligrafie minuțioasă aici a zborului sau luptei pentru supraviețuire undeva. eternitatea mișcării transcede în ansamblul planului estetic și axiologic. limbajul precis și sugestiv transpune textul prin libertatea de gîndire în expresie.
îmi place seria asta cu Alexis. o sa urmaresc cu mare atentie și alte texte.

felicitări!

într-o lume rece și nepăsătoare tindem să cunoaștem tot ce e palpabil.
contururile fizice pot fi descifrate prin vederea lăuntrică ca niște mecanisme terestre.

da, e un poem echilibrat, e structurat între parametrii normali unei lecturi plăcute; ne arată că noaptea nu e atît de urîcioasă dacă știm să o simțim.

aflux mare de trăiri. dezlegare în efemer în tot dinamismul psihologic a stăpînirii de sine. forțează instinctele și derutează rațiunea. se solicită paralel și reevaluarea unor concepte din transcendența libertății.
moment maxim de tensiune - strofa a doua scăzînd numai în final care de asemenea aduce o relevanță aparte (\"să fiu memoria ta, ultima pulsație a mării\")
mijloacele artistice fac să vibreze sensibilitatea versului, astfel, se creează starea de sublim.

îți ofer și eu felicitările mele pentru acest nou ciclude texte (\"Hainele\"). începutul e bun. descrierea alunecării mîinilor ei pe haine, care parcă ar prinde viață în atîtea descriptive. există o fermă încredere în ritualul dat, vibrante sentimente de dragoste, mișcare continuă...
e structurat bine, mi-a plăcut.
în plus am citit vara asta romanul tău din 91 \"Cubul de zahăr\". foarte interesantă povestea cu Dora, Sava, Veterinarul, cerbul, mistreții și cubul perfect din buzunar. sincer am rămas surprinsă. foarte frumos.

nu vom găsi în aceste versuri răsuciri artificioase de sensuri, salturi sau clovnerii lexicale. cele mai simple cuvinte sunt încărcate cu emoții și aranjate într-o armonie deplină, strălucind de frumusețe.
sistemul de imagini a poeziei este construit din elemente istorice, precum cetatea, liberatea de exprimare prin scris și natura: marea - asemenea vieții fiecăruia, muntele - pericol, putere, taine și cedrul - veșnicie. se pune accent adînc pe simțire. spațiile dinăuntru, dinafară și dintre se întrepătrund în tacerile și iubirile sufletești.
are loc o trecerea treptată, subtilă din afară în sine, în adîncul conștiinței. nu se rostesc cuvinte pompoase, cu am mai scris, dunt doar tainice mărturisiri.
am descoperit aici un tot întreg fără surplusuri sau goluri, de parcă orice cuvînt șters sau adăugat ar ucide farmecul.
tremurător se amplifică sentimentele prin (\"esențele din aceeași esență\"). toate aceste fărîme de viață au fost adunate într-un întreg predispus spre împlinire. iar acel final (\"așa mi-a fost Scris\") respiră o simțire profundă, netrecătoare...

Felicitări Ela!!! e un album - jurnal superb.

exiată aici un nucleu interpretativ de o certă maturitate artistică și a unei viziuni poetice neordinare. febrilitate psihologică și tensiune propulsantă, mai puțină aici, însă e destulă liniște lăuntrică (\"în florența am învățat să nu mai sufăr\").
se cumpără un medalion simbolic, pentru un nou început, însă iarăși iubirea este prezentă în forma ceea de inimioară, și nici măcar nu era alegerea autoarei. soarta. galerie, artă, pictură, frumusețe... dar (\"ating frumusețea cu palmele\")!? trebuia să fie acolo un semn care zice interzis. probabil e ceva din ordin imaginar aici. tentativa, oricum, e îndrăzneață.
colătorie în căutare liniștii, spațiului, întregului sufletesc. explicația cred că ține de o anumită logică a acțiunii anterioare.
această scriere, precum și celelalte din aceeași serie, are un accent pronunțat pe firesc și sinceritate a trăirilor răscolitoare.
sunt sigură că o să iasă un album frumos.

comunicări emoțional-expresive între improvizație și exactitate așezate cu acuratețe în jurnal. teoretizează, efectuînd demonstrații asupra iubirii la muchia suferinței prin nonșalanță de versuri.
dragostea e perpendiculară pe suflet, deci, ceea ce omul primește din față dragoste este. așa cum la baza turnului Pisa a fost mărita greutatea pentru a schimba centrul de greutate mai jos și a evita prăbușirea, autoarea adună în regiunea inimii lumină, dragoste și adevăr ca să le dăruiască la rîndu-i prin litere, ca să poată suporta singurătatea, despărțirea, trădarea. cu piatră a fost salvat turnul, de aici remarc: (\"aș dărâma orașe în cale decât să îi strig durerea. eu vorbesc doar pietrelor\"). apărarea demnitații, nici nu știu dacă personale sau a celuilalt și de asemenea frica de a părea o fire slabă, fără un alt suport, decît cel al credinței.

și unde oare mai poate fi lăsată durerea decît în turnul Pisa? cel care într-atîta seamănă cu o alcătuire pămîntească. ființa umană se contopește cu natura moartă prin construcția oblică, însă chiar de la început pînă la capăt totul curge pe o singură linie, cea a iubirii, ce-i drept, de Dumnezeu.

avem aici o scriere reflexivă despre impactul pe care-l are rațiunea asupra sufletului. opozițiile dau o relevanță aparte tensiunilor dramatice dintre cele două mecanisme psihice, dîndu-le un relief semnificativ în ansamblul realului. valoarea de jurnal consolidează legătura propriilor trăiri. momentele de trecere dintr-o dimensiune existențială în alta demonstrează măiestria autorului de a construi un întreg în care părțile se leagă rațional, mai puțin emoțional într-o structură de adîncime a realității interioare.

Viziunea scriitoarei îndeamnă la reflecții asupra vieții, morții, vitalității spiritelor de oameni, umbrele lor iluzorii pe ape trecătoare ca timpul.
Figurile de stil precum: (\"curg oameni\"), (\"vara își crește grîul\"), (\"limpezesc inimi\") comunică ideea de debordanță, transparența gîndului. De asemenea elemente simbolice ca:
bărcile, rochia albă (în context), iubirile de sub felinare, aerul sărat, piatra venețiană, sufletul străin propriului trup adaugă fragmentului de jurnal o nuanță aparte, specifică Veneției, sugerînd frumusețile tainice descifrate sau nedescifrate de văzul lăuntric al autoarei în permanentă căutare.
Aici între inimă și expresie nu sunt decît vene și ape prin care curge viața de om în contrast cu zidurile evului antic (simbol al statorniciei), punțile de piatră, de legătură între punctele cardinale și cele citoplasmatice, noțiune de interstițiu.
În penultima strofă se compară golul din suflet cu o altă Veneție. Un gol ce se cere umplut cu rugăciune în subsolurile vieții, în chilii.
Trecerea ei pe aici este identificată cu ajutorul cursului firesc al apei, sensul visului (mai devreme căutat).
Pentru un final sublim s-a păstrat un desen muzical fin și expresiv \"vai vedrai...vai vedrai\".

Poezie bine construită în jurul motivului cheie, eșec, care dezvoltă tematica chiar de la început și anume regretul eșecului în calea aspirației spre absolut.
Personajul principal are un caracter, să zicem, liniar nicidecum nu contradictoriu \"îmi ocup locul fără proteste\" , temperament mobil, brutal \"te vânez. sunt mulțumit de alergare\", concepție de viață - realistă \"mă antrenez dimineața când nicio obsesie
nu s-a trezit, când tu calci hainele, le împăturești\", iar din punct de vedere etico-moral e sincer față de sine \"am un desiș de remușcări\".
Forța cuvîtului se amplifică datorită efectului de mișcare permanentă, zbuciumului lăuntric și manifestările exterioare, oglindirea în versuri a psihologiei trăirilor și simetriile din strofe prin motive similare la început și în final.
Personajul trece într-o altă dimensiune existențială, aer sălbatic, dorință nebună de a-și captura prada succesului ceea ce înseamnă că sie însuși vînător este.
Conceptul literar-artistic al autorului pendulează între realist și modernist. În definitiv este un text puternic și complex pentru că nu se rostesc cuvinte pompoase, sunt doar tainice mărturisiri, dureri nepotolite.

Prin caracterul ce îl poartă, prin factura sa spirituală și prin dragostea ce-o păstrează loc de văz, autoarea ne dezvăluie taine ce depășesc limitele basmului.
În numele dragostei sau pierderii emană o lumină a sufletului, o lumină a suferinței. Dorința sa de a iubi transpare palpitant din rîndurile jurnalului.

Prezentînd situația inițială se fixează cadrul spațial și personajele: eroul romantic - autoarea/ eroul clasic - el.
Este prezentă clalitatea stilului, sensibilitatea, evadarea în dragoste & trecut, condensarea substanței ideatice și emoționale. De aici l-aș clasifica în Romantism.
Plecarea în călătorie stimulează o percepție conducătoare spre intuiții și revelații de sinteză. Tăcerea mîinilor în numele pierderii, cuvintele predispuse spre împlinire, împachetarea dragostei dintre marginile lumii, îngroparea durerii, credința în destin, despărțirea imaginară prin pierdere și revertebrațiile dragostei din chip în opinia maestrului. Astfel, iubirea devine ideea principală a fragmentului, autoarea trecînd printr-o serie de trăiri alimentate de amintire.

p.s.: Ela, vin și cu rugămintea să-mi schimbi nivelul vechiului cont la -20 ca să nu mai apară în lista de autori. Cît despre texte, nu le pot șterge neavînd parola iar dacă scriu adresa de mail, îmi apare parola la contul actual fiind înscris de pe aceeași adresă. Nu știu dacă asta înseamnă să las link la cont, cel puțin știu sigur că am încercat. Mulțumesc.

Ela Luca Victoria este o scriitoare cu o înaltă simțire poetică, un stil propriu ce ne uimește \"de ceva vreme\".
Opera dată se încadrează într-o nouă serie de junal sub denumirea \"viaggio\" pe care l-aș încadra, mai aproape, în expresionism decît în simbolism.
Autoarea exprimă cu claritate tensiunile emoționale lăuntrice. Strofele 1-3 sunt structurate pe trepte de sentimente, stări sau calități eticomorale: compasiune străină - încredere proprie - stabilitate - îndoială. Apare ideea că viața ar putea fi mai mult decît viață, că dimineața soarele ar putea să nu mai ridice lumina de după orizont. Imaginile exprimă o meditație filosofică despre raportul viață/ moarte, om/ duh, siguranță/ incertitudine. Deci fondul tematic în fragmentul dat se rezumă la spiritul de autojertfire luînd în considerație toate momentele importante.
Strofele 4-5 ne povestesc despre curgerea punctului negru pe axa timpului, moartea din viețile anterioare, de fiece dată, neobservate. Durerea se transformă în datorie din devotament pentru lumina pierdută, genele invizibile, viețile ce nu mai sunt.
Seara are loc încărcarea cugetului cu probleme existente sau inexistente. Se dă preferință enumerării.
Finalul constă în împlinirea misiunii de a salva un suflet. Moment exprimat cu ajutorul cuvintelor simple turnate
într-o construcție firească.

Ela, îți spun și eu bine ai revenit, am simțit absența ta. Trec la text.

Jurnalul începe cu ieșirea autorului din lumea proprie, mai cu seamă din sine. Strofele formează fraze narative condiționînd uniformitatea enunțurilor. Limbajul - simplu, nepretențios, plastic.
Tonul capătă accente dure în versul doi. Aici apare mișcare, răscolire , chiar un pic de gravitate. Gîndul este consolidat de versul strofei 6: \"picioarele mele au ochii închiși. călătoresc odată cu orbii, sclavi ai orașelor incendiate.\"
Srăin oraș. Are loc o trecere treptată spre trecutul istoric și imediat printr-un salt poetic întoarcerea în prezent, asocieri amuzante. Intrarea în atmosfera, consistența, duhul orașului, transformarea în unul dintre ei, străinii. Descrierea vieții lor, liniștea, rugăciunea, răscolirea sufletelor.
Se clarifică versul de la începutul textului \"prețul dragostei este aici o ruină.\" prin următoarele versuri \"labirintul atemporal și viu al iubirii. doar moartea îi surpă zidurile\".
Urzeala sonoră fină a versului final vine să sensibilizeze expresia printr-o invocație, rugă tăcută.

Sentimentele, starea de spirit care ni se transmite prin această poezie, sunt redate prin intermediul eului liric. Personaj încărcat cu multă dragoste păstrînd în sine loc pentru alții, fie că oameni, fie că îngeri, fie că vipere.
Toate pentru a salva alte suflete suave, întru a cultiva alte personalități, a-i îndruma prin munți, foc, fiare spre noua casă deși calea se întinde către ceea ce ce nu poate fi rostit, nedeslușită imagine cuprinde necunoscutul.
Ceea ce mi se pare cel mai interesant este că eul liric merge fără lumină, fără grabă, neîncercat de temeri \"pe vîrful morții\". Articularea acestui moment are la bază niște trăiri dramatice ce au determinat eroul să pornească la drum asemeni unui copil însetat de cunoaștere și el nu aleargă prin lume după ceva anume ci pășește fără urmă rănit doar de trecerea timpului auzindu-și uneori ecourile sufletului.

Cu drag,
Ecaterina

Inițial am putea crede că fondul tematic al poeziei este creat de viața de după moarte a celor spînzurați prin secolul XVIII. Citind însă lucrarea în întregime ne dăm seama că textul reflectă mai multe momente demne de luat în seamă: scara - calea spre cer, stafiile - arhitecții convenționali, șoarecii - factorul ce cauzează prăbușirea, poetul - alcătuire dumnezeiască. Însuși titlul focalizează aceste semnificații.
Jocul hipnotic al stafiilor pe treptele scării, versurile frînte de rîsul lor precum și frica celor care urcă sau coboară de apariția unui suflet de poet sunt elemente configurative ale imaginarului determinînd substratul poetic.
Toate trei strofe dezvotă tematica anunțată inițial fiind organizate în jurul unui motiv-cheie, scara, ce sugerează axa simetrică a celorlalte două planuri: moartea și viața.

Cu plăcerea lecturii,
Ecaterina

foarte amuzant textul

îmi place începutul, e fine partea:
\"în muzeul literaturii fețele criticilor seamănă cu
borcanele de

gogonele
verze
gogoșari
castraveți
ba chiar și-un pepene vărsat de vânt\"

îmi imaginez cum un critic literar mănîncă pe jumătate gol la balconul etajului 4 carne cu varză murată punînd în aplicație noua tehnică Alt + Ctrl + Del iar superautoportretul îl realizează în exclusivitate cu ajutorul unui camarad de la etajul 5 și îl afișează în muzeul literaturii desigur

mulțumesc p-u că m-ai făcut să zîmbesc cu această poezie

succese!