Ecaterina Ștefan

Nicolae,
mulțumesc pentru curajul de a-mi acorda prima stea și pentru prețuirea cuvintelor deși ți-ai fi putut argumenta aprecierea într-o frază două conform regulamentului.

Claudiu,
fie și de atelier, asta e. e bine că-ți exprimi direct părerile. n-am înțeles ce-ai ce legătură are cu acasa tv dar mulțam pentru realitatea din prima frază.

Ela,
o stea bine argumentată într-un comentariu plăcut. ai reușit să cuprinzi mult adevăr în el. mulțumesc.

Laura,
mulțumesc pentru susținere, apreciere și pentru că ai simțit cursivitatea poemului. aceeași prietenie îți ofer.

Miruna,
o părere generală, fără exemple. sper să încerci a citi altfel poemul ăsta. thanks for week up - i will try.

ti-ai construit destinul printre oameni dargi tie si oameni carora le esti draga. azi destinul iti coloreaza o alta veriga a vietii, o treapta mai sus.
sa fie una plina de libertate, zimbete, prosperare, sclipiri de frumusete si lumina. fie ca bucuria sufletului si entuziasmul vietii sa se tripleze in lumea asta fara margini. univers unde vorbim in limba gindurilor, unde meditam asupra vietii, luptam, speram, cadem si ne ridicam. univers unde ne iubim reciproc si ne multumim ca suntem. deschiderea ta catre lumina iubitoare, oceanul de viata si zborul sufletului a intregit spatiul visarii omenesti multumesc pentru ca primesti si daruesti iubirea fara rezerve.
la multi ani Ela!!!

bucuria destăinuirii, eliberării artistice, lucru neconștientizat încă de mulți însă atît de important în viața asta între margine și nemargine, bucuria de a scrie versuri, versuri ce alimentează suflete. memoria scrierii este și va rămîne întreagă fiindcă astfel numai se creează un stil, astfel ne definim propria poezie - fluxuri de sentimente din firescul tribut al vulnerabilității care impulsionează spre afară trăiri și reverberații unice, angoase și temeri tăinuite adînc în ființă. sunt frumoase scrierile tale de la nivelul unei lucidități mature precum și lumea ta interioară. să ne bucuri cu alte și alte versuri din aceeași exprimare strălucită.

ai ceva atrăgător în stilul tău. o suprapunere de obiecte, situații, amintiri... text suculent, dens, devorator. deosebită strofa a doua. și totul se leagă (\"nu uiți
ce visezi; nu uiți să respiri; dar uiți să duci gunoiul; nu uiți să închizi calculatorul când pleci; și iarăși: nu uiți
să mănânci să bei să respiri;\") fain, te mai citesc.

ai dreptate, realitatea o primim așa cum e. nu te supăra nici tu, despre limbaj vb.

cîtă concentrație de emoție, sentiment de tristețe, fluxuri și refluxuri de gînd artistic în (\"în neștire sap gropi fără să plâng\")- am căutat să pătrund, să înțeleg ce e dincolo de emoția artistică care tulbură mereu atît de mult. dorința de-a te face una cu pămîntul, cu adîncimile lui doar ca să fii mereu aproape de persoana iubită.
trist, tragic și tulburător. toate se materializează într-o erupție a rostirii cînd visul nu mai poate înfrunta moartea. (\"mâinile tale se cufundă în pământ... mă revolt mută\") dureroasă dezvăluire în atmosfera acestui timp împărțit în celule. sincer, curat, original. mie mi-a plăcut.

da, clauldiu
simt că și despre iarnă o să se scrie zi de zi texte. de ce să mă supăr? ai și tu o viziune despre banalități. uite mie personal nu-mi plac textele vulgare.
merci de trecere.

Ecaterina

Oana,
am observat și eu cromatica asta a anotimpurilor.
e și toamna o parte a sufletului, un anotimp de evadare; eu zic că se merită descompusă în versuri. ultimele ți le dăruiesc. mulțumesc.

Dragoș,
uite așa un paradox: ceea ce e al meu e și al tău, iar ce-i al tău nu e al meu. cuvintele ne aparțin, doar să știm a le manevra. așa voi face. mulțumesc și ție de trecere și gînduri.

Ecaterina

o scriere armonioasă, aparent complexă dar/și frumoasă. ritm susținut, fără stridențe cu o anume doză de strălucire. dens, poetic, structurat. am știut de \"ce nu e spus, nu există\" însă aici o expresie mai potrivită (\"ce nu scriem noi nu există\"). frumoasă scriitură - meritată existență. felicitări.

cpoilul e o parte din mamă și aceasta frică ombilicală e verosimil să fie frica de a pierde pruncul sau legătura mamă-copil. se desprnd mai multe idei legate una de alta ferestre deschise - respirația simplă - descătușarea toamnei - răscolirea trecutului - credința. și totuși motivul cheie e frica.
în ziua de azi nu se mai practică descîntecele și atunci cînd vrei să aperi, să lecuiești pe cineva, e suficient să spui tatăl nostru și să te rogi. foarte bine surprins și acest moment. finalul, nu despărțit de întreaga poezie îmi amintește un caz.
o mamă venise de la serviciu foarte obosită și s-a așezat pe un scaun în cameră cu sora ei care avuse grijă de copil. brusc copilul începe a plînge. în aceeași clipă o forță a ridicat mama de pe scaun și alergînd s-a îndreptat în camera copilului deși putea sora să se ducă să liniștească copilul. fără a aprinde lumina pipăind pătucul ca să-l ia în brațe găsește acolo un ac. privește prin geam și vede semnul crucii din 2 frunze de tei.
de aici și din multe alte cazuri vedem că nu mama protejează copilul, ci unul Dumnezeu.
în poezia asta sunt combinate mai multe idei care se intersectează în dragostea maternă, de aici și frica.

interesantă idee de a construi ziduri din oameni - o stabilitate și un echilibru personal între liniște, calm și ordine. (prima strofă)
luînd în ordine inversă ideile din strofa a doua, și eul și omul și scrierea se naște din acel arbust hrănit din semința de sens, cam rară. inutilitalea eului-strat în urcarea treptelor de viață.
dacă aș face o comparație cu globul pămîntesc, eu-stratul ar fi scoarța terestră, iar eu-sensul nucleul/ atomul - eu-stratul ar fi electrolnii, eu-sensul iarăși nucleul. de aici vedem că fără eu-sens, eu-stratul (superficialul) dispare sau existența lui s-ar reduce la absurd. rezultă că în ciuda temei abordate poezia are sens atîta timp cît există ideea.
(\"joaca asta de-a literele este mai grea decât mersul împotriva sorții/ obsesia căutarea neliniștea își întorc rădăcinile ascuțite/ și sapă întruna sapă în mine cu perfecțiunea unui Dumnezeu fierar\") - se descrie concentrația, munca, talentul necesar pentru a aduna literele într-un text cu sens vital. toate trăirile metamorfozele interioare sunt asemuite maestrului Divin - Dumnezeu. potrivit și contrastul dintre o joacă de-a literele și mersul împotriva sorții.
și o pauza de meditație dinn final luată într-o modestie apreciabilă.

comparatia și metafora (\"o neputință din care ieșim ca dintr-o balenă ucisă e doar o iubire întoarsă cu ochii spre liniște\") mă duce cu gîndul la reflexia sufletului în limitele lumii, imposibilitatea de a urca mai sus de alții atunci cînd te îmbracă o iubire ce conține în propria substanță un alt suflet/ -ete. în urmare totul se întregește, existența umanității, construirea ei într-un turn prin care putem vedea destinul cu riscul de a destrăma întregul, corelația dintre umanitate și propriul eu. -
(strofa 2)
(\"nu știu ce din tine se surpă nu știu ce îmi vei lăsa
după această plecare prin oameni\")- nesiguranță, temere, ipoteză... de parcă n-ar avea nici un rost acea trecere prin oameni.
și finalul în care aduni iubirea care străbate continuu oamenii croindu-ți limita în ea.

respirația, pulsul, ritmul, cadența și tempoul contribuie la închegarea fragmentelor ca structură și sens.
frumoasă scriere.

un poem de calitatea nr.1 100 procente. in subtitlu e late sau ar fi alte, ca in poezie?
strofe preferate 1, 3, 4.
fiecare din noi intr-un moment sau altul a fost umilit însa felul în care o descrii e deosebit.

remarc: \"Umilința este o palmă
învinețită de frig\"
și
\"Umilința e sărutul așteptat cu anii
respins de ceara sleită între degete\"

finalul deschis tot e foarte bun.
felicitări!

reușește și amprentă.

întradevăr e greu să așezi cuvintele în așa fel încît să fie de nedezlipit, fără minusuri, surplusuri sau formulări debusolate. e clar ca ție-ți reușrște mai bine sa le combini caci ai acea \"ampretă a vieții\", condeiul fermecat și talentul...
o să încerc să mă concentrez pe limbajul poetic, să punctez măcar în poezie dacă nu în fotbal. mă voi strădui să trec examenul de încredere cu brio. mulțam de trecere și sfat.

Ecaterina

o viziune elegantă despre oameni, trecerea anilor, anotimpuri neobservate, dimineți liniștite și femeie. poeticul izbucnește în transfigurările de idei care trec, treptat, dintr-una în alta. la granițile realului iluzia își așează manjetele.
mai e și o acea trecere prin timp, cînd trecătorii îți marchează viața și rarele clipe pe care le trăiești la adevărata lor valoare (\"sunt întâmplări fericite și rare
consumate elegant...ele nu vin și nu pleacă
doar te însemnează cu liniștea unui zmeu de hârtie
pe care îl porți în alergare continuă printre vârste\") - cele mai potrivite cuvinte în context.
finalul, alternînd în pulsiuni temperamentale și pasionale încheie imaginea cu simbolul eternității, fineței și frumuseții - femeia.

Adriana,
să știi că îmi place ce-ai reușit aici.
umbrele schimbătoare, trecătoare de sălcii în nori - se așteaptă și lacrimi de ploaie. (azi mă plimbam dimineață și era vînt mare, cer senin sub norii albi. am ridicat privirea la cer, asa, mergînd și nu pot reda ce imagini fugeau pe fonul cela albastru contopindu-se, formînd alte forme, dezbrăcîndu-se... în jur oamenii se uitau și ei la cer căutînd ce văd eu și dacă te-ai fi uitat dintr-o parte în momentul cela, ai fi văzut o ceată de oameni mergînd cu nasul vertical în sus. fac asa, ca o paranteză aici)
o concentrație a timpului văd într-o afirmație aparentă (\"mâine și ieri sunt uneori atât de aproape...\"). după care urmează o pauză, și iarăși o strofă atît de sugestivă: (\"O lume-ntr-un pumn.
Printre degete se ni strecoară raze
și le prefac în sidef,
pulbere molcomă poposește pe urmele vechi de pumnal...\") exteriorizarea unei lumi este relevată prin acea prefacere iar (\"parfumul castanelor coapte\") ilustrează atmosfera tomnatică de unde naște o stare, un gînd în preajma frunții. da, plăcută lectură. te mai citesc.

Octavian,
mulțumesc pentru răbdarea de a citi aceste poeme separate și cuvintele calde pe care le-ai lăsat aici. banalitate mă definește - mă salvează doar arta cu tot ce cuprinde și iubirea.

Ecaterina

nice povestire.
acest entuziasm copilăresc de a zbura prin ploaie mi-a ridicat dispoziția în ziua de vineri, înainte de weekend. descrii amănunțit fiecare stare, bucurie, plăcere din copilărie (\"Suflu pe pleavă și-mi îngrop nările-n boabe. Miros de pâine caldă, de trup și Infinit. Mă las în gând pe plajă și mă trezesc iubit.\") sau (\"Îmi dădeam drumul pe balustradă și la etajul întâi săream în gutui…\"); și mi se lasă pe inimă o dulce melancolie văzînd inocența copilului într-o lume învîlvoiată, lîngă părinții mîndri... se pomenește și de visul care continuă să răscolească aerul și să intrige ochii receptorilor. da, am descoperit aici o viziune emoțional-reflexivă asupra altui anotimp al vîrstei, amintiri, emoții... am și eu o mică cutie de tinichea în care-mi păstrez prietenii și amintirile.
mi-a plăcut, se merită recomandat.

Katerynna

desigur nu poți dicta inimii cum să scrie, trăirile și reflexiile fiecăruia îi aparțin în întregime însă tematica acestui text e ușor căzută în pesimism. da, liniștea e ceva de nedescris cînd o tăcere mă acoperă și (\"Nici o îmbrățișare nu mă mai poate zgâria\")- foarte frumos. și totuși ceva din interior îmi spune că poți mai mult de atît. încearcă ceva mai optimist, deși să nu pierzi această legătură stare-natură. eu zic că bază ai.

succese îți doresc,

Katerynna