Ecaterina Ștefan

Multumesc, doamna Reiter. In ultima vreme nu pot percepe poezia altfel decat prin prisma unei simplitati absolute. Asa este si ultimul volum de poezie pe care l-am publicat. Sarut mana pentru lectura.

Multumesc pentru lectura si cuvinte, domnule Teodor. Acum am vazut semnul dumneavoastra.

Va multumesc frumos tuturor pentru cuvintele calde. Am stiut intotdeauna ca aici sunt oamenii cei mai sufletisti.

Dle Diviza, da, se va lansa si la SIC - Chisinau, la inceputul lui septembrie. Sper mult sa nu se intersecteze examenele mele de licenta cu acea data si sa pot veni.

Roman Natasa, nu prea am emotii. Nu sunt la primul volum (e poate ultimul), dar e intotdeuna o bucurie/implinire un asemenea eveniment.

Domnule Pavel, e o poezie frumoasă, desigur, și pentru tristețea ei din cea de-a doua parte, și pentru simplitatea cotidiană combinată cu ce poate fi numit limbaj poetic. Are și poveste, și un imaginar, atât bogat, cât și echilibrat. Întregul poem este splendid, dar cel mai mult m-au atins ultimele strofe, acolo unde puneți degetul pe rană într-un mod pe cât se poate de simplu. E o plăcere să vă citesc.

Considerație,
E.B.

ai trei noduri aici, pentru care intregul e frumos, dar ai putea sa lucrezi textul si mai mult:

1.totul a rămas nemișcat ca-ntr-un tablou bine plătit

2.aud că se mai zbate un trecut ca un vițel înjunghiat inima mea

3.ne-am fi ținut de mână ca și cum am fi scris cea mai delicată poezie tu cu mâna mea
eu cu mâna ta

Multumesc mult!

Reverenta pentru frumosul pe care ni l-ai adus...

Doamna Ardeleanu, vreti probabil sa spuneti ca sunteti de acord cu mesajul acelui fragment. Adica, nu stiu care realitate se poate dezminti, odata ce realitate este. Nici macar nu stiu daca poate fi numit neajuns al vietii, cand e cu dragoste, cand e din dragoste, cand e acceptat, cand e parte din tot ceea ce este dureros, dar frumos, magnific chiar. Si eu ma bucur sa va regasesc. Multumesc pentru lectura.

Domnule Tarina, ma gandeam la necesitatea de lucruri efemere, necesitatea de lucruri pe care nu trebuie sa le tii undeva, care au o frumusete despre care stii ca va disparea intr-un foarte curand, motiv pentru care o pretuiesti mai mult. Am scris despre flori intr-un asemenea fel si mi le-am dorit cu acest sfarsit, din necesitatea de lucruri efemere. Va salut si eu si va multumesc pentru lectura si semn. Sa fie binecuvantata aceasta regasire.

Consideratie,
Ecaterina Bargan

Domnule Pal,
E doar pentru ca nu-mi place sa dau titlul "jurnal" unor texte care asta sunt. Poate ca trebuia sa ma gandesc la ceva mai reprezentativ. E adevarat ca titlul, la origine, nu are nicio legatura cu textele, asa cum fragmentele, intre ele, n-au legatura unele cu altele.
Va multumesc pentru lectura, cum si pentru mai marile asteptari.
Consideratie,
Ecaterina Bargan

E bine, pentru ca e tratat cu ironie. Am avut cateva momente de zambet si asta e destul pentru o lectura, desi se mizeaza pe pura portretizare, nu actiune. Va incurajez sa scrieti.

Multumesc pentru lectura, domnule Dume!

Multumesc de lectura, Ottilia.

dna Geacar,

nu trebuie sa credeti nimic.

multumesc de lectura si parere.

mulțumesc, mădălina.

azi noapte a venit la mine un tip
ținea o foarfecă la spate cu care s-a eliberat dintr-o carte

acestea doua sunt versuri de neuitat.

Poate că invers dispuse ar fi crescătoare gradația intensității, adică întâi alergarea, apoi inundarea. Sau, dacă e să presupunem că ați dorit din start prima senzație, inundarea, și apoi accentuarea acesteia, am impresia că poezia ar fi mai coerentă dacă toate verbele ar fi trecute la prezent. Punctul care deranjează e în dreptul celui de-al șaselea vers, acolo unde ați trecut prezentul, apoi iarăși trecutul. M-am gândit și la varianta ca toate verbele să fie la trecut, caz în care poezia ar fi prins o anumită tărăgănare care nu știu dacă ar da bine. Eu văd așa:


Cuvintele aleargă
într-o cursă disperată,

îl inundă.

Pe măsură ce se confundă
cu infinitul,

distanțele se șterg.

Bună ziua.

Câteva corecturi.

Aș scrie "Mai încet îți scriu și eu" în loc de "O să-ți scriu mai încet eu!", "Să m-anunți, negreșit," în loc de "Să mă anunți, negreșit,", "Să luăm o altă casă" în loc de "Să ne luăm altă casă", "Ce-i drept, e cam izolată" în loc de "E drept că-i cam izolată", "Am profitat nițeluș/ Și zilnic făcut-am duș!" în loc de "Am profitat nițeluș/ Și am făcut zilnic duș!" și "Că" ar da mai bine în loc de ultimul "Căci". Toate acestea pentru un ritm mai fără rupturi.

Pe mine nu prea m-a amuzat povestea, deși e clar pe ce mizează umorul și că prin fiecare strofă sau fragment de poezie se încearcă o nouă întâmplare sau idee hazlie. M-am întrebat apoi cum a fost scris PS-ul, odată ce plicul a fost închis fără bani, dar probabil că acesta a fost trecut pe plicul închis, pe lângă adresă.

Ar fi interesantă acum o scrisoare trimisă mamei de la Gigel care să dea un fel de feedback amuzant scrisorii, în care să se regăsească toate momentele de care a pomenit mămica, într-un alt mod, dar la sfârșit să afirme cert că nu a primit nicio scrisoare, și că vrea una, însă "înainte de a-mi scrie, mie, draga salutare/ scumpa, buna mea mămică, pune banii în scrisoare!".

Baftă și să aveți parte de istorii cât mai haioase în poezie și-n viață!

da, e cam slabă. mai joacă-te cu subiectul, înlocuiește moarte cu altceva și vezi ce-ți iese, unde te duce discursul. uite o variantă de exercițiu.

aștept să plouă din nou

când ți-ai luat tălpășița,
nu știam ce ți se întâmplă
eram primii oameni și
te-am lăsat să mai dormi câteva ore,
dar nu te-ai trezit
nici în dimineața următoare

înainte de asta, trei nopți la rând
ți-am stat în brațe
nu vroiai să mă strângi, erai rece
te-am învelit, dar tot rece-ai rămas
fața ta, mâinile, picioarele tale
și pieptul
se făceau albe

într-o zi ne-a plouat
te-am cărat la dos
am adus flori, să te faci bine,
dar nu te-ai făcut bine

erai ud

am înjurat tot ce urca la tine pe frunte
- de la prima picătură de transpirație
până la ultima furnică -
n-am mai putut să-ți văd
ochii

și-am plecat, înghițind sec,
să rătăcesc în alcineva

"Am scris întreit și-apoi din cuadratura iadului am urlat ca un sfânt
despre iepuri, mâini și metafizică" - ceva simplu, în afara parantezelor adică.

din primele două strofe m-am apucat să chiar desprind refrene de îngânat (melodios) pe străzile tomnatice, cu ochii în sus, când mp3-playerul e dus la culcare și parcă te trage la cântec cu ritm și sens. dulcele arheo-clasic sonet... să repetăm, deci... "Dispare globul fără amânare,/ plutesc pe drumuri cioburi cristaline,/ pe veștile aproapelui de tine/ am praf de cronici extraordinare". mersi!