Infinitul

Poate că invers dispuse ar fi crescătoare gradația intensității, adică întâi alergarea, apoi inundarea. Sau, dacă e să presupunem că ați dorit din start prima senzație, inundarea, și apoi accentuarea acesteia, am impresia că poezia ar fi mai coerentă dacă toate verbele ar fi trecute la prezent. Punctul care deranjează e în dreptul celui de-al șaselea vers, acolo unde ați trecut prezentul, apoi iarăși trecutul. M-am gândit și la varianta ca toate verbele să fie la trecut, caz în care poezia ar fi prins o anumită tărăgănare care nu știu dacă ar da bine. Eu văd așa:


Cuvintele aleargă
într-o cursă disperată,

îl inundă.

Pe măsură ce se confundă
cu infinitul,

distanțele se șterg.

Reușești din nou să exprimi ceva puternic, susțin și eu trecerea verbelor la prezent. O altă opțiune, este una în care aș împărți textul într-o trăire și o morală/concluzie, dacă îmi permiți :


Îl
inundau
cuvintele-

alergau
într-o cursă disperată

distanțele se șterg
pe măsură ce se confundă

cu infinitul.

Poemele tale sunt ca un puzzle, aștept cu nerăbdare să citesc cartea !
zi frumoasă Marius !

va multumesc pentru vizita si aplecarea asupra randurilor mele si mai ales ca am ... starnit inlantuirea de forme si "vederi" a scrierii mele, iar Gabriel, miercuri 12 septembrie, orele 18,oo la Biblioteca judeteana Arges DINICU GOLESCU Pitesti va avea loc lansarea oficiala a carti unde va astept pe toti cu drag, o seara frumoasa, Marius