Pergament pentru doi

din primele două strofe m-am apucat să chiar desprind refrene de îngânat (melodios) pe străzile tomnatice, cu ochii în sus, când mp3-playerul e dus la culcare și parcă te trage la cântec cu ritm și sens. dulcele arheo-clasic sonet... să repetăm, deci... "Dispare globul fără amânare,/ plutesc pe drumuri cioburi cristaline,/ pe veștile aproapelui de tine/ am praf de cronici extraordinare". mersi!

Două sugestii (în rest de bine, place ochiului marțian):
1. “adiacent” mi se pare căutat, pus cu mâna; contrastează cu naturalețea anterioară a textului (cam multă plutire – dar cred că a asta a fost idea ta),
2. Ultimul vers scârțâie; se vede că te-ai grăbit să închei, ceea ce pentru un bărbat nu-i a bună. De asemenea, virgule din ultimul vers faultează comparația, o, cum se spune în fotbal, obstrucționează.
Cu bine, M.A

virgula

mulțumesc, Ecaterina
da, e drept, ritm și melancolie, "măr rostogolit" (vorba lu' Dinescu) pe șine (legănat taca-taca, în tren)

mulțumesc, Marian,
- dacă "adiacent" e căutat, ce să mai zicem de "extraordinare" - toate-s căutate, până la urmă, așa cum au venit;
- nu știu de ce scârțîie, poate de la uscatul "pergament" - la drept vorbind, întregul text a crescut pe acest ultim vers (idee, cuvânt), doar aparent de încheiere;
- virgula, stiu - inițial a fost fără - apoi m-am gândit la pauza de respirație cu zâmbet în coadă, mă mai gândesc;
- apreciez, încă o dată, observațiile, bine ancorate în realitatea textului