Ecaterina Ștefan

toate textele sunt mai bune decit ceea ce am scris eu. felicit toti participantii, multumesc organizatorului pentru initiativa, si juriului pentru munca depusa in jurizare... tot ce se face se face spre bine.

e nevoie de o schimbare radicala ca sa iesiti din atelier. nu se mai scrie asa, si nu ma refer taman la rime. chiar si cu ele, e prea simplist. terminatiile sunt facile. daca preferati poezia clasica, macar pastrati standardul, sa aiba o tema, o filosofie, ceva complexitate, o intelepiciune care sa ramana, macar ceva...

in privinta finalului, sint de acord cu stefan, desi e un poem care merita atentie. titlul de baza din seria asta este bine ales, cumva capteaza atentia din start. chiar inceputul este o apropiere de final si dorinta asta iluzorie de a amina lucrurile, de a te lasa purtat de asteptari. pentru final, ma gindesc ca s-ar putea pastra ideea, dar altfel formulata, fiindca de facto are rost si intelepciune si cred, de fapt, ca e si o cheie inspre esenta poetica a acestui text. mai citesc.

eu asa si nu pot sa-mi modific textul dupa actualizarea informatiilor. nu apare schimbat.

vad incarcatura de intelepciune si legatura strinsa dintre gindul schitat si redarea acestuia in imagini, care atrag atentia intens, totodata compozitia de ansamblu ia o dimensiune dubla prin relfexie, ceea ce devine, in ochii cititorului, un fenomen deosebit de frumos. si asa cum se intimpla sa percepem real cele mai bizare imaginatii numai in vis, se face trecerea asta deschidere dintr-un spatiu concret intr-unul virtual, deschis poeticului sensibil al mainii care semneaza creatia, dinspre autor inspre cel care citeste, si lucrul acesta este aproape neobservabil, o trecere foarte fina si voalata. peretii si mugegaiul pentru mine simbolizeaza inchiderea si moartea sau revolta de a o tine cit mai departe, asa cum fiecare om este unul setos de viata. chiar azi am regasit aceasta idee in una dintre scrierile lui ch. bukowski. lucrurile care sunt supuse disparitiei in citeva clipe, fara intimplari supranaturale, sunt greu de inteles, dincolo de rezistenta pe care se parea ca o detineau. in plus ca apa, ca simbol al regenerarii si al puritatii vine nu atit ca o salvare, cit acea veriga lipsa din ciclitatea lucrurilor firesti, conditionind legatura dintre ele. permanenta cautare a omului prin semenii sai si obiectele care poarta intelepciune - cheia de la o usa, dupa care se ascund unele taine, la care inca nu s-a putut ajunge, este la fel de natural ca viata insasi. schimbarea oglinzii pentru mine este debarasarea totala de trecut, de sine, de tot ce cindva era \"suflet putred\" si obisnuinta lui, a omului, de a merge mai departe uitind, reconstruind, amintindu-si... ceea ce am remarcat insa este faptul ca intelepciunea pe care am tot intilnit-o in textele tale devine tot mai profunda si mai greu de uitat, odata ce a fost atinsa cu gindul. si pentru asta iti multumesc, si pentru toate vremurile bune, amintirea carora nu este decit \"un altfel de leagăn\".

e

schimbarile pe care le aplic pe texte nu se afiseaza. apar doar in pagina de editare.

orice schimbare e binevenita daca deschide posibilitati noi. nu ne spuneti pe scurt despre ce e vorba?

taman mi se facuse dor de scriitura ta. o idee apropiata despre brazi mi-a venit si mie ieri, cind ma plimbam prin padure. parea ca padurea explodeaza de frumusete. bine ai pasit in 2010 cu acest poem. daca e sa revin la text, mi se pare unul bine lucrat si aerisit. ai lasat luminii, ca intotdeauna, numai cele mai expresive idei, undeva chiar simbolice, dar nu ma adincesc in descifrari... inca nu am reusit sa descopar pina la capat universul tau poetic. oricum, e frumos ceea ce ai scris aici.

parca mai ascutit creionul, mai sigura mina, si alternarea imaginilor, mai delicat redata. ceva mai metaforic pe alocuri, dar frumos si sensibil.

\"până ce-n vene
îți picură ceară și pielea îți cântă-n ecouri
de palat părăsit\"

\"o răcoare de ocnă. nici nu simți
rugina de lanț pătrunsă în os
micșorându-l\"

\"cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă
ca pe un leș descărnat de pisoi\"

mi-a placut foarte mult,
e

nu las semn critic, dar mi-a placut textul acesta. tare as vrea sa il cunosc si eu pe orasul tau. te citesc cu placere si admiratie. salut.

daca eu am aflat la 18, nu sint chiar pierduta. multumesc de semn si corectura. adevar rostesti. ne mai citim.

SOPHIE, da, vorbesc serios. poate ca ai dreptate, nu am cum sa stiu. este o optiune personala pe care o aleg individual, pe risc propriu, fie ca asta insemna sa renunt la scris pentru asa nimicuri pe care tu le numesti echivalente.

AURELIA, stii bine, nu fac parte din persoanele care cauta laude pentru reusite. din ceea ce spui tu, acea necesitate interioara, imi vine greu sa renunt, asa cum orice promisiune sa abandonez poezia esueaza in momentul in care apare ea, necesitatea, ca sa nu zic dependenta. tu stii de ce am scris acest text. nu ai exprimat aici ceea ce gindesti de fapt vis-a-vis de aceasta intrebare, care cauta extreme, nu alternative, si care, totodata, poate fi definitorie pentru viitorul unei scriituri inca in curs de formare.
{sint lucruri care ating aproape imperceptibil dinafara, dar dureros, asa, ca ascutisul unei lame pe pielea frageda de copil.}
dar poate ca anume ele ne determina evolutia.

chiar si specificatia \"moldava\" zice ca e de-a noastra, asa, cam de pe podl dintre centru si riscani.

dar si turistii gusta, mai, numai salate,
in coltu\' mesei casca neincrezator
s-aleaga frigarui din caprele (moldave)-abandonate
sau, traditional, vreun Big Tasty, ademenitor?

ma asteptam la ceva spectaculos de lung in continut, raportat la greutatea titlului. se mai intimpla sa ai haz si nu e rau. surprinsa, placut, desigur, salut.

am vrut sa te contrazic, dar n-am cum, si nici certareata in fire nu sunt, desi arta iubesc, nu neaparat arta de a te certa frumos, sau macar atit cit sa nu nimeresti inghitit de offtopic, daca sa ne referim la acest spatiu concret. nu stiu cu ce as putea sa iti stirnesc revolta. inchipuieti ca am aruncat cu un ursulet moale, alb si pufos de plus in tine. e arma mea din ultima vreme.
bonne chance.

crezi ca ar fi viata mai plictisitoare fara certuri?

salut. a trecut ceva timp de cind nu am lasat semn, desi iti urmaresc atent traseul evoltiv. pornind de la titlu, poemul are forta de a capta atentia din start. o moliciune voit asumata, care trezeste subconstientul, aducindu-i imagini memorabile. doar inspre final stofa scriiturii tale isi arata tuseul mai aspru, ceea ce nu e deloc rau. mai citesc, mi-a placut.

multumesc si tie de ginduri.

linea, bucuroasa de venirea ta aici, printre rindurile pe care le scrie.

carmen, ma bucur sa te regasesc.


multumesc frumos.