Ecaterina Ștefan

ma bucur ca ti-a placut. te mai astept.

alexandru, un amestec de intre-uri in care m-am regasit azi. multumesc.

victor, vorbesti despre privelistea care m-a incantat azi si m-a facut sa ma simt fericita. multumesc.

ottilia, eu am gusturi mai stranii, imi plac uneori liantii care introduc nefirescul. dar mersi de sugestie. desigur, ar fi mai bine asa cum spui tu.

pentru ca nu am avut mai multe cuvinte. uneori e suficient si atat.

multumesc.

bună dimineața. dincolo de schimbul tonalității, pare deranjantă la lectură repetitivitatea obsesiilor. modific. mersi.

ce de-a lume în poiană, spuse fata năzdrăvană. mulțumesc frumos pentru cuvintele lăsate aici.

alex, încă încerc să mă dumiresc cum de le-am meritat - felicitările.

liviu, mă bucur. să mai treci, să mă mai citești așa.

moni, uite că mi-ai mai deschis niște sensuri noi. o să revin când va fi timp.

ottilia, realitate întotdeauna. depinde cum o aduc.

doar ultima strofă spune ceva. aș fi văzut-o în alt context, dar tot ca finalitate. nu zic că primele trei nu transmit nimic, dar maniera de a spune mi se pare cumva vulgară. o să spui că e numai realitatea, dar oricum nu o văd ca pe o poezie așa.

are un aer nu știu cum profetic textul. odată cu a doua strofă parcă pornește și fluxul acela de cuvinte în care primul vers este setos de următorul și tot așa mai departe creându-se o curgere frumoasă, tot mai frumoasă. transmite profunzimi și înțelepciune. o poezie care trebuie recitită pentru a fi atinsă, înțeleasă. așa cred.

ai imagini repetitive. adica se simte si o legatura intre textele tale. de parca ai intentiona sa conturezi un stil in care sa fii recognoscibil, cu ile sau fara ile. nu stiu daca e bine sau rau. si nu prea pricep intentia gerunziilor din strofa de la început, de după breton: continuitatea imaginilor, sau crearea senzatiei de adancime? dar tehnica e linistita si lasa spatiu, lasa frau liber vrsurilor. asta imi place.

ah, da, era fara e ultimul vers. la reformulare mi-a scapat sa-l sterg. si, da, suna mai ok fara cateva inaintea acoperisurilor. candva o sa revin pentru corectura.
sincer vorbind, dincolo de lecturile pe care le fac, si care tin mai mult de proza decat de poezie, chiar nu incerc sa ma adun din ceva sau din cineva. ar fi gresit. asta ar insemna sa fiu sub, sa ma supun. taman ca ma axez pe lucrurile care mi se intampla mie, sunetele pe care le aud eu, realitatile care ma ating direct, fara sa mai fac incercari.
dar multumesc ca te mai opresti si pe la mine cateodata si ca imi oferi directii, pentru ca sunt intr-o etapa in care chiar am nevoie de asa ceva.

felicitari. te-am citit cu interes pe site. sunt sigura ca e o carte buna. mult succes la lansare!

asta e cel mai bun poem din câte am citit eu. tin minte ca am râs cu pofta când l-am auzit prima dată. și l-am căutat mult după aia. atunci se numea arhitectura. prima mea întrebare era că poate nu vă simțiți bine... altfel, mi-a amintit de un banc, poemașul ăsta. să vi-l zic și vouă:

- Cum te numesti? Intreaba medicul!
- Popopa Mamamarin.
- Esti balbait?
- Nu, tata era balbait, iar ala care
mi-a scris
certificatul era un cretin.

mi-am promis ca nu mai dau corr pe texte cat asta da bataie de cap si altora care-s asa buni cu mine.

nu ma deranjeaza deja cacofoniile, mai ales cele despartite de enjambamente. pentru mine a fost importanta ideea, acolo unde e copacul si frunzele. la nivel de melodicitate o sa lucrez cand o sa scriu poezie. multumesc pentru semnul lasat.

da, frumos. aplecare pe detaliu. scris cu grija si acuratete, imagini bune, poetice. bun spirit de observatie, bune metamorfozele realitatilor.

nu, eu nu cred ca ar fi uriasa, dar nu vreau sa iasa un poem.

începând cu strofa a treia eu simt transmiterea unor emoții, stări și gânduri, ori arderea unor sentimente. îmi place foarte mult strofa finală, de parcă ar sprijini întreg poemul cu verticalitatea și simplitatea sa, cu aderența sa bună la suflet.

pînă la ultimele 2 versuri poezia m-a plictisit. are o formă prea prozaică. nu mă refer la structură.

și mulțumesc. nu vreau trepte/ etape. vreau să rămân aceeași, cu picioarele goale pe pământul nepavat. știi, alex, se întâmplă să te simți foarte aiurea. și atunci scrisul se întâmplă să-ți fie salvare, dar nu vreau să mizez pe asta. e prea riscant. o să încerc să-mi fac personajul literar să se simtă bine și să păstreze aceste momente de bine în tot ce face. mersi din nou pentru trecerea de aici și pentru nodul de sprijin.

\"Cât de departe sunt, Luminițo, de gheizer [...]
Cum poate să-mi aparțină ceea ce m-a și supus?!\"

În adâncul ființei ești pre-văzătoare

Acum zâmbesc amintindu-mi cum
El îmi povestea mecanismul de
Funcționare a fri gi de re lor
În fața blocului E. al Asem
Și cum a trecut doamna Nechiforov
Fără să răspundă la salut. Și mă mai
Gândesc la soldățelul pe care
l-am găsit împreună și la
cum îi adunam amărâți
măruntaiele

Semnul non-raționalului dez
rădăcinează rămășițe din realități
E un fel de psihoză colectivă
Care seamănă prea mult cu
Legăturile sacre ce ne-au adus liniște
Într-o vreme prea tulburată a vieții
Am renunțat la poezie
Și a început să mi se închidă inima
Poate că suport pornirile unui re
umatism cardiac
Sau poate doar
Frigul mi se furișează pe dinăuntru

Și mă îngheață

Cum și dragostea

Ce nume ar trebui să-i dăm oare
Dragostei și care gheizer
I-ar putea provoca o curgere continuă și infinită?
Ce parte din mine va rămâne integră și neatinsă
Dacă venele îmi vor fi secate de sângele
Îndrăgostit?

Așa cum la o vreme găsești osul curățit de carne
În caninii flămânzi ai fiarei iubite
Remarci că totul în om poate fi sufocat
Că și dragostea adevărată lip seș te
Cu desăvârșire

La o vreme toate se frâng
dispar

Și toa te te taie adânc
Direct în inimă

Iar atunci te temi
Atunci îți e frică să deschizi ușa a doua oară
Cu aceeași cheie

salutare teodor
de mult n-am mai poposit prin textele tale si cu semn
in primul rand inainte ca sa citesc poemul vreau sa zic ca titlul mi se pare artificial oricat de semnificativ ar fi pentru tine si poate chiar familiar dar uite ca uneori e necesar sa ne indepartam de lucrurile familiare ca sa iasa ceva poetic in loc de patetic sau nu vreau sa zic dar o spun ceva absurd
am simtit in text mai aplecarea spre filosofic dar
stii ce-i lipseste textului
anume acea clipa dintr-o lume reala
dar nu-i rau
este un poem specific scriiturii tale
poate ca mi-ar fi placut mai mult imprevizibil spre final
mai citim