a trecut vremea când ascundeam poezii sub parchet

trezirea fără gânduri în mijlocul nopții e doar un alt mod de a răsturna o cutie goală de pepsi tot ce îți trebuie este o zi reală într-un fight club real să ieși noaptea din casă prin țevile rețelei de canalizare, tot ce îți trebuie e o răzbunare, invaliditatea asta fără prejudecăți, la început gheața, care se îngroașă, dincolo de anotimpuri, ai nevoie să crească, ai nevoie să-ți adaugi otravă în nume, ca să pot eu adormi liniștit ți-ai jupuit cuvintele din jurul gurii, ți-ai dizolvat depresia în intestine ai învățat muzica unui sistem solid, în care se presează benzina în vase comunicante, ai putea ceda la vaporizare, s-ar putea aprinde, știi? ai putea rămâne cu sufletul găurit de obsesiile zidarului m-am săturat de gracilitatea omului care se crede așa imposibil pentru că stă liniștit, încălzindu-și inima în sere, ticsind în buzunare amânări