Ecaterina Ștefan

domnule razvan rachieriu, nu știu dacă dumneavoastră conștientizați cât de greoi și forțat sună un asemenea limbaj într-o poezie, chiar și filosofică, după cum specificați. nu cred că cititorul de azi sau din oricare alte timpuri așteaptă și dorește să citească așa tip de poezie. poate că dumneavoastră nu vă puteți exprima altfel gândurile și simțirile, sau poate că doriți să vă evidențiați, într-un mod evident, de poezia care se scrie acum. pentru mine, ca cititor, limbajul uzat aici este neatractiv, iar ideile sunt greu de prins. pe mine personal mă îndepărtează de conținut anume formularea. cred ca cel ami aproape de felul dumneavoastra de a scrie sunt aforismele, si, pina o sa aflati cum sa va limpeziti limbajul, nu are rost...

nu pot sa nu remarc schimbarea, intr-un sens pozitiv
Ai imagini bogate, multe simboluri, motive forte Cu toate astea mai poate fi lucrat nitel textul Eu zic ca e bine sa fie cat mai putine adjective si culori, daca nu e tot aceeasi
Dar, oricum, e puternic, pentru ca in materia asta adunata aici sunt estente pretioase, daca e sa le combini mai rational
Uite cum as citi eu de exemplu
(cu scuze ca tai mult)

timpul năvălise cu oameni
râsetele se rostogoleau
din gură în gură
soare pe creștet si
o mie de cuțite
zvârcolind
norii
elicele albastre
în ochii mei
înghițisera moartea
de nu știu câte ori
flaconul zăcea
cu gura căscată

un țipăt
o camera cu iederă
o baltă sângerie

în pântecele păcatului

nu prea inteleg intentia acestei poezii. am receptat-o ca pe un experiment. nu prea e tinuta bine in frau. nu stiu in ce forma ar putea sa reziste. e construita cam copilaros si repetitiv. iar ceea ce ai scris in paranteze, oboseste.
ce-i drept, am clipit, cand ai scris acolo despre, si asta m-a facut sa zambesc.

mulțumesc, silvia, pentru lectură și gânduri. mă bucur că ți-a plăcut.

dragoș, uite că nu doar vizualul ne ajută să ne imaginăm. mulțumesc.

am remarcat o mare putere imaginativa in versurile in care se alunecă de pe toboganul uriaș direct înspre o stradă dintre case vechi, ca mai apoi, imediat, să apară marea. un grupaj de versuri bine construit, specific visurilor.

ideea ta, din ultimele două strofe, despre impactul visurilor, m-a dus cu gândul la o alta, prin care se face că tot ce ni se întâmplă, noi retrăim, nu din perspectiva unui deja vu, ci pentru că am mai fi trăit aceleași lucruri într-o altă viață. dar asta ar avea legătură și cu visele. așa cum subconștientul păstrează toate amintirile acestea despre care noi nu știm, și aceste amintiri ne apar în vise, deci ar putea să se întâmple, dacă nu s-au întâmplat.
în poem, în schimb, se optează pentru o linie mai realistică (\"o limită evidentă a dragostei fără nicio legătură cu lumea de aici sau de dincolo\")

cu toate că ideile din poezie sunt bine echilibrate, probabil că dintr-o obișnuință a scriiturii, se simte totuși lipsa căutăturii, la nivel de structură, spunerea sinceră și directă. ceea ce e plăcut.

ai dreptate. mulțumesc.

ai simtit bine albul. si starile din jurul lui, apropiate celor care iubesc. multumesc de apropiere.

nu, nu de asta ma tem. ceea ce a fost scris, deja este. mie imi vine greu sa imi imaginez cum as putea sa pastrez o anumita line de bine, un nivel acceptabil de scriere, acea liniste esentializată despre care zici. ma tem de asteptari prea inalte, raportat la ceea ce pot eu oferi, nu de ceea ce am lasat in urma.
da, fireste ca mai vorbim. iti multumesc pentru revenire.

cand cineva imi spune something like \"Imi place cum scrii acum. Mai mult!\" sunt bucuroasa si inspaimantata in acelasi timp. inchipuie-ti. inchipuie-ti si de ce.

dar iti multumesc, alex, ca spui.

buna dimineata. just ai remarcat. o schimbare cu siguranta, dar care nu neaparat se va mentine. altfel zis - experiment. dar ma bucur ca ti-a placut.

amestec de alge de mare cu flori de tei și salcâm
...
privirile spun totul
soarele-și atinge nordul pe răsărit
...

da, este o poezie frumoasa, necesara si bine construita. chiar daca tot despre timp se spune, are tosusi hainute bine cusute. si au un fel de infinit in miscare - cuvintele care le imbraca.

sau cum spunea radiohead - suntem niște accidente care urmează să se întâmple - dar, mai bine ați zis dumneavoastră, pentru că trebuie să ne uităm optimist la lucruri/ ființe. mulțumesc.

bună dimineața. uitați-vă că azi e o dimineață și mai rece la mine. mă bucur că v-a plăcut. să mai treceți. mulțumesc pentru gânduri bune.

titlu dintr-un cuvant lung, probabil ca inventat, ca la saramago. interesant dinamismul spunerii, anatomismul si trecerile, dar cred ca m-as fi oprit la strofa a treia. prea fortata combinarea cu tacerea in contextul pe care i l-ai oferit. dar per ansamblu e un text bun, nu-i contest valoarea. chiar mi-a placut.

mi-a placut senzatia intro si dezbalansarea - de unde si titlul. uneori detaliile acestea foarte concrete, devin poetice, daca stii cum sa le combini, cum le-ai adus, spre exemplu, aici, in jurul axei unei singure stari, care si ea trece cumva dinspre concretete inspre teme universale: de la apeluri nepreluate si pusul apei pentru ceai si cafea la doar un hau mai adanc decat moartea, te agati iei forma crucii, niciun ecou aici etcaetera. well-done! mai citim.

daca pina acum ma stiam subra in tot ce scriu, acum gasesc si o tenta mai optimista in mine. zic si eu ca nu e rau sa fiu asa. multumesc pentru semn si pentru lectura.

eu zic ca miracolul trebuie sa-l aiba fiecare, sa-l caute, sa-i apartina. asta ne face mai frumosi, mai vii. multumesc.

mi-a placut din start titlul. ideea transmisa aici e f interesanta. un iad prea normal. ca si cum nu avem cum sa stim daca nu e cumva si lumea in care traim unul. s-au scris multe despre lumea de dupa. aici ai un poem cu o perspectiva simpla, dar prin asta deloc apasatoare. mai citesc.

nu zic ca e frumos, ca sa nu fiu superficiala. e sensibil. un anturaj placut despre sentimente reale si stari pe care le pot descrie doar cei care le-au si trait, ori mana de poet care mai e si om pe deasupra.