Ecaterina Ștefan

eu știu, undeva e frig și ei au degete înghețate, cei care scrijelesc versuri uitate pe scoarțele copacilor. nu există priveliște mai tristă ca o poezie întemnițată în mijlocul unui cimitir, pe un

O răcoare plăcută de vară în odaia mea - un miros de frunze și de flori de tei, amintiri care ne leagă, legături strânse în palme, palme care se ating. Perdelele verzi, ochii tăi verzi, verde

de aici începe conturul limitei cînd ușa se închide în urmă și nu poți suporta evadarea dezastrului acesta dintre tavane în tine un coridor strîmt ca o așteptare strangulată cu

S-a lăsat rece și nu pot ignora asta. S-a lăsat rece și frunzele cad cu tonele, Se întretaie cu tonele pe asfalt, printre pașii mei, Zboară cu tonele, Într-o toamnă, o oarecare toamnă, O toamnă

În naivitatea mea credeam ca-n Eul care mă trăiește-i doar Ea cea pe care-o știu cum se culcă, ce visează, cum se scoală, merge la școală, se entuziasmează la pictură, se stresează la o

Ieri când mergeam am văzut o păpădie galbenă lângă o păpădie de puf și parcă vedeam viața crescând lângă moarte. Acum mi se întâmplă doar drumul. Nu știu dacă eu îl suport sau el mă

Din vreme în vreme îți iese câte un Ciombi în cale să îți ureze Crăciun, da, fericit Și alte chestii Poate, mai știi și tu, Te iubește cineva în modul cel mai real cu putință Sau, mai rău, are

privirea aceea nu o înțeleg privirea aceea lungă care ar trebui să arate cele mai frumoase și mai profunde lucruri cele mai sensibile gânduri felul cum te uiți la mine când ții capul un pic

există doar drumuri pe care nu poți să mergi decât cu ochii închiși cu mâinile legate și doar credința te ține pe verticală în spațiul acesta negru sau alb nu contează decât faptul că orice

și azi ascult muzica orașului meu de pe fundalul unui cactus, muzica șoselei. aș putea să fac din balcon un atelier de creație, să-i dau un sens. repet obsesiv aceleași cuvinte. timpul nu se

Mă trezeam în fiecare dimineață cu aceeași disperare în corp, disperare că azi, ca și ieri, ca și mâine, trecutul plus viitorul, prezentul, toate sunt o masă și masa asta, materia asta translucidă,

Ca într-un gol, rătăcesc privirea în tavanul alb. Ceva straniu mă cheamă, ies. O pocnitură de ușă în urma mea și-s afară. Dimineața încă tace. În pădure copacii ca soldați cu

ce poți să știi tu despre sensibilitate suferință și slăbiciuni dacă nici nu simți cum îmi tremură sufletul și dinții cu zgomot cum poți să mă acuzi de parcă mai contează

Am gustat o rădăcină de păpădie mai amară decât celelalte păpădii. Am văzut fluturi pe jumătate frumoși. Păstrau putredul vieții deasupra crengilor înfrunzite. Eram pe trunchiurile noastre

iar lumea nu s-a schimbat. Mă trezesc la ora la care gunoierii răstoarnă ghena de gunoi, de la zgomot, dau drumul la robinet, mă spăl pe mâni cu aceleași gesturi, fac infuzia pentru

mergem pe linii diferite degetele noastre - drumuri adâncite în pori oamenii sunt buni sunt frumoși ei strâng agresiv timiditatea în palme îmi aplaudă rătăcirea fără să mă cunoască adevărul

azi aerul a forțat o ninsoare și eu am încetat să respir o clipă se întâmplă pași definitorii îți răstoarnă viața o aduce la negru sau la alb degetele mele înghețate în degetele tale și dragostea

ei beau cafeaua cu zahăr mult zahăr și nu mai sunt îndrăgostiți nu mai iubesc deloc ei își scutură viața de sine și moartea o scutură de tăciunea terestră oamenii se adună încet pe la

Până nu știi să faci noduri între întâmplări, tot o aruncare de zaruri ramâne. Decupez spațiile calde din mine, altfel exteriorul ar pierde razele sferei. Nucleul ramâne înăuntru. Ar fi just

Giacometti, Alberto - născut în anul 1901, în Borgonovo / Elveția, a decedat în anul 1966 la Chur / Elveția. Pictor din tată în fiu, sculptor. 1921 - studiază la Roma operele lui Giotto și

după opt ore de pescuit unii fredonează refrene stupide alții cugetă la un plan de instalare a bombei își imaginează clienții nemulțumiți înjură pereții verifică dacă-s de beton mă odihnesc pe o