scrisul doar la nevoie

și azi ascult muzica orașului meu de pe fundalul unui cactus, muzica șoselei. aș putea să fac din balcon un atelier de creație, să-i dau un sens. repet obsesiv aceleași cuvinte. timpul nu se integrează cum trebuie în decorul obligațiunilor care mă urmăresc. sunt prea grăbită. excesiv de grăbită. logica e o mișcare schematică circulară. nu vreau să mai introduc detalii în ea. nu vreau să o schimb. am renunțat la cănile transparente pentru cafea și pentru texte. nimeni nu poate să emită judecăți de valoare pe marginea lucrurilor opace. trebuie să renunț și la ciorapi, cât să mi se facă frig. îmi e străină diperarea acum. doar așa pot să provoc rezultate. rezultatele mi le oferă lipsa de a face încercări. de-acum nu mai încerc. iar asta e ca și cum ar fi o asumare a verbelor faptice. nu te poți ține prea mult integru înaintea risipirii, mai ales când ai strârnit autodistrugerea de mai multe ori. numele nu spune mare lucru și totuși nu am reușit să-l mint. în schimbarea identității de moment nu mi-am învins polițistul din mintea mea. m-am prezentat întotdeauna ca fiind ecaterina bargan. nicio mișcare scheletică în mintea lor ca să înțeleagă măcar o dată că nu se scrie cu majuscule. mi-am împărțit erorile numai cu aerul, mi s-au impregnat și în haine. am vrut să le spăl, dar mi s-a blocat mașina de spălat. ele, hainele mele, nu au nicio vină că trebuie să mă poarte peste tot. o să-mi duc intențiile până la capăt.