Poezie

Gravitația unui anotimp

2 min lectură·20 octombrie 2014

Mediu

S-a lăsat rece și nu pot ignora asta.

S-a lăsat rece și frunzele cad cu tonele,

Se întretaie cu tonele pe asfalt, printre pașii mei,

Zboară cu tonele,

Într-o toamnă, o oarecare toamnă,

O toamnă încă și mai apropiată de cea din urmă toamnă,

O toamnă în care am 23 de ani, 47 de kg

Și nimic nu-mi ține de cald, dimineața,

La 6.30, așteptând pe o bancă rece autobuzul,

O toamnă în care mă înspăimântă gândul că poate îmi ratez viața,

Că nu știu cum s-o trăiesc, că nu înțeleg de ce îmi petrec

Atâta timp în cărți biomedicale.

(Credeam că îți place literatura, îmi spune un prieten.

M-am învățat să-mi placă și altceva, îi răspund.

Te-ai învățat să îți placă și altceva?)

Singurul lucru care mă face să acționez

E o inerție activă care nu are nicio legătură cu mine.

Uneori mă simt ca și cum aș țipa înăuntrul capului meu,

Dar asta nu are nicio importanță,

pentru că nimic nu are importanță pe lumea asta.

Poate surâsul tău blând, gesturile ferme și delicate,

Poate răsăritul în mare în zilele în care ești total acolo,

Mult prea aproape și mult prea departe de valurile albăstrui

Ale orizontului despre care nu vei ști niciodată

dacă sunt cu adevărat valuri

Cu mintea limpede și infinitul în fața ta.

Tu ești micul meu infinit.

Lucrurile pe care mi le doresc, le vreau cu tine,

Chiar de e vorba de nimicul acela

care stă nemișcat între blocuri

La ore târzii.

Nu îmi doresc nimic altceva decât

un drum nesfârșit

într-un somn

cu tine în brațe.

003.696

Ecaterina Ștefan. “Gravitația unui anotimp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ecaterina-stefan/poezie/14058247/gravitatia-unui-anotimp

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.