Dumitru Sava

în sfârșit ceea ce așteptam s-a adeverit au fost descoperite somatoidele “diferențialele divine” nu mai sunt concept filozofic de acum au devenit realitate concretă am ieșit din abstracție

nu nu... vă spun eu muzeul țăranului român nu e acolo pe strada la numărul unde vin străinii ăia îmbrăcați frumos în vizită și cumpără suveniruri îl știu bine pe cel adevărat tocmai vin

nu ştiu după ce dar te-am recunoscut din prima clipă pentru tine mă născusem erai raiul din care tocmai fugisem să te regăsesc m-ai învăluit cu toată voluptatea şi dăruirea ştiută

dacă mai întâi ai fost Cuvântul eu nu sunt decât rostire-rostuire întâmplătoare ordine de litere fiecare cu rost în uni/versul de facto și de iure al negrăirii Marelui Poem naivă expresie a

off în sfârșit de când aștept și tot aștept clipa asta de rusalii sfântul duh s-a pogorât și asupra mea mi-a vorbit în șoaptă cam peltic despre cine sunt să nu ucid fiara trimisă pe pământ prin

strâng la piept acest boț de inocență în care strălucește nuditatea lumii prin el desăvârșirea își face capodoperă din ochiul meu o lacrimă de fericire îi spală pielea și se preface mir din

mă caut în tine ca într-o catedrală cu dumnezeu pictat în cupolă sfinți în pereți și iubire-n vitralii aș vrea să mă-aprind lumânare trecutulu-ți aventuros pipăi altarul spre inima ta nu e un

Să fi trecut mai bine de șase luni de când se afla în așa zisa crantină. În fapt, unul dintre cele mai draconice regimuri de exterminare. Era „cazat” într-un soi de carceră, aproape un mormânt, doi

cât trăim inimi zburdalnice miei liberi cu colții de lup din pânda speranței contaminați de mitul androgin ne-adulmecăm jumătatea să ne-ntregim în ospățul iubirii și să ne stingem arșița de

numai eu am intrat pe poarta mea și când am simțit cât mi-e de bine am încuiat-o și-am înghițit cheia cumplită indigestie mi-a ucis fericirea constipat și neputând să vărs fiecare zi îmi

în logosul iubirii sunt începutul prima literă A alfabetului creației eu i-am unit pe evA cu Adam și împreună născurăm trinitatea să se răzbune geneza m-a substantivat și-ajuns-am pe pământ de

pe ulița ta nu e iarnă la umbra salciei pletoase de unde fluieram stelele să-ți bată-n geam inima mea despuiată face plajă de-atâta dor iubirea încurcată printre ramuri transpiră

nu ştiu cum s-a întâmplat ceilalţi s-au cam luat cu treaba şi aşa m-am trezit singur în curte în grijă cu cei trei nepoţei doamne ce mă fac să vezi hărmălaie ce basme să le spun ce jocuri

sunt foc şi aer de încep să scriu un vers voi mă inspiraţi până ajung cenuşă

tu și eu eram două vehicule cosmice ce s-au întâlnit absolut întâmplător într-o minusculă parcare undeva la marginea infinitului eu aveam un defect grav la inimă probabil provocat de efectul de

mintea mea este grădina raiului sau poate nu mai cresc şi buruieni nenorocirea e că nu le deosebesc şi uneori le altoiesc pe trandafiri ori pe... mătrăgună cu spini sau urzică cu mac care