final

fiu al ploii fulger şi trăznete în apa asta vie ce iarăşi s-a rupt stix dintr-o volbură unică mare e vorba de firicelul numit viaţă ce mă curge prin ombilicul tăiat sub salcia naşterii mele pentru că mama nu a vut nimic cu mărul şi ispita stau culcat în iarbă cu ochii spre cer încă întrebându-mă ce faci TU în secunda asta tată mă mângâie ca o iubire aspră verdele ei cum dracu o fi asta că nu pot s-o explic privesc viitorul cum se prăvale peste mine trecutul mi-e atât de departe că aproape l-am uitat îl mai visez uneori dar foarte înceţoşat prietenii ce-l puteau povesti au cam plecat ursita îmi sărută ca şi cum şi-ar cere iertare unghia mea cea mare de la picior cu care am strivit toţi bolovanii ieşiţi în cale ce noroc cu picăturile de sânge lăsate în urmă ca nişte morminte ale moşilor mei epitaf pe fruntea scorojită a timpului din care mă vor ciopli altă cruce şi fâstâcit îngerul încearcă să-mi arate cum supurând prin crăpăturile lutului mi se preling ultimele picături de prezent