Dumitru Sava

argonaut de dincolo de timp mărşeluiam spre veşnicie înveşmântat în praful astrofizic pavându-mă în drumul meu cărare pentru schiopi şi orbi cu dorul începutului fără sfîrşit am obosit

veniţi români în fiecare an de ziua naţională să ne unim în hora drogaţilor cu marea iubire de neam şi intraţi aşa în transă cu ochii închişi să o întindem chiar peste vechile hotare

mă consider un bun creștin și încerc să-mi înțeleg locul în relația cu zeul în calitatea mea de credincios lucid am ajuns la temătoarea părerea că prin misticismul său creștinismul comite gravă

chiar dăruită cu toate harurile oricâtă încredere ai avea în ea şi oricât de dragă ţi-ar fi nu întreba niciodată o femeie ce îşi doreşte de dorul ei vanitoşi fiecare visăm să fim masculul

veacuri de insomnii încep să-mi fie nopțile ca o morfină răcoarea singurătății amăgește durerea veche mută a dulcilor păcate nesfârșite șiruri de coșmaruri-avalanșe nebuniile-mi de-odinioară

dacă o îmbuibați credeți că mai prinde șoareci e dreptul vostru să răspundeți cum doriți absolut democratic domnilor parlamentari dar dacă îmbuibați și tot îmbuibați justiția nu cumva EA se

ca oricărui bărbat îmi plac femeile sunt fericit că mă pot vedea în ochii lor cu cât mai multe sunt ele şi mai cochete cu atât mai frumos îmi par eu când îmi pot revela interioritatea dar de

existenţă şi fiire prinse-n haos şi neştire iar între ele jucăria jocului numit destin osândă şansă chin la care mă închin fatidică trinitate a condiţiei de fiu şi frate exist fiinţez doar

nu este adevărat că suntem muritori acolo fiecare avem un loc și un rost al nostru din zori și până-n seară participăm la muncile cerului habar nu am din care pricină uneori contactăm o boală

Tu ești cel care vorbeai, aproape cu fanatism, despre responsabilitatea individului pentru propria viață. Destinul nu e o umbră, spuneai, care te ia de mână și te trece strada ori te lasă pe linie în

Se pare că nu prea am crezut în înțelepciunea acelui proverb: „ai grijă ce gândești că s-ar putea să se întâmple!” și probabil tocmai de aia m-am născut. Să port întreaga vină a imaginației și

n-am venit să te mântui omule numai tu poţi face asta misia mea a fost să-ţi arăt Calea Adevărul şi Viaţa odiseea trăirii şi pătimirii pământene – naştere cunoaştere de sine şi murire - o

de o viață întreagă îmi îngrijesc lutul nu pentru mine ci ca să arăți tu bine oglinda însă tot mai des îmi zice slutul că mă gândesc ce o avea doamne cu mine de sunt după chipul și asemănarea

când de instinctualul dor al maternalităţii femeia păcătuieşte făcând dragoste prin scandaloasele-i iubiri ea nu înşeală pentru că dând viaţă terfeleşte moartea de aia cei care o preţuiesc îi

în așteptarea acelei clipe a întâlnirii atâta beznă mi se-adunase-n suflet că habar nu mai aveam pe unde sunt ca pe un orb destinul mă ducea de mână spre nicăieri ori niciunde la el acasă

nu-mi pasă de măr și de șarpe de strâmbul e drept și urâtul frumos de porțile cerului sunt fulgerate de-s oamenii stele ori diamante că acolo totu-i fericire și alb și curge în valuri miere și

atâtea definiții i s-au dat și toate incomplete de prea multe adaosuri ce s-au pus în fiecare eram tentat să cred că e un carcalete din el și ea femeia - vița vinul adică viața adevărul

de când mă trezesc vorba vine pentru că atunci când nu dorm dacă nu sunt beat sunt prost și ca să mă deștept de dimineața până seara învăț… învăț să tai și tai și tai și tai câte o zi din

de-o fi adevărat cum cârcotește geneza mai nimic nu moștenim de la ea ne faci după chipu-Ți și asemănarea Ta dar ai îndoieli că totuși ți-am fi întocmai lucru pe care îl confirmă de altfel și