Viață

nu este adevărat că suntem muritori acolo fiecare avem un loc și un rost al nostru din zori și până-n seară participăm la muncile cerului habar nu am din care pricină uneori contactăm o boală profesională căreia i se spune iubire foarte asemănătoare cu lepra deosebirea e că se ia prin atingerea luminilor în timp ne apar niște escrescențe numite trup care ne schimonosește în asemenea hal că devenim de nerecunoscut și ne zic oameni pentru evitarea unei pandemi suntem închiși în niște incubatoare izolați de ceilalți și trimiși în carantină aici pe planeta asta căreia i se spune rai în fapt e un fel de sanatoriu unde trebuie să suportăm o terapie cam ciudată doi câte doi facem dragoste o împerechere la început foarte foarte plăcută apoi tot mai rară până ne vindecăm aflăm abia când suntem rechemați printr-un mesager întunecat care spre a evita o nouă atingere ne închide ochii dar și pentru a ne uita aici imaginea aia hâdă cel rămas singur este trecut prin iad un soi de purificare cumplită cu foc la inimă de aia îl plânge așa amarnic pe cel care pleacă dorul e cel care stinge arșița cu lacrimi un fel de îmbăiere interioară când acestea se epuizează ni se stinge lumina să nu ne contaminăm accidental și pleacăm din nou acasă la treburile noastre cerești cine știe pentru câtă vreme