Dumitru Sava

Câți ani ai tu bunule? Am vârsta toamnei… Ce frumoasă e iarna!

Ea: Mâncați-aș ficățelul tău! El: Mai bine-ai fi cățelul meu!

Pășind mai aproape pe drumuri de ape ei vin să se adape la porțile gândului Pierd timp să ne-aștepte la porțile sterpe înalte și drepte la poarta pământului Când noaptea se lasă

Într-un moment de criză de inspirație divină, neinspirat, destinul m-a expirat în lumea asta inspirată. Am inspirat adînc tot ce-a expirat ursitoarea pentru mine și parcă blestemat, neinspirat,

Mă tot străduiam să aflu dacă e mai rău să fi naufragiat ori epavă. Aveam în vedere două categorii de nefericiți, văduvi și divorțați. Încă nu m-am dumirit care sunt mai loviți de soartă. Nici dacă

Viața mă supune, în continuare, la tot felul de examene. Am dat atâtea că și în somn mai am coșmaruri cu ele. Și văd că nu se mai termină. Multe dintre ele m-au ajutat să evoluiez și să mă formez

Ne petrecem viața după Legea divină revelată, zice-se, în cele zece precepte înscrise de evreul Moise pe niște tăblițe și ne îngrozește gândul la apocalipsă. Realitatea e că slobozindu-ne din

camarazi ai generației trădării rămași cu ochii înghețați pe frontiere când patria adusă-n culmea disperării era-n interior decapitată de putere ni se spusese că era complot, agresiune se

n-am ajuns miliardari, noi am rămas soldați fără drapel și fără soldă, sărmani pensionați suntem faimoșii artileriști de lângă gară deposedați de tunuri, onoare și cazarmă! noi n-am

Nu se știe dacă o fi chiar ilustrul personaj ori un altul... A ajuns, totuși, în rai. Meditativ, se plimbă agale, păcătosu’, pe aleile șerpuitoare. Și-a primit “mântuirea” pentru gândul necurat și

când prima oară Totul a început să fie din lacrima-geneză ce-o frământam sub pleoapă am înțeles cu teamă și crudă bucurie că învățasem viața și lumea să înceapă din magmele neformei ce-mi

niște fluturi superbi defilau pe sub candelabrul istoriei mult prea sătul de războaiele pământului credeam că sunt porumbeii păcii și în timp ce eu soldatul destoinic de veghe cu arma-n post la

ne spune mitul biblic, ca să facă lumea asta ziditorul a sacrificat-o pe eva. a alungat-o mai întâi din rai și apoi i-a dăruit geneza. balada ne reamintește, la fel a procedat

stoluri lungi de rândunele bucurii și zile grele lacrimi dulci, hohot amar nestemate-n calendar buchet de mărgăritare cocori ce se pierd în zare fulgi de nea și flori de câmp baftă și

Cred că încep să îmbătrânesc. Am mușcat dintr-un ardei... Și era mai iute ca mine!

Zeul a fost mărinimos cu mine. Nu știu însă cu ce i-am greșit! Pentru că într-o zi a început să își ia înapoi darurile. L-a luat pe tata, apoi pe mama… Acum sunt văduv! Om încă în putere și singur,

A trecut repede vremea... Mai ieri eram un țânc și îi admiram, nu pe cei deștepți, talentați, buni ori frumoși ci, pe cei mai mari și mai puternici decât mine. Îmi doream să ajung ca ei. Și chiar

timpuri tulburi, vreme de război. românia încolțită din toate părțile. nemți, austrieci, unguri, bulgari, turci dau năvală peste noi. capitala și cea mai mare parte din teritoriu gem sub ocupație.

dintre toate drumurile unei vieți cel mai greu e lungul drum către tine la fel cum ochiul se împlinește cu lumină și cu noapte pentru a deveni ceva ce este... la fel cum vremea se umple cu

Accept că viața mi-a dăruit atât cât meritam. Sunt deci... mulțumit! Dar simt că totuși nu sunt fericit. Oare pentru că nu am primit mai mult decât mi se cuvine?

din țara de la capătul curcubeului cea îmbrâncită mereu de pe hărți scoasă din cărțile de istorie și ucisă în joaca copiilor... eu sunt! în ochii mei sfîrșesc toate culorile unei lumi în

\"some birds could never be caged\" unele păsări sunt însăși zborul și zborul nu poate fi oprit cu lacăte fie ele și de aur sunt alte păsări care nu pot învăța să zboare decât sub paza unor