Dragoș Vișan

Sentimentul imponderabilității. Straniu sentiment în pat. Personificarea neliniștilor face ca aceste idei să devină o suită, o fugă bachiană, un acord de chemare a iubirii pierdute, o regăsire în fericirea apusă.
Senzația setei și a nevoii de-o prezență. Persoana, cântată. Persoana ce rămâne contopită de persoană. Persoană în persoană, lumină din lumină. Făclia lângă altă făclie tot o făclie rămâne.

Un pet căzut. Un cer implorat. O așteptare. O chemare.
Din inima cu două brațe ce ne doare.
Din doi plămâni cu patru vene. Înc-o dușcă de furnale.
Se iscă un vârtej, ne ia din loc. Iubirea dă târcoale.

Mi-am permis să dezvot puțin acest poem de dragoste. Spus de tine altfel decât suntem obișnuiți. Cu toată impresia unui deja vu, deja vecu, a unei apocalipse care pune capăt cunoașterii de-aici, îndosariază existențele, face din viața aceasta muzeu în aer liber, însă peste ea conturează adevărata Lume lucrătoare, a celor vii, a lui Dumnezeu.

Un poem dedicat lui Marin Mincu, mentorul de la Euridice, Profesorului nostru, ce ar fi împlinit șaizeci și șase de ani!
Dumnezeu să-i ocrotească scrisul, iar noi să nu-l uităm, mai ales dacă ne-a ajutat și încă-l mai citim și recitim!

Am citit manifestul cinismului modern al lui Liviu Ofileanu. Din momentul în care-i amintește pe Vadim și Funar m-am dezgustat puțin. Părea destul de interesant. Putea să-și cenzureze unele fierbințeli, căci nu prea îl știam așa.

În rest, e o revistă cu zeci și zeci de oameni talentați. Scriitori colaboratori având ori neavând cărți publicate. Prin eforturile conjugate dinspre director, redactor-șef, prin d-l Teodor Dume (ultimul dintre redactori) se încearcă demararea unui adevărat curent cultural-artistic. Să fie vorba despre douămiizecismul anunțat de Liviu Ioan Stoiciu în \"Cartea amăgirii\" (2008)? Eu nu l-aș numi deloc Școală Modernă de Cinism - precum Liviu Ofileanu (deși în mare are dreptate prin programul său, ce nu este totuși doar unul estetic ci și de revoltă apolitică). Eu aș numi ceea ce se scrie din 2009-2010, odată și cu Ro.Literatura, Noul Decenism.
Deceneii, care vin cu forțe proaspete, fără nicio proptea, dând șanse și altora, cronologic-logic numeroși după ei și douămiiști, par cei mai lipsiți de prejudecăți. Ei o să aibă )au deja) o perspectivă și-un curaj dintre cele mai bine activate în literatura română. Poate vor aspira și spre dorita universalizare a literaturii române, pentru că sunt cei mai bine ancorați în sincronizarea cu Occidentul, cei mai buni cunoscători ai culturii mondiale actuale.

Succes deosebit, pe toate fronturile și din toate penele cu ghimpi!

Poem care doare, precum o sârmă ghimpată ori un pâlc de panzere ale viespilor, care nu lasă nici pe simplul privitor să treacă indiferent. Apare schițată aici, înspre final, ipostaza antieroulului inchizitor, a pândarului din orice regim opresiv. Dotat cu o rigidă comportare, precum sălbaticele viespii strunite de ceva militar din ele, el ascultă desigur de-o ideologie. Se mai simte ceva din aceasta prin Occident, în anno Domini 2010?

\"un cocon cu portari
zăbrele acoperiș din mahon cu lunetă
se vede farul\"

Știu că se numește Cuibul de viespi. Nu cocon.

Această Burgundie e mult mai protestatară decât îmi închipiam eu că ar fi o poezie din acest ciclu al lirismului tău occidental-medieval-crepuscular. Cel puțin așa percep eu, de aici. Mă pot înșela, desigur.

Da, aferim și pentru poem, dar în vremuri de criză frate-miu nu prea găsește comenzi. Are la activ pictări de frescă în biserici - monumente istorice, inclusiv Antim, Snagov, Nicolae Domnesc din Suceava, apoi la Brașov, în Oltenia și multe altele.
Poate să fie șef de restaurare a picturii - pentru că a terminat Teologia-Restaurare-Patrimoniu bisericesc la București. Aceasta, oriunde ar fi nevoie de o pictare cu adevărat bizantină, nu fușăreală peste pictura originală, cum știu că fac mulți prin Dobrogea... Frate-miu poate să mai facă parte și din echipa unui pictor cu atestat în pictură bisericească (atestat are și el, dar în restaurare), care pictează de la zero o biserică nouă. O să ne tot interesăm unde să lucreze, că acum n-are cum să aducă bani în familia sa. Criza îi face pe enoriași să amâne pictările și restaurările de pictări ale frescelor și icoanelor din bisericile ortodoxe.

Morcovii de la oranj
și-au schimbat nuanța în mov,
numai să pupe-un corai,
puțin din la vie en rose.

O plăcere deosebită a oralității, a atacului, fie el și imaginat. Spontaneitate în exprimare, dorință de a completa lexicul literar actual cu variante de zicere spumoase, istețe ca un proverb. Faine aceste imprecații, aceste invective adresate de Madam Beatărflay - sau, de, vorba din serialele coreene, \"Omi da!\" (Măria Ta!)... Chiar te adreseyi cuiva anume? M-ar interesa pentru plusul de autenticitate a ideilor, pentru că zicerea-i tare originală, prin scrisorile deschise inventate de tine.

Un poem în care se pare că-i vorba de o naștere la râu, poate despre nașterea eului liric. Înfășarea în haină de către copii are ceva neprețuit.
Discursul acesta literar îți șade atât de potrivit!

Nu-mi aminteam dimineață, când am dat textul nou-nouț, cum îl chema pe cel cu paradoxurile - Zenon, mulțumesc! Da. Un ricoșeu spre sempitern. Dinspre colțișorul nostru de viață. Iubirea e centrul universului. Peste tot ajunge, prin pronia lui Dumnezeu. Nu se poate opri. Pentru că ar însemna să se transforme în altceva. Așa că rezolvarea aruncării cu săgeata nu prea cade nici în sarcina lui Eros (doar simbolic), ci numai a celor doi ce se iubesc: bărbat și femeie. Pe lângă aceasta există, desigur philia (dragostea de patrie, de părinți, amiciția) și agape (față de Dumnezeu). Care dintre ele e mai importantă? Dacă cineva neglijează vreuna (nefiind în monahism), nu ajunge departe, ci se înfige mai mult în materialitate, în patimi. Oricând, arcași! Săgetați!

Fluturare a chipului din oglindă. Încrustare a trupului din cameră în ambră. Sugestii, sinestezie. Un portret care n-are de-a face cu prejudecățile spiritismului, pentru că arăți dezintersul cunoașterii: \"fără să afle\". Ar putea fi vorba despre transgresarea imaginativă a vârstelor, de către o fetiță. În genul a ceea ce a încercat să sugereze în R.E.M. Cărtărescu. Dar încrustarea femeii, a trupului catifelat oglindit într-o coleopteră aduce aminte de alegoriile baroce, de poezia anglo-saxonă. Eliberarea fluturelui ce s-ar tot izbi de pereții unei lumi de oglinzi, căutând fereastra spre cer este și o alegorie foarte reușită a căii strâmte, a labirintului. Un fluture Tezeu și de fapt un fir de oglindire al Ariadnei!

Un poem care face aluzie despre seria evenimentelor ce se leagă de data 23 august, pe vremuri zi națională. Probabil (desigur) că a fost în decembrie 1989 un consens național ce a stabilit pentru întâia dată ca Ziua Națională să fie 1 Decembrie, când Ardealul (inclusiv Banatul) capătă locul pe harta Europei ce i se cuvenea odată cu prăbușirea Imperiului austro-ungar, loc la care aspirase mult analistul economic al declinului acestuia, Mihai Eminescu.
Ce să zic de arestarea lui Ion și Mihai Antonescu, ducerea lor în Vatra Luminoasă de către Emil Bodnăraș, predarea către sovietici, judecarea, executarea lor? Cei patru executați au pledat la procesul lor nu pro causa sua (SUA, ori a aliaților istorici ce-au recunoscut Unirea din 1918), ci în vederea stabilirii concursului de împrejurări nefavorabile, create prin presiuni de Germania hitleristă, Italia, Bulgaria, Ungaria și mai ales de Uniunea Sovietică (și el o federație agresoare prin excelență, cum o dovedise imediat după moartea lui Lenin). Felicitări pentru acest poem, scris cu destoinicie nepatriotardă și mult șarm expresiv.

Pot veni și profesori, nu? Să nu înțeleagă unii că numai învățători... Cred că accesul e liber, dacă n-o fi limitat.
Interesantă prezența celor din Rep. Moldova. Și punctul lor de vedere. Și cărțile în română de pe vremea Imperiului țarist, ori cele ediate în Tiraspol, pe timpul Regatului României.
Pe 26 august și eu sosesc în Constanța, din București, unde m-am retitularizat după concursul național al acestei veri. Sunt până la 1 sept. încă profesor constănțean. Pot participa la congres.

O împletire a Cântării Cântărilor lui Soloman cu Psalmii tatălui său, ei regelui David. O adiere ușoară a civilizației druidice și a Orientului artistic în poemul tău, tandru, de tristețe și binecuvântat extaz. Formidabil.

Mulțumesc foarte mult. Comentariul tău e a doua mare bucurie estetică pe ziua de astăzi. Prima, încă de dimineață, a fost să-mi văd acest poem pe pagina întâi a colecției Poeziei de dragoste, care se transformă în curând într-un site autonom din Poezie.ro, unde putem conversa mai mult despre anumite teme, prima fiind bineînțeles, cea din II Corinteni.

Perfectul simplu nu-i timp verbal rezervat unor prozatori. Marin Sorescu, îndeosebi în La lilieci nu-l folosea, și încă excesiv? Dinamism scrie pe fruntea acestui perfect simplu (ce denumire faină, nu crezi?).
Niște precizări precum aceea că sunt republican, nu monarhist sau anarhist e bine să existe în acest poem. De altfel e chiar singura. Eu nu vreau ca ori vers de-al meu să sune ca un adagiu. Nu am pretenția să fie memorate de public. Depoetizarea funcționează de mult în marea poezie românească. Să știi că eu nu duc până la excese această tehnică postavangardistă, experimentalistă, oniristă, optzecistă și douămiistă. Nicidecum. Cred că nu-mi poți reproșa atât de simplist, fără argumente ca lumea, cum îți ofer eu la orice poem comentat de mine, existența unor probleme care țin de discursul meu. Nu mă supăr deloc și aș dori să intri mai în amănunte. Nu neapărat aici, dacă vrei și altădată. Pentru că nu voi renunța la epicizarea programatică. Poezia se face astăzi cu metode originale ca și-n alte perioade, dar pulsul ei este mai intens

De ce vi se pare ieroglific, sau text omg? Dacă suntem de un deceniu în secolul combinațiilor ori al modificării ADN-ului artistic vă intrigă pe dumneavoastră? Dacă avangardiștii reușeau de-acum un veac să spargă toate convențiile și limitele genurilor, speciilor literare, acest lucru se poate interzice astăzi? Oricum, din partea unui scriitor cu renumele dumneavoastră nu mă așteptam. Ce vă îngroziți? Eu mă bazez pe un vis real, foarte fantast, pe care l-am avut și l-am transcris extinzându-l prin imaginarea unor condiții SF, ca să fac bășcălie de invitatul special. Ce ați crezut, că eu l-aș admira pe acesta? Maică-mea îl înjură de când l-a văzut pe sticlă, nu-i nici ea fan. Se poate ca dvs să-l admirați excesiv și atunci se explică reacția de cenzor pe care o dovediți!

Fii mai explicit. Dacă e lung poemul asta nu înseamnă că-i greoi. Poate nu-ți place, fiind obișnuit cu alt feeling. Eu nu modific nimic din poem. Cum crezi că aș putea modifica, dacă așa văd eu și o paralelă între istorie - concurs, lupte revoluționare - iubire, dictaturi trecute și viitoare, istoria democrată fiind singura care are de suferit, fie în Franța, fie la noi în București.

Fain tot discursul și sentimentul de sală de așteptare. Titlul poemului devine oximoronic legat de subtitlul său, care arată în plus și existența subtextului, a dedesubturilor abia exprimate. Ai amestecat foarte candid și șmecherește totodată instantanee ale vizitelor, prin case ori blocuri, cu imagini din natură. Le-ai dat vânt spre îngeri vorbelor schimbate. Personificarea lor, fâlfâitul vorbelor pe vârfuri se simte și în asonanțele folosite de tine în acest poem - ă accentuat în îmbrățișări, destrămate, zări, zăngăne, bănuți, strălucitoare, flăcări; i accentuat și neaccentuat, de patru ori în versul \"aici fericirea\".

O proză despre puterea de rezistență a unei familii nemțești în Rahova anilor 1950-1990. Cu un tată de neînduplecat, cu activiști și cu un informatpr al Securității. Atitudinea demnă a tatălui tău impresionează cititorii.