Dragoș Vișan

Să nu mă caute nimeni de pe Agonia pe Facebook și să nu mai intre nimeni în vorbă cu mine. Oricum n-o să-i răspund. Din simplul considerent că e mai bine așa. Să trăim separați. Eu sunt un nimeni, iar voi sunteți tot caimacul literar românesc, oameni formidabili și faceți o echipă aici. Nu sunt decât un altul mai înțelepțit puțin decât cel de anul trecut, de pe Poezie.ro. Nu am făcut o figură rea nici drept Irinel Georgescu. Și am recunoscut zilnic cine sunt. Acest lucru e cel mai important, să știu constant cine sunt eu, nu ceea ce ar crede alții, care nu mă cunosc îndeajuns. Eu am dat din frumos, din adâncimi sincere ce am putut. Poeme inspirate din viață și din filme. Comentarii dezinteresate. Am fost în polemică. O voiam mereu constructivă. Am greșit că n-am tăcut definitiv după ce recunoscusem că sunt Dragoș Vișan. Ar fi trebuit să nu mai accept după Paști să fiu steluțar. Să tac și să scriu. Aceasta a fost cea mai mare greșeală. Am intrat ca prostul în disputa ivită între Claudiu Toșa și Ionuț Caragea, în vara anului trecut, să-i iau apărarea colegului Emilan Lican, luat la refec prea tare la un poem de-al său de către Ionuț Caragea. Dar am sărit calul..., l-am jignit, am generalizat, lucru pentru care îmi mai cer și ultimă dată iertare.
Ciao! Adio!

Am spus ultimul cuvânt și nu mai adaug nimic. Nimic. Adio!
Niciun comentariu al meu, niciun cuvânt nu mai scot pe Facebook. Nici tu la ale mele din această zi!
Doamne ferește!

Nu-mi doresc nimic. Nici măcar un -20. Vă salut și atât. Sunt mulțumit să văd, să citesc, să ascult. Un cititor ca oricare altul. Sunt fericit că vă am, sunt mulțumit că sunteți împăcați, că vă ies constat textele și comentariile. E cea mai plină de concordie perioadă a Poeziei.ro — Agonia. Domnulețul Poșircă din a XII-a nu sunt eu. Nu îmi este elev, zice și că s-a amețit imaginar în ultimele texte. Scrie bine, nu-l cunosc. Nu voi mai folosi niciodată clone până la moarte. Nicăieri. Stați liniștiți!

Vă pup. A fost ultimul comentariu. Fără niciun interes de a reveni prin vreun scris, prin vreo însemnare. Semnat Dragoș Vișan (Paul Coculeanu). Vă prețuiesc și mă rog pentru fiecare dintre voi. Dumnezeu vede, adică îngrijește. Să fie bine oricui! E frumos, poetic și bine plăcut să scrieți în față tuturor, chiar și a mea, să nu ajung la -20. Vă iubesc!

Eu, altul, cu totul altul decât în 2023, nu mai port discuții cu nimeni de pe Poezie.ro,
nici în privat, nici pe Facebook . Nici cu Ionuț Caragea, nici cu alți membri ai Agoniei. Am tot - 10 nivel, sunt mulțumit de el și vreau să trăiesc cu acest nivel liniștit. Aș fi bucuros să se știe că nimeni dintre foștii colegi ai Agoniei nu o să comunice de astăzi cu mine, pentru binele lor, pentru că al meu nu contează, ci doar mă privește.

Eu vă urez la mulți ani fericiți și inspirație, sănătate, forță morală, de muncă, să razbateți în toate. Nu mă consider poet, nici critic literar, n-am clonă pe Agonia și nici nu voi avea, deoarece accesul meu este numai de a vedea, de-a vă citi în continuare. Nu am așteptări și nu vreau reacces la club, nici la nivelul O, pe care chiar nu îl merit. Mă bucur enorm că fără mine toate spiritele s-au liniștit și este un site literar plin de viață, în orice zi.

Excelsior, tuturor! Voi toți m-ați făcut un om înțelept, m-ați determinat prin reacții să-mi văd propriile greșeli și în ceea ce privește creativitatea în texte (discutabilă), și comunicarea cu toți colegii de site (deficitară).

"Nepotul retardat al dicteului automat"

Eu?

Un poem despre Dumnezeu binevenit.
Mai am puțin de trăit pe aici. Mi se rup mie aripile. De tristețe.

Poem splendid. Și despre mândria luciferică: "Vanitatea/ ne-a făcut să credem că ne aflăm în rând cu El". Să nu fim poeți vanitoși. Nici poeți cu arcuri, suliți. Să fim în lupte curați, în pace lăsați.

"Am ales să săpăm gropi". În loc să depunem efort, să zburăm.

Sextet este și o specie, compoziție muzicală, nu doar grupul de șase instrumentiști sau instrumente. Și tind spre unitate.

Eu am trimis primul comentariul. Dar comentariul meu se aprobă după un timp. Sunt de-un nivel acceptabil, în pregătire pentru ghicirea prin noapte a drumului de fier, cu mănuși groase de mecanic. A mers răspunsul meu, cel dintâi, precum mocănița, pe gheață, la deal!

Mulțumesc mult pentru premiu. Stea de gheață pentru frumusețea ghicitorii. Larva devine o pupă (crisalidă sau nimfă). Apoi fluture și dă să se pupe. C-un alt fluture.
Însă chiar și pupele corăbiile pot să se pupe, ca pupele fluturilor iubăreți.

Acesta este cel mai fain dintre toate poemele citite, vreo zece. Cromatică foarte vie. Vestimentație, ruj, gesturi.

"Azi calc pe fiecare gând/ cu tocuri de spadă/ inima nu te mai înțeapă/ am ars păpușa-ntoarsă/ nu mai sunt scalvă".

Vine învăluirea eului liric în "pielea" nouă, de "șarpe".

Cu plăcere vin pe textele tale, dar de stea galbenă sunt, din păcatele mele, impotent pentru totdeauna. Steluță de gheață îți las, dragă poetă Iulia Elize. De la nivelul meu de -10 (°C). Imaginar simt acea mototolire a cozii de pește pe mine. Fascinant! Cineva mă poate încălzi, când citesc. Tare!

E un temei sau un reper după care să mă ghideze în acest text: Kafka și trecerea trenului de Constanța. Se zice de obicei "stilul gotic". Gotic sau gothyc trimit spre altceva.

Un prozopoem bun. O halucinație, cu purtarea pe brațele "morților ... dragi".

O să ajut eu pentru facerea unui "băiețel din grâu". Și o să-l duc în dar Africii. Găsesc poemul foarte interactiv. Plin de stenică nostalgie și debordantă energie lirică. "Se poate trăi și fără sex". Se poate și scrie fără sex?

Dacă-i Samsara, atunci să fie show distrugere înceată, sigură și "confesiune sinceră". "Liniștea" din mine nu va mai fi la fel. Cu iluminarea nu deranjăm nici soarele acesta, nici pe cel de dincolo.

Știu eu? SIV o fi egocentric. Eu sunt mai excentric.

Sincer? Nu știu.

Frumos poem despre talent, considerație, reconfigurare și ruperi de pagini din viață.

"singur soluție" typo.

Mi-a plăcut poemul.

Mă apropii de - infinit.

N-o(r) fi pridvorul bisericii cu enoriașii ieșiți de la slujbă?

Pupă

Eu consider că nu ar fi sextina veche, din șase strofe a câte șase versuri și a șaptea terțină.

Ci tipul scurt de sextină, poemul dintr-o strofă cu șase versuri. Dar cu ultimele trei silabe cu intonație gradată descendentă (dactili coborâtori, de unde 3, 2, 1, în ton elegiac.

S-a oprit timpul atunci când am citit poemul. Consider că efectul surprizei e bine strunit. Cititorul țintit știe mai multe. Eul liric îi face un semn. Tu-ul din text este "eremitul" "ca din tarot".

"și-n mine, ghemuite zbiară
doar specii nedescoperite"

Dar nu e vorba de "călimări"? "Samsara" nu știu ce e. Ceva din hindusă? Ori feminin de la "samsar"?