Poezie
dragostea este o găselniță a războiului din tine
1 min lectură·
Mediu
mă apucase o sete blândă
în momentele cheie din viață așa mi se întâmplă
îmi curge și sânge din nas
ca o sonerie a durerii
stăteam în pat
mâinile se acomodau cu somnul
ceasul ticăia la minut
nicio poză cu ea
care să mă fi tras înapoi din starea aceea
nicio poză cu ea
pentru că reușiserăm
să ne iubim într-un mod convenabil lumii
nu știu cum dar
zgomotele din stradă deveniseră clare
și cât se poate de pure
ca niște clopote în zi de paști
sângele se scurgea pe gât
aveam impresia că port o eșarfă
că se plimbă prin ea
o herghelie de adieri
nu aveam de gând să mă mișc
aveam acolo toate neliniștile mele
mârâindu-mi în față
cu o ferocitate prietenească
dacă s-ar fi așezat o muscă pe mine
m-aș fi prăbușit sub greutatea ei
până în măruntaiele pământului
acolo unde nimeni nu recunoaște
pe nimeni
și nicio poză cu ea
ca să îmi aducă aminte
că mi se făcuse sete
023.258
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ștefan ciobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 165
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
ștefan ciobanu. “dragostea este o găselniță a războiului din tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/13951618/dragostea-este-o-gaselnita-a-razboiului-din-tineComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
sunt anumite stari care te imobilizeaza, de la fizic la psihic.
prezenta de langa este doar investirea aparatului psihic a unei parti din libido, intr-o persoana. :)
prezenta de langa este doar investirea aparatului psihic a unei parti din libido, intr-o persoana. :)
0

Senzația setei și a nevoii de-o prezență. Persoana, cântată. Persoana ce rămâne contopită de persoană. Persoană în persoană, lumină din lumină. Făclia lângă altă făclie tot o făclie rămâne.