DRAGOS NICOLAE

Sfinții au trecut pe-aici prin casă i-a chemat la masă Dumnezeu, n-au găsit o alta scurtătură și-au trecut pe-aici pe-unde stau eu. O fi fost ceva, cu circulația, s-or fi plictisit să stea-n

De când te-am revăzut cu ochii aceștia flămânzi de tine, iar trupul meu ți-a adulmecat nesperat de -din nou- carnea, am vrut a-ți scrie direct în carne ceea ce niciodată mâna mea, doar, n-o să

IubiRea la mine niciodată nu este cuMinte, niciodată nu se strecoară tiptil, tiptil să mă înfășoare și astfel să mă surPrindă. IubiRea trebuie să-mi taie răSuflaRea, să mă uimească, să mă cuPrindă cu

Anul vis e dus, cu sine a luat din ochii mei frumuseți ce-au fost să vie copți c-au fost să vadă ei. N-a fost vis urât, coșMare peste mine aduCând a fost lumea ce poVestea a trecut în ochi și-n

Sunt locuri în orașul nostru, și chiar și-n sat, Dar cel mai mult, în munți găsești aceste lucruri, Ce par că s-au făcut de mult și de-a minunii povestire, Par basme, par povești de mult rostite

Câinele pământului bate-n poarta gândului, Și de-i ușa ferecată o să latre noaptea toată, Iar de-i poarta slobozită, ca un gând, câinele intră. Câinele-i bătrân și orb, dar nu lasă-n

Plutește pe discul ce iese din văi, săgeată văzduhul, Începe s-alerge pe munți și pe văi, mănâncă pământul E-un demon albastru ce fuge prin văi, se scurge-n spre mare Dilată momentul ce-l ține

Sunt ani de când iubesc, o zei, o Doamne, ce iubire, Era Gebeides pe pământ, când te iubeam pe tine. Erau atlanții, oameni roșii, în munți trăiau doar albii, Nu se vazuseră pustiuri ori piramide-n

Va fi ziua cea mai lungă noaptea, încă n-a fugit prin poieni cu iarba udă mari minuni s-au plămădit. Sfintele zeițe, goale, căutarea și-o pornesc vor să prindă dezmorțirea, sânzienelor ce

Te iubesc? Nu mint iubito, Chiar pe tine eu te vreau? Oare-a mea iubire toată Þie oare eu o dau?! Mă iubești, minune mică, Tu pe mine!? Nu mă minți? Ori visez ori tu nebuno Scumpo ți-ai

Poezia, este-nsemnul pitulat între străbuni, Ce-a dat știință și putere celor ce-au fost găsiți buni. Semnu-astralilor ce viața apărau în lumi eterne, Și al celor care viață semănau în stele, Pe

Din lucruri mici, mărunte, Pot crește-mpărății, Din vorbe dulci rostite, Apar cel mult, copii. Ca trecerea prin lume Să nu-mi te ia din gând, Voi face pentru tine, Ce-ar fi trebuit de

Mi te dă-mi cu totul mie Fi-mi povara cea mai dragă Până ce-o să se desfacă Dulcea vrajă ce ne leagă. Mi te dă-mi ca mâna apei Ce cuprinsă-i dinspre toate Chiar văzându-te departe Să te

Când mândria e mai tare decat visul cel mai dulce Și vopsește-n disperare ale dragostei culori, Nu-i iubire-acea pornire ce vă farmecă pe voi, Nu e DRAGOSTEA, beția, lui Unu născut din

Mi-ai făcut cuibar la sânul tău. e așa de cald și bine-acolo, mă-nvelești cu grija ce mi-o porți, să nu-ngheț de-a sfârcurilor rouă. E un alb sfâșietor de roz, și-o căldură, nefiresc de

Am fost la Cluj, mi s-a făcut rușine copil că n-am mai fost de zeci de ani, de când visam orașu-ntreg că vine să-mi vadă nebunia, ca pe-un har. M-am dus pe străzi, ca să mă vadă case ce n-au

Mi-am mâzgălit sufletul cu tine, pletele-mi in vise mi-au picat, de-asta-s chel și gheboșit de-atinse de ne-spus minuni ce am gustat. N-aș zbura ca norii de sub păsări, buzele-ți de nu

Prima data cand m-am tradat pe mine a fost cand ti-am spus te iubesc. Astia rad. Cred ca Narcis din mine si-a facut vreun adept, sau vreun stalp. M-am tradat cand in loc de tacere am rostit

Copiii sunt îngeri ce nu vor să zboare, Iar viața-i acopăr de lucruri murdare. Au aripi, ce stau lipite de corp, - a ochilor oameni să vadă, nu pot - Căci ochii de carne văd numai ce vor, Ori