Poezie

Câinele pământului

1 min lectură·30 noiembrie 2005

Mediu

Câinele pământului

bate-n poarta gândului,

Și de-i ușa ferecată

o să latre noaptea toată,

Iar de-i poarta slobozită,

ca un gând, câinele intră.

Câinele-i bătrân și orb,

dar nu lasă-n urmă colb,

Parcă-i umbra gândului,

cățelul pământului.

Are bot de mărgărit,

dar nu-i arde de iubit.

Labele-i sunt de urzică,

doar de-l vezi, te și bășică,

Coada-i toată busuioace,

să-l adulmeci de-i încoace.

Ochii-i sunt de arpagic,

cu ei nu vede nimic.

Inima-i de măghiran,

câinele-i... un năzdrăvan.

Mațele-s de gălbenele

ca să faci ceaiuri cu ele.

Colți-i sunt de albăstrele

meargă fete după ele

Iar urechile-s scaieți,

să se prindă de cei beți.

Cățelul pământului,

ca și umbra gândului,

Poartă e comorilor,

paznic ursitorilor,

Și fuge de muritori

care țin de ursitori

Dar se-arată celor buni

cu comori de la străbuni.

19 dec.2000

003.394

DRAGOS NICOLAE. “Câinele pământului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-nicolae/poezie/153288/cainele-pamantului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.