Dorina Șișu

o câmpie de romantism! cine poate cânta astfel frumusețea sufletului, e un trubadur fericit!
cele bune cu felicitațiuni!

îi „ crește între genunchi veșnicia”? cred că soarta are sângele continuu proaspăt și ea speră să-i fie ascuțită coasa :) glumesc. despre moarte n-am decât cuvinte de laudă. apoi, poetul e dator s-o cânte, să-i facă cu ochiul, altfel se supără cumătra.
în general, poeziile despre moarte devin subiecte delicate.
p.s. moartea are niște ochi demențiali!
gânduri bune și spor la scris!

mulțumesc frumos!
asemenea gând măreț vă doresc și eu, dl. Petrea!

păi: poezia când vine, vine. așa cum e. nudă și misterioasă. ceea ce înțelege cititorul e o minune, dar ceea ce scrie autorul, e un secret...

mulțam de semnul tău, dragă Răzvan!

asta zic și eu ref. la „gândurile superioare”, dar că aluatul acestei lumi, din păcate, e format și din căderi, căderi pe care tot tu, Omul, le rezolvi cu umerii, cu spatele, cu puterea minții. și de ce toate aceste căderi, că deh totuși se-ntâmplă?! pentru că alții au grija ta, chiar dacă stăpânești „dezvoltarea personală”; important e să nu judeci pe alții. nu-i așa?
mulțumesc de trecere, Răzvan!

în catifea. curge firesc și curge continuu:
„reține că-i mai mult decât firesc
să mi te văd întruna, mai frumoasă.
Și când te văd, mă știi, nici nu gândesc…”

aceasta-i starea pe care o ai la un moment dat, când e vorba de iubire. bine, momentul ăla dat poate fi și-o prelungire de câțiva ani, depinde cât de fin e firul :)
îmi place poezia. felicit din inimă autorul!
gânduri bune!

cafeaua se bea caldă. sau fierbinte. dulce sau amară. dimineața, la prânz ori seara, iar cei care trăiesc în trecut o preferă, întotdeauna, amară.
la o cană zdravănă de cafea pun 4 lingurițe de zahăr și An Angel :)

mulțumesc de semn, Răzvan!

să continui ideea. foarte mult place pentru că e foarte puternică. impact mortal :)
felicitări!

ați umbla puțin la partea asta:
„răsare luna dn vârful crucii
expuse peste liniștea nopții
ca un paratrăsnet între cer
și pământ”

poezia ar ieși bună.așa cum e îmi imaginez o cruce ascuțită. cuvântul ăla „expuse”, în acel context, este prea simandicos, iar paratrăsnetul, se înțelege, că e între cer și pământ.

dacă ai mai prelucra poezia puțin, dacă i-ai da o altă formă, ar fi minunat. depinde cum percepi sfaturile care ți se oferă: citește-o și ciufulește-o. vezi ce iese și postează iar.

miaularmeutică :) poezia!!! cade fix pe tiv. felicitări! imagini clare, deducții contemporane. place mult!

o trecere a unui fluture peste o iarnă grea. absurdul dăunează realității, aș zice. aș mai zice că am citit o poezie care duce spre legea rezonanței sau chiar cu impact emoțional: motivațional.
doar o părere.

...mie îmi place. înțeleg perfect ce spune autorul. atunci când citești poezie trebuie să-ți ieși din piele. desigur: dacă-ți plac ciupercile nu ai aceeași părere ca a ăluia care nu le mănâncă din pricină că-i alergic. gusturile sunt ca prăjiturile pe rafturi. așa și poezia. o percep fidel.
felicitări, Ileana Popescu Bâldea

am ascuns nopțile și zilele
bila rostogolea scrisorile roz
am scris pescarului
și marea a dus gândul
în mâna lui dreaptă
fântâna știa că secretul nu se va opri
ne-am auzit fără să spunem cuvinte
ne-am rânduit plimbările
iar depărtarea a accentuat și mai tare
urma lăsată
una peste vest
alta înspre est
că doar un singur val aduce ce altul trimite
mulțumesc, Ioan-Mircea Popovici!

***
dragă domnule Răzvan Racheriu
în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și comentariului lăsat.
în ceea ce privește titlul: da, recunosc, stau prost la acest capitol, dar dacă aș fi pus titlu 3 puncte, 2 semne de ? sau un număr, nu cred că ar umbri contextul dacă ar avea ceva de spus. dacă puneam ca titlu: „bila”, de exemplu, era și mai firesc, nu-i așa I.M.Popovici? titlul unei poezii face toți banii, ar spune unii. titlul unei poezii reflectă nucleul, extrasul, esența, ar spune teoreticienii, dar trebuie să avem grijă și cum e asumată de către cititor, de aceea eu sunt reținută în a oferi o poartă de intrare prea galantă sau sofisticată.
că viața e cum e, că omul e cum e...sunt iarăși percepții pe care le-aș atribui muzei poetice. așa cum am mai spus prin alte articole ale mele, poezia nu-i ca proza așa cum nici iarna nu-i ca vara. poetul e poet, a se înțelege că are lumea lui ideatică, proprie, de înțeles ori nu, o lume a secretelor, paradoxurilor, dar niciodată reală. sigur că aveți dreptate. nici nu am vrut să spun că „viața e vicleană” decât doar la pragul unei comparații literare.

dacă e invers și dă cu virgulă, uneori detaliul pare complicat, dar tocmai ăsta-i secretul: a lua viața așa cum vine.
vă mulțumesc de semn!
considerațiune, D.

de gât am doar cuvinte-gânduri de mulțumire
să am un dialog superb de fericire.
astfel de vorbă vine ca mănușa
și rama lustruiește-n mine struna
de-a picura cu lira un nectar
poetic har
ce harul și-l întinde
peste un suflet înțeles de gânduri ascuțit ascunse
pe care uite cum, Ioan, m-ai dibuit cuminte.

și de ai vreme, mereu îți voi răspunde!

vă mulțumesc, Dorin Cozan, pentru steluță și pentru gândul lăsat.

cele bune,
D

în avântul editării ne mai alunecă degetul pe lângă :)
mulțumesc mult, dragă Ottilia!

cele mai calde și sincere gânduri!

străzile chiar sunt ale Dublinului și oamenii și stafiile, dar una a încercat să schimbe aerul cu ceva mai dramatic.

Scriitorul irlandez e la locul lui. bine, în ultima vreme nu am mai trecut prin zona lui. acum trei ani i-am dus o Itaca pentru că un prieten suedez l-a întâlnit când a fost în vizită la noi, a scris un articol cu impresiuni dublineze printre care și el, scriitorul din drum.

te salut, Igor!

versuri care s-au așezat rouă pe gândurile mele.

cu aceleași sincere mulțumiri și gânduri calde!
D.