Dorina Șișu

speranțele nu se întâmplă nici măcar din întâmplare uite cum boierul stă la pândă după colț și dă cu bastonul lui de nuc în cap și la picioare câinilor cum care câini? ăștia din clasa

nu prea este adevărat ce se spune eram prinsă într-o sârmă ghimpată într-o vreme pentru că am făcut aceeași greșeală ca tine sau ca mulți alții mă gândeam la dulcegării de tipul - viața mea -

ecoul vine de undeva dinspre Cadiz spre crucile franjuri amurgul acesta lânos îmi intră în gură pe șură o babă descântă de iubire oho cerate figuri supui la picioarele prinse în

și-ai fi zis că ziua nu se mai termină… noroc! norocul și-l face omul cu mâna lui, dar asta o spun toți, schimbă orientarea cu fața la soare. și ce-ai vrea, să râdem? să râdem, la dracu, să râdem de

câtă naivitate trebuie să ai în sânge să te crezi fericit? țărâna are aripi mă frige strâmtoarea valului stai să clatin țipătul clopotului din ultima zi de duminică apoi îți rămân

un suflet arămiu mă sfâșie mă atinge cu sânge pe tâmple de praf fără noroc mai bate vântul alunec pe o boabă - destinul este flămând simt cum nu doare o viață urâtă amestec de negru prin mine

Gândurile îmi umblau prin suflet ca amintirile. Parcă erau ale mele, dar parcă nu. Încercam să mă găsesc înțelegând unde m-am rătăcit. Nu găseam nimic. Nici măcar nu voiam să mă domolesc din

Lovituri Suportam cu greu tot ce trebuia să fac. Mi se impunea zilnic un program milităresc. Am făcut pe plac mamei, dorinței ei de a face o școală profesională ca apoi să câștig bani angajându-mă

când bezna-ncinsă o străbați în noapte când nucul cel bătrân în vis 'ți-apare te-ncheagă-n umbre visele fugare și-ai vrea să stai mai orb și mai deoparte în urma ochilor ce te măsoară-n

hedonistule am luat sentimentul tău de mână și m-am plimbat cu el în lungul și latul libertății până când am urcat pe un zid antic ca o salamandră să nu trezesc îngerul care

o vorbă trecută tace și plânge o lacrimă zăbovește în prag salutând pasul care o calcă un ceas mă latră cum se cuvine mă așez făptură ca țintă în calea oricui vrea să mă treacă în vis

hello bă străinule de piele îți atârnă viața noapte-ți ești și grea îți e soarta cu o rugă săracă în urmă de lună auzi voci de sarcasm în blănuri nebune shakespeare și tu perechi și

motto: întrebările chiar dacă le întorci pe dos sau le întorci cu lopata tot alea sunt dacă e să subliniem iubirea zic să aduci un marker roșu să-i facem o linie groasă și un afiș pe care să-l

Și dacă sunt mai bun decât tine, tu de ce ești mai rău și încerci să mă distrugi? Dacă îți spun că nu ești perfect, de ce nu te gândești că nu e o calitate? Dacă îți spun că nu am nevoie de răutatea

o întrebare sapă adânc în tâmple o iarnă care va să vină o aflare care am s-o aflu o întâmplare pe care o s-o întâmpin o iubire care am s-o fac iarnă o iarnă care va să vină vara în care m-am

da, iar am rămas în urmă să desfac din sârma ghimpată morile de vânt dinții tăi de lapte au lăcomit la cuvinte moi te sărut între explozii solare între tancuri îți scriu declarația de

Orizont Mă întreb de ce mă abțineam din plâns când eram copil. Simt și acum durerea în gât și refuz să plâng. Cuvintele îmi rămân cu durere în gât, ca ne-plânsul din copilărie. Toate faptele,

în timpul privighetorii apa fierbe un destin veșnicia are trup de femeie un străin desface ierni se înfășoară în ele ca un evadat apoi adună resturi de stânci pentru un gard între ea și lume.

ascult oceanul cum spune de o iubire care mă adâncește în cele mai înalte gesturi pentru că atunci când sfârâie spuma valurilor în mâini în ochi simt depărtarea cu gust amărui iar pe buze se

Azi plecăm acasă, pedagoga e tristă. Vine spre mine și mă cuprinde în brațe. ─ Elena mea, tu zeiță a frumuseții, o să-mi lipsești, draga mea, așa de tare te-ai lipit de sufletul meu. Îi

te-aș pupa pe la colțuri dar… la capătul buzelor ți-a rămas muștar puți a acru de sub brațele tale lungi îți curge mătreață și te plângi că ai frig în casă salută lumea pe bulevard și-ai să

Când pietrele strigă Lacrimile urcă în sânge Se spală păcatele între ele Cu dureri potcovite în suflet O pânză țese amintiri Îmi este foame să trăiesc Să-mi fie dor Să mă

în cifra doi ne moare un trecut tu trist el gol îl treci prin infinit genunchiul șade vrea pământ și ploaie un doi privește răstignit la mine cuvântul suflă pustiit finalul egal cu

omule azi am căutat prin buzunare după tine credeam că ești copacul cu rădăcinile afară credeam că mă umplu de verde pe degete dar am călcat pe un fir de iarbă cu rouă și talpa mea s-a strecurat