necunoscutele

ca cea a lui Adam în rai,
tâmpla mi-o bagă în valțuri:
de ce tocmai azi am topit ceara de pe dopul sticlei
de vin, din soiul ancestral ghiara găii,
pe care tata a scris cu creionul chimic, înmuiat
în gură, cândva, treizeci a zecea...
aflarea răspunsului poate nu va fi niciodată.
o fi întâmplare, nu știu...
privesc în oglinda vinului negru din pahar.
ciudată-i imaginea reflectată.
cineva mă privește c-un zâmbet ciudat de statuie.
îi dau flit și gândurilor toate, beau, te citesc...
la tv e Cerbul de aur, Brașov. un englez cu veșminte de dalmațian
cântă-n română, "hai, vino mai aproape, oceanul ne desparte..."
și eu nu ințeleg de ce ,verde cum ești,
vrei iarnă să faci dintr-o iubire.
crește, nu știu de ce, o mirare în mine precum un sicomar
ce prinde în rădăcinile lui un templu cambogian,și mă întreb
de ce mă agăț de versurile tale, plictisindu-te cu vorbele mele?
o fi vinul vechi? sau că mi-a plăcut "necunoscutele" "o" ale tale?...

de-am deranjat dă cu flitul tăcerii. ioan.

...de vrei să faci iarnă dintr-o iubire
înseamnă că albul vrei să te cuprindă
o stare de înțelepciune precum cea a pescarului bătrân din Dublin
o stare de împăcare cu tot ceea ce nu ai putut înțelege
într-o viață care pare acum atât de scurtă și atât de fragilă
puritatea albului e liniștea iubirii
nu frigul, nu zăpada, nu țurțurii care se scurg atunci când soarele insistă
nici furtuna care...
e atâta simplitate în jur
că nebunia fugii după existență pare inutilă
și-atunci?
da, vrei să privești la muțenia muzei pe care ai prins-o cu sufletul gol
da, vrei să crești în inima unei rădăcini
da, vrei să curgi în iubire
atât de alb și mereu curând