Dorina Șișu

*
pentru Alin Mercasi: mare bucurie mi-a produs mărturisirea ta, dragă Alin! lirica feminină, în general, este în culoarea roz a existenței sale încă de la naștere. mai cad în păcatul acesta recunosc, dar imediat aștern realități. realitatea, indiferent unde te găsești, este cea mai dură. îți mulțumesc pentru acest timp petrecut cu mine! succes în tot ceea ce faci!

*
domnule Răzvan Racheriu
viața își depune pe noi orice. suntem capabili să primim, să acceptăm ori să selectăm din ”cadouri” prin puterea de discernământ sau prin alte calități individuale.
odele prostiei, din păcate, se regăsesc la mulți cetățeni. de obicei, în ”frumusețea” faptelor sale, este egală cu cel care, odihnit fiind, definește simplitatea după scopul fericirii.
vă mulțumesc și vă doresc o zi fericită!

Mulțumesc pentru promovare, Eugenia!

Florentina-Loredana, vă mulțumesc! Sper să ajungă în librării cât mai repede!

Tuturor vă doresc liniște și inspirație!

strașnice stări, dar eu aș lucra altfel poezia asta pentru a fi perfectă. ați putea trece iarăși peste ea?
de exemplu la ultimile două versuri:
”În fond esența-i că-s fluidul, gheață-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...”
doriți să spuneți foarte mult și parcă versul se încurcă. este păcat să o lăsați așa. depinde de dumneavoastră cât de mult vă doriți să scrieți bine sau doar să scrieți. da, știu, poate vă gândiți că se pierde nu știu ce din actul creației la un moment dat, dar totuși este bine să o faceți mai clară prin cuvinte simple.

cu sinceritate și prietenie curată.

o imagine într-un cerc viu între două lumi, una de jos, una de sus, dar cu o singură esență într-un nucleu mistuitor: viață.
felicitări pentru această vie sinceritate!

nu contează dacă cineva are ori ba dreptate. nu contează ce văd eu dacă nu știu să spun ce văd. nu contează că eu mă văd în oglindă și că o persoană mă privește direct dacă nu știu, nu știe ce gândesc, iar el ce gândește. lumea perfectă nu există nici măcar în vise. de ce? pentru că ele se construiesc în jurul sentimentelor noastre, iar sentimentele sunt amăgitoare sau pur și simplu atinse de greaua realitate în care trăim, făcându-ne grei în încercările de a reuși.

stimate domnule Ionescu Iordan, vă salut cu respect și vă mulțumesc!

îți vom simți lipsa, dar atunci când dorul de tine ne dă târcoale, ne putem întoarce ”peste podul cel de piatră ” să-ți auzim șoaptele ”hai să facem altul
doar că tu lipsești” și nu ne vom lipsi. Drum bun, scumpa mea prietenă.

toate gândurile mi-ai plăcut, dar în mod deosebit acesta:
8.”Când scrii poezie, trebuie să fie liniște în cameră, s-o auzi cum tușește și cum este străbătută de convulsii, pentru a auzi distinct tumultul gândurilor ce umple spațiul tăcerii.”

o foarte mare plăcere mi-a făcut lectura. succes pe mai departe! aveți din partea mea un 10 cu felicitări și o steluță pe care să o așezați acolo unde priviți cel mai mult!
P.S. mereu m-am întrebat de unde ne vin negurile existenței noastre, dar niciodată nu am găsit răspuns, ba dimpotrivă situațiile limită depășeau puterile așa că am încercat să mă retrag în colțul aventuros al cugetărilor fără mal.

cu aleasă considerațiune, D

ochii așteaptă mereu, bătrânul, sărmanul pescar, îmbătrânește în așteptarea mea, dar sper că marea se va limpezi să-i pot reda ultima liniște.
mulțumesc, Iordan!

îmi place foarte mult cum ai construit orbirea de față. felicitări și succes pe mai departe!

ar trebui să vă certați mai mult cu cerneala... creionul chimic e bun? pe mine mereu m-a enervat.

cum vine asta: ”De flori orgasmice, de frunze vesele și noi,”
pare o glumă...
aveți mult de lucru. oare sunteți dispus să primiți sfaturi? dacă vă supărați eu nu mai vin :)

nu degeaba a scris Erasmus ”Elogiul nebuniei” pentru că Moria - stultitia ia totul în serios și granițele rămân deschise cuprinzând marea mișcătoare a omenirii. puterea de pătrundere e mare. să rămânem privitori. printre rânduri aducem și noi ce putem făcând haz de nebunie, dar rămânând dornici să nu experimentăm boala imperfecțiuni.
vă mulțumesc, stimate domnule Răzvan Rachieriu!

cred că ar suna bine ”cruci” în vers alb. puteți încerca? aveți aducere bună spre lirism însă vă trebuie și curaj.
spor și succes pe viitor! sus fruntea! sigur poezia vă așteaptă!

cu sinceritate, D

îmi place poezia. cred că puțină ajustare ar mai merge. așa fac și eu cu poeziile mele. după ce le citesc le mai modific. dacă le mai citesc încă o dată, iar le modific. niciodată nu te poți mulțumi cu ce-ai scris. așa și în cazul dumneavoastră. poezia este bună, dar se poate face excelent de bună. cum simțiți dumneavoastră, eu vă dau doar un sfat sincer.

cu prietenie!

îmi pare rău că am făcut impresia asta, dar chiar nu m-am supărat și mereu am considerat și consider CU MÂNA PE INIMÃ, că sunt bine venite criticile. nu sunt genul care să mă supăr, zău! te rog să mă crezi. poate că am părut oleacă înțepată, dar nu asta mi-a fost intenția. desigur că-mi pare rău atunci când poezia nu iese strong, de calitate, sunt conștientă că greșesc, tocmai de aceea nu mă supăr, ci dimpotrivă sunt deschisă oricărui sfat.

în speranța că apele sunt limpezi, te salut cu sinceritate și gânduri bune!

lamentările în lanț și sufocarea chinului țin de ”a treia tăcere” și nu am ce face pentru a te convinge că acel "un gand fara gand" pe care nu-l înțelegi este de fapt tocmai agonia tăcerii...de fapt nu aștepți un alt gând, dar dacă e să vină să fie tăcerea. dar de ce să-ți explic ceva, dragă Nuța, ce din start parcă te sufocă și-ți dă o stare de repulsie? no, fiecare are modul lui de expresiune chiar dacă acesta se leagă de și-uri ca o imagine realistă, a unei vieți de zi cu zi, ca și cum nimic nou nu pare a se zări la orizont.
chinurile nu sunt neapărat ale mele. ele vin de pretutindeni...
cu regret că acele ”lamentări în lanț” te-au făcut să-ți pierzi timpul.

Domnule Rusu Victor, vremea încercărilor nu se termină niciodată. Tristețile le ducem tot noi, dar ne îngăduim să le scriem pentru a face loc altor tristeți pe care le vom primi, îngăduitori sau nu, pentru a echilibra spațiul dintre noi și fericire. Mă bucur că vă place. Vă mulțumesc și vă doresc gânduri bune!

Stimate domnule Razvan Rachieriu,cu tristețea bucuriei alese, vă mulțumesc pentru semnul lăsat atât de corect și atât de bine intuit. Despre libertatea individuală se pot spune multe lucruri, dar mă întreb dacă prin complexitatea ideilor noastre un alt individ fără conexiune spirituală, ar înțelege și ar accepta căderea unui semen străin de capacitățile lui mintale. Vă mulțumesc din suflet pentru timpul acordat și mai ales pentru vizita pe obosita mea tăcere. Cu aleasă considerațiune!

Draga mea Angela Mamier, steluța ta mi-a luminat privirea, dar vezi tu că și chinul are frumusețea lui aparte.
Of, dar compasiunea mea e mânată de vânturile aduse de ocean, iar drumurile înstrăinării acutizează și mai tare depărtarea mea de lumesc, dar mai ales de firesc. Ajungi să te întrebi: ce-ai mai putea spune din toate câte se spun ori au fost spuse, ce-ai mai putea face, din toate câte se fac ori au fost făcute, pentru ca tu, un biet muritor să fii în pas cu ceilalți? Nimic nu mă va încumeta să fiu mai fericită în tristețea mea, mereu amânată îndoielilor. Cuvântul mi-l fac spadă, oh, da, ai spune că-i o biciuire, prea jalnică mi-e firea și foarte greu veșmântul nemuririi...
Îți mulțumesc, Angela!

tragediile sunt pe chip
timpul le spune cel mai bine
te privești și te minunezi apoi repede mai pui un zâmbet stingher
și constați că nu mai este zâmbetul de ieri
lumea s-a schimbat
încerci să-i faci față și te pomenești în fața unor măști
pe care le încerci fără să vrei
de dragul prietenilor sau doar așa să fii în pas cu timpul acesta
cu sinceritatea e mai greu
întotdeauna rămâi singur
și nici măcar o vină nu ai
dar uite cum timpul trece
rămâi un om sprijinit într-un picior mereu pus pe fugă

cam acesta-i gândul meu spus acum din suflet
pe care tu, Ioan, l-ai înțeles perfect.

nu pot face un comentariu și nici nu mă pot pronunța în detaliu pentru că risc să mă lungesc prea mult și să devin plictisitoare. cred că cel mai bine este să simțim din plin ce vrea poetul să spună și acest poet spune multe. tăcerea este un subiect frumos. te duce mai mult spre tristețea aia frumoasă a vieții, când încerci să faci atât de mult încât, totuși, preferi tăcerea ca un preludiu al înțelepciunii.

felicitări, dragă Nuța.

Vă mulțumesc, stimate domnule Scorțan Costa-Teodor! Azi am descoperit comentul dvs. imi cer scuze pentru o intarziere de cativa ani, dar sper sa aveti bunatate si sa ma iertati :)
Cu aceeasi prietenie
D.