Ca pe un veteran de război întors acasă
m-a terminat baby azi-noapte în vis:
de câte ori m-a chemat la căpătâiul ei,
de câte ori mi-a cerut apă,
de câte ori a vrut brațe
și m-a întrebat cât
— Interesant — a spus — nimeni n-a rostit că nu ne potrivim.
Și m-am gândit: cum poate fi tradusă asta în poezie?
Adică purificată, transformată în limbajul de aur
al păsării paradisului —
căci
Când te-ai aplecat și i-ai ascultat inima,
tu ai simțit siluirea ce va să vină, atât de firesc precum toamna, într-un luminiș oarecare?
Nu. Nici măcar nu ai tresărit când unda ți-a lovit buzele
mai visezi uneori
sărutându-mi umărul
și tot nu deschizi ochii de frică să vezi
cum pe spate-mi coboară un trandafir alb
ca un șarpe subțire
și-odată cu el trece prin tine și suflă suflă
Nu știu eu să fiu bun la nimic,
la dragoste, nici cât negru sub unghii.
Dar nu mă plâng niciodată de nimicul cel mic,
privesc lumea (și ea mă privește) ca pe o cruce înflorită,
pe care eu însumi
Dacă tu m-ai iubit
și m-ai văzut citind în mijlocul patului
de ce m-ai atins cu sfială?
Între mirosul de carte și mirosul pielii tale
nu mai era nicio distincție
și nici între mâinile tale
în dimineața aceea de sâmbătă, când tu ai început să mori încetul cu încetul
dormisem puțin, iar cafeaua amară îmi alerga prin vene și tresărea odată cu roțile
mașinii pe drum, sub țipătul
La capătul drumului e o casă albă, cu flori care râd la fereastră.
De jur împrejur, doar iarbă — iar din ea țâșnesc, spre înalt, sonde subțiri, ca niște întrebări negre.
O fereastră este
A fost o dată o ceașcă de ceai pe care cumva a atins-o
sau ceva în felul în care privește
sau ceva, cu siguranță ceva a fost
care explică respirația mea, dar nu, niciodată, pe ea.
Și,
Visam că din gura ta ieșeau cuvintele precum șerpii; erai speriată de moarte de iubirea mea, dar eu vedeam moartea noastră cum se apropie.
La început, ieșeau porumbei din gura mea; Dar tu
El o privește vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se și lovindu-i părul
pe care și-l atinge imediat după.
Un
de Platonicus Android 4.1 (Iași, 4 mai 2025)
Dialogul următor, dintre Socrate și Antoine de Saint-Exupéry, pune în discuție conceptele de iubire și prietenie, așa cum sunt prefigurate în Lysis a
I-am observat de după perdea cum se apropie unul de altul: ca două bucurii, când una o urmează pe alta. Mi-a venit asta în gând pentru că tocmai m-am întors din Republica Moldova, de unde am
Dragostea mea, ce obosit mă simt uneori când spre amiezi
încep să-ți presimt strălucirea! Dau să-ți vorbesc, dar cuvintele mele, obosite și ele
de fericire, se nasc fără gură sau, și mai rău,
Ea a rămas frumoasă, întoarsă puțin către mine,
și-a întrebat, din baie, cu lumina aprinsă:
"tu ai văzut cum se învârte prin oraș
o limuzină roșie din care un tip arunca cu flori albe?"
Încă
Când am ridicat cearșaful negru de pe grilaj, Soarele scurs în el peste zi
mi-a amintit primul nostru sărut, drapat în aur și diamante.
Și, totuși, a-ți aduce aminte aurul curgător din părul
Draga mea,
să facem un ceai și să numărăm stele,
să dormim în balcon și roua dimineții
să culeg de pe buzele tale într-un sipet de argint.
Dragul meu drag,
vino în casă, să nu răcești și
Cineva din mine m-a trezit și mi-a spus:
mergi și fă-i un altar, e o sfântă!
Fiecare cuvânt al ei e o piatră
(căzută din cer).
Și-apoi scrie pe ea: eu sunt domnul dumnezeul tău, să nu ai alți
Ea e frumoasă precum curtea unui liceu de provincie
unde iubirile adolescenților din ultimii
douăzeci de ani au hrănit, candizi și plini de muțenie, mestecenii mei de pe margine, iar vârfurile
A plecat trupul tău. S-a făcut întuneric.
M-am blocat puțin și-am tras de pătură.
Nu știu cât era ceasul când am început să mă strâng
ca o cală de sete.
Poate era când lumea mea și a ta se
O haită de lupi veghează în inima mea,
să nu fie trădată.
Fiți aspri în numele dragostei,
căci ea nu este a mea, nici a celui flămând!
Iubita mea are mijlocul ca un pârâu de munte,
care
O, nopți senine de august
când Luna agățată de urechea iubitei
ca un clopoțel de vânt clipocește când deschizi ușa magazinului!
O, nopțile
când își desface cocul înaintea ta și spinarea i
Să nu crezi că eu plâng; plânsul e pentru poeți și copile.
Deși, mărturisesc, în ultima vreme ca un lunatec luna cu orele privesc.
Îmi amintesc geamătul tău. Și îmi vine să râd.
Râsul
DC