Poezie

Timbru pe valuri

1 min lectură·11 iunie 2015

Mediu

A plecat trupul tău. S-a făcut întuneric.

M-am blocat puțin și-am tras de pătură.

Nu știu cât era ceasul când am început să mă strâng

ca o cală de sete.

Poate era când lumea mea și a ta se desfăcea

și mă priveam cu mirare

când am început să mă strâng

tot mai mult

un submarin cu luminile stinse

cu hublouri în care se izbesc o mână

un umăr o floare.

Ce urlet mă scoate din apele ochilor tăi, închiși și întorși?

Poate era când visam că adorm și așa îmi vor crește alge pe sân

să strângă sărutul tău

întins până la gură.

Dar nu era. Nu era gura, nici ochiul,

m-ai iubi fără el, m-ai iubi fără sâni și cu cioturi în locul mâinilor.

De ce nu ești aici să murim împreună?

Oare plutesc în apele ochilor tăi?

Mă trezesc și mi-s ochii plini de nisip.

Se face ziuă. Înaintez precum lava sub apă.

Îți fac semn cu mâna. Îmi răspunzi,

același semn senzual.

Ești în viață și urma pantofului tău strălucește pe canturi,

Viața din care mă privești ca dintr-un hublou cu margini tăioase.

002.360

dorin cozan. “Timbru pe valuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorin-cozan/poezie/14073134/timbru-pe-valuri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.