Zoom pe o alee din Păcurari

I-am observat de după perdea cum se apropie unul de altul: ca două bucurii, când una o urmează pe alta. Mi-a venit asta în gând pentru că tocmai m-am întors din Republica Moldova, de unde am venit cu mulți „Meteoriți” — bomboanele mele preferate de la „Bucuria”. I-am văzut deodată, la marginile câmpului meu vizual, cum se îndreptau deja unul spre celălalt, în linie dreaptă, cum se sărutau cu o ușoară teamă și… și ce? N-am mai văzut îndrăgostiți pe aleea din spatele blocului? Cum se văd numai pe ei înșiși și lumea creată anume doar pentru ei? El a așteptat ca ea să se așeze, și apoi s-a pus și el. Venise cu o sacoșă, din care a scos două înghețate; ea, cu mâinile goale, ca să nu stea nimic în calea îmbrățișării lor. Vai, ce romantic ești azi, bro! Noroc că nu ai fost pe Titanic — vă înecați împreună! Dacă aveam o dronă super silențioasă și super șmecheră, i-aș fi filmat de sus și aș fi transmis live cum își schimbă înghețatele între ei și zâmbesc unul la altul. Mamă, ce plictiseală! Dar, stai: ce face? El scoate două caserole — ia să fac zoom — salată de vinete și încă una, cu roșii, brânză, castraveți, whatever — și un singur tacâm, plus doi covrigi. Ăștia sunt pierduți pentru umanitate, e clar! Parcă îl văd pe fanul meu numărul unu (foarte bun la observat chestii): de ce au mâncat întâi înghețata? O fi vreun ritual din mitologia lor personală? S-o fi alintat ea de dimineață că vrea mai multă atenție? O fi prânzul acesta o surpriză pentru ea — ca pretext să o vadă? Bro, wtf! Lasă siropul! Ah, dar dacă drona mea ar fi una extraterestră și m-aș arunca cu ea în spațiu, până la marginile galaxiei? Aș vedea și acolo, pe o palidă, albastră și micuță planetă, un cuplu identic? Și cum ea, la plecare, îi înconjoară cu brațele gâtul? Iar senzorii mei supracalibrați ar detecta tatuajul de pe gâtul lui — o linie melodică pe care AI-ul meu personal ar fi citit-o instant și ar fi redat-o în final ca într-o secvență de cinema din anii ’70? Dar dacă aș fi avut capacitatea unui supraom de a relua o secvență spațio-temporală? Bro, ce tare ar fi! Să redau în slow motion apariția lor, buzele lor aproape stingându-se și cum cineva de la etajul unui bloc, adică eu, s-ar fi retras pentru a nu fi văzut spionând… strania frumusețe a vieții în limbajul erotic urban, impersonal și cu o banalitate voit înșelătoare. Și cum -asta m-a dat pe spate teribil- el a șters firimiturile de pe bancă și a întors capul după ea (ăsta e testul suprem, credeți-mă: dacă întoarce capul, el e!) Oare ce-or fi băgat ăștia în Meteoriții mei? Curios — nu i-am observat plecând, deși am văzut sărutul de final ca o promisiune. Promisiune a? A tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte, evident, bro!