DEDolcu Emilia
Verificat@dolcu-emilia
Iasi
„Le hazard ne favorise que les esprits prepares.”
Ma numesc Dolcu Emilia. Sunt profesoara de limba franceza la Colegiul National, Iasi. Ma intereseaza indeosebi lingvistica. Public anual in volumul Actes de la Francophonie, scos de Universitatea Al. I. Cuza, Asociatia romana a profesorilor de franceza si Centrul cultural francez din Iasi. Am participat la Congresul de lingvistica de…
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
O poezie cu imagini îndrăzneţe dar nu căutate, care se încadrează fără eroare şi fără drept de appel într-o viziune care spune ceva.
Pe textul:
„cherem" de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextAm vrut să spun : Nu mai mult însă decât « singurătatea »
Pe textul:
„fără aer" de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextDa, finalul e puternic, chiar brutal. Nu mai puţin însă decât « singurătatea ». Si apoi ce putea face şi aceasta în faţa unui rival atât de graţios şi empatic cum e aerul .
Imi place. Acel ceva care trece de cuvinte îşi face întotdeauna simţită prezenţa în poemele tale.
Imi place. Acel ceva care trece de cuvinte îşi face întotdeauna simţită prezenţa în poemele tale.
Pe textul:
„fără aer" de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextPoezia transmite o împăcare cu atat mai frumoasă cu cât îţi lasă, nu ştiu cum, dreptul de a fi tulburat. Mă bucur că cineva poate scrie aşa.
Pe textul:
„azilul de semne 37" de ana sofian
0 suflu
ContextApropo de faptul că timpul ar putea fi privit din mai mult de doua perspective. De ce nu ? Cu atât mai mult cu cât el nu există în sine, separat de lucruri.
Un lucru, pe de altă parte, exista ca agent, ca receptor şi ca referent, ceea ce înseamnă că poate fi un « eu », un « tu » si un « el », fiecare cu perspectiva proprie. Personal, nu aş merge mai departe de aceste trei perspective, care corespund celor trei ipostaze posibile ale unui lucru. Altfel risc sa ma pierd într-o multitudine de lucruri. E însă o chestiune de opţiune.
Mulţumesc pentru trecere. Si un An Nou minunat !
Un lucru, pe de altă parte, exista ca agent, ca receptor şi ca referent, ceea ce înseamnă că poate fi un « eu », un « tu » si un « el », fiecare cu perspectiva proprie. Personal, nu aş merge mai departe de aceste trei perspective, care corespund celor trei ipostaze posibile ale unui lucru. Altfel risc sa ma pierd într-o multitudine de lucruri. E însă o chestiune de opţiune.
Mulţumesc pentru trecere. Si un An Nou minunat !
Pe textul:
„Durata bergsoniană şi fenomenul dublei prezenţe" de Dolcu Emilia
Recomandat0 suflu
ContextE poezie în acest poem! În sensul cel mai curat al cuvântului!
Cât despre nostalgia „fără regrete” care răzbate din text, nimic de spus. Nicio formă de nostalgie nu e exclusă! Și totuși cât de perfect susține ea „norul gigantic de pe cer”. Nor care e pe cât de gigantic pe atât de stupid, dacă ne gândim că nu servește nimănui și la nimic.
Putem, sigur, datora orice, chiar și origini. Mai contează și în ce moment o spunem.
Cât despre nostalgia „fără regrete” care răzbate din text, nimic de spus. Nicio formă de nostalgie nu e exclusă! Și totuși cât de perfect susține ea „norul gigantic de pe cer”. Nor care e pe cât de gigantic pe atât de stupid, dacă ne gândim că nu servește nimănui și la nimic.
Putem, sigur, datora orice, chiar și origini. Mai contează și în ce moment o spunem.
Pe textul:
„U.R.S.S." de Bot Eugen Iulian
0 suflu
ContextDacă vreți ca maestrul să o ia mai ușor cu regretul, nu-l invitați să se gândesacă la lucruri care nu există, « la țări lipsite de umor ».
Pe textul:
„Lui Alexandru Arșinel..." de Gârda Petru Ioan
0 suflu
ContextAlina-Mihai, eu am făcut un comentariu la textul tău, text în care spui „cu poezia ce mai ai noroc/că-i încăpătoare și rezistentă-n timp/ tragi de ea cât vrei.” Ideea cu trasul și rezistența îți aparțin deci și, cum eu nu le revendic, e inutil să mi le cedezi.
Ironia se vede, de aceea am și vorbit de spirit de deriziune într-un comentariu anterior. Ce nu se vede, și acest lucru nu are de-a face cu receptorul, ci cu datele textului, e cum o poezie de care „tragi” care „se umflă uniform” și cu care „nimerești [..] mult mai ușor coșul” poate fi „rezistentă-n timp”, sau cum spui în comentariu, nemuritoare. E bine să te recitești.
In ce priveste acrobațiile cu preșul zis covorul sau invers, cu covorul zis preșul, recunosc că nu sunt pe gustul meu. Dar pe altarul naturii umane, poate mai mult decât pe cel al poeziei, merită aduse câteva sacrificii.
Ironia se vede, de aceea am și vorbit de spirit de deriziune într-un comentariu anterior. Ce nu se vede, și acest lucru nu are de-a face cu receptorul, ci cu datele textului, e cum o poezie de care „tragi” care „se umflă uniform” și cu care „nimerești [..] mult mai ușor coșul” poate fi „rezistentă-n timp”, sau cum spui în comentariu, nemuritoare. E bine să te recitești.
In ce priveste acrobațiile cu preșul zis covorul sau invers, cu covorul zis preșul, recunosc că nu sunt pe gustul meu. Dar pe altarul naturii umane, poate mai mult decât pe cel al poeziei, merită aduse câteva sacrificii.
Pe textul:
„ars poetica" de Alina Mihai
0 suflu
ContextO poezie de care tragi nu rezistă « în timp », ci atât timp cât tragi de ea.
Cu firul de oțel, lucrurile stau altfel. El chiar își dovedește valoarea prin tragere.
In spiritual acestei « ars poetica », o poezie « rezistentă » nu e o poezie care rezistă probei timpului, ci una care suportă multe, e stoică. Sintagma « în timp » e deci superfluă.
« Transferul sens propriu-figurat » nu e usor de controlat. Dovadă, « de sub preș » și « sub preș » nu sunt echivalente. Mai exact, a privi sub preș nu e totuna cu a privi de sub preș . Iar a fi sub preș e cu totul altceva.
Cu firul de oțel, lucrurile stau altfel. El chiar își dovedește valoarea prin tragere.
In spiritual acestei « ars poetica », o poezie « rezistentă » nu e o poezie care rezistă probei timpului, ci una care suportă multe, e stoică. Sintagma « în timp » e deci superfluă.
« Transferul sens propriu-figurat » nu e usor de controlat. Dovadă, « de sub preș » și « sub preș » nu sunt echivalente. Mai exact, a privi sub preș nu e totuna cu a privi de sub preș . Iar a fi sub preș e cu totul altceva.
Pe textul:
„ars poetica" de Alina Mihai
0 suflu
ContextUn bun finish!
Și imaginea cu orizontul care se îngustează sub preș, incontestabil, captează bunavoința cititorului.Aceasta nu înseamnă că e mai puțin hazardată . Orizontul sub preș nu „se-ngusteaza”, este însăși imaginea orizontului îngust sau „brusc” îngustat. În poem „sub preș” capătă însă sens propriu, ceea ce e total nefericit.
„Chestiile” dupa „nimicurile” nu fac poemul nici să avanseze nici să câștige în adâncime.
Imaginea cu nimicurile care „latră-n tine” e puternică în simplitatea ei.
Spiritul de deriziune, ca și cel poetic, nu suprimă legăturile logice, le recrează.
Apropo de poezia „rezistentă-n timp”. O poezie de care tragi rezistă pentru că tragi de ea nu pentru că e rezistentă. Imaginea e salvată la limită.
Și imaginea cu orizontul care se îngustează sub preș, incontestabil, captează bunavoința cititorului.Aceasta nu înseamnă că e mai puțin hazardată . Orizontul sub preș nu „se-ngusteaza”, este însăși imaginea orizontului îngust sau „brusc” îngustat. În poem „sub preș” capătă însă sens propriu, ceea ce e total nefericit.
„Chestiile” dupa „nimicurile” nu fac poemul nici să avanseze nici să câștige în adâncime.
Imaginea cu nimicurile care „latră-n tine” e puternică în simplitatea ei.
Spiritul de deriziune, ca și cel poetic, nu suprimă legăturile logice, le recrează.
Apropo de poezia „rezistentă-n timp”. O poezie de care tragi rezistă pentru că tragi de ea nu pentru că e rezistentă. Imaginea e salvată la limită.
Pe textul:
„ars poetica" de Alina Mihai
0 suflu
ContextConstiinta individuala nu e in minus la profesorul preuniversitar cum nu e in plus la cel universitar. In imediat, nu ea e problema.
Cu 75 % elevi care iau bacalaureatul in vara si cu restul care il iau in toamna (anul trecut a fost o exceptie), ce criteriu de selectie, in afara de cel financiar, mai are facultatea, pentru a putea face caz de nivelul de pregatire al absolventilor de liceu ?
Profesorul preuniversitar face invatamant de masa. Asta e dominanta. Si in conditii de invatamat de masa nu le ceri tuturor sa stie tot, ci minimul. Pentru mai mult, trebuie selectie. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Cu 75 % elevi care iau bacalaureatul in vara si cu restul care il iau in toamna (anul trecut a fost o exceptie), ce criteriu de selectie, in afara de cel financiar, mai are facultatea, pentru a putea face caz de nivelul de pregatire al absolventilor de liceu ?
Profesorul preuniversitar face invatamant de masa. Asta e dominanta. Si in conditii de invatamat de masa nu le ceri tuturor sa stie tot, ci minimul. Pentru mai mult, trebuie selectie. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Pe textul:
„Scopul scuză mijloacele?" de Dolcu Emilia
0 suflu
ContextIn mentalul nostru, mental indus de sistem, si deci de modul cum e conceput acest examen, a absolvi liceul inseamna a avea automat diploma de bacalaureat. Asa ca e rar ca ea sa nu se acorde. Urmarea : diploma de bacalaureat nu are valoare si examenul prin care ea e obtinuta nu e luat in serios.
Dupa mine, trebuie schimbata miza bacalaureatului. Acesta nu mai trebuie sa fie un examen de promovare in masa. Numai ca elevul trebuie pregatit pentru acesta schimbare de perspectiva. Nu luat pe nepregatite, cum a fost cazul anul trecut.
Odata cu schimbarea mizei bacalaureatui si practicile legate de acest examen s-ar schimba.
Dupa mine, trebuie schimbata miza bacalaureatului. Acesta nu mai trebuie sa fie un examen de promovare in masa. Numai ca elevul trebuie pregatit pentru acesta schimbare de perspectiva. Nu luat pe nepregatite, cum a fost cazul anul trecut.
Odata cu schimbarea mizei bacalaureatui si practicile legate de acest examen s-ar schimba.
Pe textul:
„Scopul scuză mijloacele?" de Dolcu Emilia
0 suflu
ContextE un poem care, cu adevărat, nu trece neobservat.
Personal, îmi place să mă întreb asupra a ce anume într-un text produce cutare sau cutare efect. De data aceasta, de exemplu, m-am întrebat care ar putea fi elementele formale răspunzătoare pentru autoironia prezentă în poem.
Și voi porni de la ce au remarcat toți comentatorii, de la contrastul dintre acel vreau, cumulativ, și acel cut care-ți taie suflarea inainte de-a ți-o reda înzecită.
De ce autoironie totuși? Deoarece cut se situează pe același plan cu realitățile pe care le neagă. Aparține și el lumii în care ne place să ne proiectăm, fie și prin niște nevinovate tabieturi. Și chiar prin faptul că e cut și nu taie.
Desigur, e vorba de o încercare de-a pătrunde o dimensiune poemului.
Mențiune: autoironia, (și ironia, fie ea și “letală) nu anihilează nota fundamentală a unei realități, ci o potențează. Doar că de la distanța pe care ți-o dă conștiința acelei realități, ai sentimental că exerciți un anumit control.
Personal, îmi place să mă întreb asupra a ce anume într-un text produce cutare sau cutare efect. De data aceasta, de exemplu, m-am întrebat care ar putea fi elementele formale răspunzătoare pentru autoironia prezentă în poem.
Și voi porni de la ce au remarcat toți comentatorii, de la contrastul dintre acel vreau, cumulativ, și acel cut care-ți taie suflarea inainte de-a ți-o reda înzecită.
De ce autoironie totuși? Deoarece cut se situează pe același plan cu realitățile pe care le neagă. Aparține și el lumii în care ne place să ne proiectăm, fie și prin niște nevinovate tabieturi. Și chiar prin faptul că e cut și nu taie.
Desigur, e vorba de o încercare de-a pătrunde o dimensiune poemului.
Mențiune: autoironia, (și ironia, fie ea și “letală) nu anihilează nota fundamentală a unei realități, ci o potențează. Doar că de la distanța pe care ți-o dă conștiința acelei realități, ai sentimental că exerciți un anumit control.
Pe textul:
„E.T. - [DC]" de Corina Gina Papouis
Recomandat0 suflu
ContextNu veau să încarc mai mult această pagina ; am comis deja destule erori, și sunt destul de supărată pe mine.
Vreau să spun doar că poziția pe care mă situez nu subînțelege separarea gnoseologicului de ontologic. Sper să am ocazia să mă explic. Dar cu ocazia altui text poate, dacă nu a unor texte proprii. Rețin toate problemele pe care le ridicați ; sunt ale unui căutător cu adevărat pasionat.
Pe textul:
„Despre simplitatea esențialului " de cornel marginean
0 suflu
ContextIn primul rand tin sa-mi cer scuze.
Eu gestionez si contul surorii mele, Adriana Gheorghiu, pentru ca am putin mai mult timp decat ea. Si cum mi-a trimis dimineata doua comentarii sa i le postez, am uitat sa ies de pe contul ei si comentariul meu, Incercare de raspuns catre Nica Madalina,l-am trimis de pe contul ei. Astept ca un editor, pe care am incercat sa-l contactez, sa il puna offtopic, ca sa pot apoi trimite comentariul de pe contul meu.
Multumesc mult pentru intelegere.
Eu gestionez si contul surorii mele, Adriana Gheorghiu, pentru ca am putin mai mult timp decat ea. Si cum mi-a trimis dimineata doua comentarii sa i le postez, am uitat sa ies de pe contul ei si comentariul meu, Incercare de raspuns catre Nica Madalina,l-am trimis de pe contul ei. Astept ca un editor, pe care am incercat sa-l contactez, sa il puna offtopic, ca sa pot apoi trimite comentariul de pe contul meu.
Multumesc mult pentru intelegere.
Pe textul:
„Despre simplitatea esențialului " de cornel marginean
0 suflu
ContextPentru ultimul comentator
Sigur lipsea un ingredient la această tocană dacă dumneavoastră ați intevenit.
Pentru autor
Sigur,vă întrebați până unde se poate merge în sensul esențializării, pentru a marca în final niste limite.
Pe mine m-a atras îndeosebi ideea drumului de la text la cuvânt, și invers, de la cuvânt, în care textul e latent, la text, în care cuvântul s-a deschis E adevărat însă că drumul întors nu ne duce niciodată exact de unde am plecat. Și în acest sens tot o poveste e cea mai buna ilustrare. Mă gândesc la Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte.
Sigur lipsea un ingredient la această tocană dacă dumneavoastră ați intevenit.
Pentru autor
Sigur,vă întrebați până unde se poate merge în sensul esențializării, pentru a marca în final niste limite.
Pe mine m-a atras îndeosebi ideea drumului de la text la cuvânt, și invers, de la cuvânt, în care textul e latent, la text, în care cuvântul s-a deschis E adevărat însă că drumul întors nu ne duce niciodată exact de unde am plecat. Și în acest sens tot o poveste e cea mai buna ilustrare. Mă gândesc la Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte.
Pe textul:
„Despre simplitatea esențialului " de cornel marginean
0 suflu
ContextNu se poate vorbi de o esență a unui cuvânt fără a subînțelege esența acelui cuvânt pentru cineva. Cel mai adesea vorbim, e adevărat, de sensul unui cuvânt sau de ideea pe care cuvântul o exprimă. Dar tot pentru cineva. Ideea, la rândul ei, o putem exprima sau nu, și dacă o exprimăm, o putem face scriind o filă sau câteva, un tom sau mai multe. Iar dacă n-o exprimăm, putem măcar lua atitudine fată de ea: « -Asta știam de mult ! »
Ideea, esența, înțelesul a ceva suînțeleg în mod necesar relația cu acel ceva.
În ce privește cuvântul însuși, el trebuie exprimat (pronunțat) pentru ca să exprime ceva pentru cineva, și deci ca să-și revele esența.
Ideea, esența, înțelesul a ceva suînțeleg în mod necesar relația cu acel ceva.
În ce privește cuvântul însuși, el trebuie exprimat (pronunțat) pentru ca să exprime ceva pentru cineva, și deci ca să-și revele esența.
Pe textul:
„Despre simplitatea esențialului " de cornel marginean
0 suflu
ContextProvocatoare povestea, la fel eseul pe care l-a inspirat, si la fel comentariile !
Esența unui cuvânt e în drumul parcurs pentru a ajunge la ea. În acest sens putem vorbi de o adâncire a esențialui, de găsirea de noi valențe ale acestuia.
Găsesc așadar justă ideea după care « Cunoașterea ideii esențiale nu ajută fără cumulul drumului ». Drumul face ca accesul împăratului la esența cuvântului sa fie diferit de cel al învățatului.
Disocierea dintre cuvânt și idee nu poate fi însă gândită în afara asocierii dintre ele. Prin definiție, ideea pe care o închide un cuvânt e propozițională, și nu poate fi exprimată decât prin una sau mai multe propoziții. În cazul de față, cuvântul șoptit de învățat la urechea împăratului e chiar un cuvânt-propoziție, un cuvânt-răspuns, rostit într-un context determinat. Așa se face că el cuprinde toate cunoștintele esențiale pentru învățat și ceva ce știa de mult pentru împărat.
Esența unui cuvânt e în drumul parcurs pentru a ajunge la ea. În acest sens putem vorbi de o adâncire a esențialui, de găsirea de noi valențe ale acestuia.
Găsesc așadar justă ideea după care « Cunoașterea ideii esențiale nu ajută fără cumulul drumului ». Drumul face ca accesul împăratului la esența cuvântului sa fie diferit de cel al învățatului.
Disocierea dintre cuvânt și idee nu poate fi însă gândită în afara asocierii dintre ele. Prin definiție, ideea pe care o închide un cuvânt e propozițională, și nu poate fi exprimată decât prin una sau mai multe propoziții. În cazul de față, cuvântul șoptit de învățat la urechea împăratului e chiar un cuvânt-propoziție, un cuvânt-răspuns, rostit într-un context determinat. Așa se face că el cuprinde toate cunoștintele esențiale pentru învățat și ceva ce știa de mult pentru împărat.
Pe textul:
„Despre simplitatea esențialului " de cornel marginean
0 suflu
ContextDomnului Dragoș Vișan
Sunteți un căutător de proză, observ eu. Un căutător de aur, pe vremea lui, mai și găsea aur, dumneavoastră , cu proza, nu păreți să aveți vreo șansă. Sigur, sensul inflaționist, și deci larg, al conceptului de proză, cel pe care-l subînțelege și oferta sit-ului, v-ar fi putut ajuta. Dar nu, dumneavoastră căutați altceva. În cazul acesta, poate ar fi onest față de autorii pe care-i comentați, să precizați sensul pe care-l dați acestui concept. Să știe și ei în numele a ce luați cuvântul.
Și de ce aduceți în discuție eseul? Doar ca să spuneți că acest text nu e un eseu. Nici autorul nu a pretins asta.
Domnului Mihai Robea
Textul pare obținut în alambicul unui alchimist. Cu el parcă accesezi la o altă înțelegere. E un text de atmosferă deosebit de reușit. E artă.
Asta nu mă împiedică să spun că rezonez mai puțin la corpul de idei explicite, al căror apărător vă faceți, cu diverse ocazii. Dar nici nu e obligatoriu, cred.
Sunteți un căutător de proză, observ eu. Un căutător de aur, pe vremea lui, mai și găsea aur, dumneavoastră , cu proza, nu păreți să aveți vreo șansă. Sigur, sensul inflaționist, și deci larg, al conceptului de proză, cel pe care-l subînțelege și oferta sit-ului, v-ar fi putut ajuta. Dar nu, dumneavoastră căutați altceva. În cazul acesta, poate ar fi onest față de autorii pe care-i comentați, să precizați sensul pe care-l dați acestui concept. Să știe și ei în numele a ce luați cuvântul.
Și de ce aduceți în discuție eseul? Doar ca să spuneți că acest text nu e un eseu. Nici autorul nu a pretins asta.
Domnului Mihai Robea
Textul pare obținut în alambicul unui alchimist. Cu el parcă accesezi la o altă înțelegere. E un text de atmosferă deosebit de reușit. E artă.
Asta nu mă împiedică să spun că rezonez mai puțin la corpul de idei explicite, al căror apărător vă faceți, cu diverse ocazii. Dar nici nu e obligatoriu, cred.
Pe textul:
„Cercurile Sarmizegetusei (IV)" de Mihai Robea
0 suflu
Context.... acest text pare al unui virtuoz al condeiului.
Pe textul:
„Fariseul Manolescu și sfertoautorii" de Adrian Suciu
Recomandat0 suflu
Context