Semn de despărțire subită
Stăteam cu jumătate din spate spre tine, Cealaltă jumătate către nadir atârna Carne desprinsă dureros fără plânset... Þintuită, zarea deasupra și peste tot Rece și dreaptă – tablă de șah Pe
DADîrzu Andrei-OvidiuSemn
Cândva mi-ai zis că nu mai crezi în niciun semn Castanii nestrămutați în candoarea lor împrăștiau frunze și somn Și mă privi cumva tăcută, cu ochii mijiți, de parcă nu eram eu “Hei sunt eu, ne
DADîrzu Andrei-OvidiuStejarule...
Stejarule, mărite, în ghinda ta amară Lasat-ai umbră deasă pentru-ndrăgostiți I-ai astupat cu râset din frunza-ți tutelară Cu aure dansânde din zeii cei cinstiți. În poala ta de vreascuri, uscate
DADîrzu Andrei-OvidiuVoit, dormind...
Tresărim... Ca două suflete de ceară Topindu-se în țintirim. Orizontul apăsă pe noi Coborându-se haotic, bucată cu bucată Frântură de lumină la Înviere. Ne-a mușcat vântul din Miazăzi Ne-a
DADîrzu Andrei-OvidiuO zi ca oricare alta
Două statui atingeau văzduhul cu degetele Pilaștri respirând cocleala amiezii – I-acopereau în straturiile minții Un tremur - că îi vor uita pe urmă... Zugrăveau cu noimă, fără noimă Îi și
DADîrzu Andrei-OvidiuCeasul omului
Vine o vreme când omul își duce obosit umbra grea ca oțelul Și cu ea supărările, oh da, supărările Păsări de noapte de veghe Cu ghearele-n ceasul fierbinte. O vreme când nici băutura, nici
DADîrzu Andrei-OvidiuReligia de post...tv
Încununați de patrafire Ș-având vocație și chemare Slujesc, grăind de Nemurire Pentru un rating cât mai mare.
DADîrzu Andrei-OvidiuAură de posibil decembrie
Aveai acea aură pe care o simți pe șira spinării când te prind părinții la dulciuri. coșuri fumegânde pe brume uitate flori de gheață pe lacrimi și iriși. Sub coiful de vâsc îți ascundeai
DADîrzu Andrei-OvidiuPoveste de demult
A fost o taină necitită-n urbe Cu-n el și cu o ea, cândva, demult Când zeii își găseau în linii curbe Sorocul ce și-acum îl mai ascult’, Când, dedesubt, în codri, pe-nserat Se pomeneau mânați
DADîrzu Andrei-OvidiuE anotimpul
E anotimpul acela când ne punem memoriile la uscat în debara Apoi, pe măsură ce Ne cresc anii din unghii, ca niște ere concentrice Ne punem pansamente de vată în guri Râdem nervos Mânjiți cu
DADîrzu Andrei-OvidiuViața fast-forward
Mă întrebam năruit de somn fără vise Cum ar exista lumea fără noi Un arlechin așezat comod într-un jilț Ar face un număr ieftin cu o batistă colorată Iar cortina nu se mai obosi să se tragă Fața
DADîrzu Andrei-OvidiuErai frumoasă
E târziu. Pesemne că nimic nu doarme Pe stele mor licurici în supliciu. Seara se tăvălește pe țurloaie, Și gustă cârceii lunii cu deliciu. Bolțile rumegau zincul din ceatârne. Adulmecai aerul
DADîrzu Andrei-OvidiuRevederea unei muze necoapte
Am văzut-o odată pe stradă Purta aceiași jeanși cu fluturaș pe buzunarul drept de la spate Părul era ca o vâlvătaie Sub aerul moale de pe aleea cu castani Privea înainte trufașă Părea că nu s-a
DADîrzu Andrei-OvidiuZile desculțe
Ne ard doi sori de cârpă liniile vremii Doi hipocampi sătui de înhămare Ne tragem sufletul la umbra calcanului de scoici. Straveziul-albastru și amorțeala din catarguri Nu-s ale noastre și
DADîrzu Andrei-OvidiuLa graniță de suflet
A treia zi se întindea la infinit Ca o spânzurătoare prelungindu-se din pământ în cer. Noi mâncăm la comun, dormim la comun și urinăm la comun Împărțim nevrozele precum împărțim felia mare de
DADîrzu Andrei-OvidiuFocar
Ieri am descojit o vină Gânduri ce nu-mi mai aparțineau Se rezemau câș pe lopețile grele Picurau găunos sub stăvilare Pulberea veche. Așteptam muți, strânși-ciorchine Ca un fruct împietrit în
DADîrzu Andrei-OvidiuPluvială
Ploile-și spală morții pe sub copaci Le pun chezășie pe lemne, brichete Și-i lasă dezgoliți și fără limbi. Tunetele sapă, adânc Clinchet de brume uitate cândva În șoproane și carii peste
DADîrzu Andrei-OvidiuDumnezeu nu se simte prea bine
Ceru’-și fumează acoperișurile plictisit Plimbatul rutinat și băștile teșite S-au îngrozit la coada încovoiată A străzii fără pântec. O guralivă, cam costelivă Scuipă cu plasa funingini și
DADîrzu Andrei-OvidiuConfesiune6
Era o vară toridă pământul mușca tălpile cu fiecare atingere, Se topeau copacii pe după blocuri, și bătrânii ardeau în taină grămezi de cremene. Întâi Dumnezeu ne-a răzgâiat, de-abia apoi
DADîrzu Andrei-OvidiuDe ce întotdeauna, diminețile...
Diminețile scormoneau prin tencuială Scrijeleau pe rame și cadre de uși Cu păstăi în loc de gheare Cu gura ta În aerul cu apăsări mormântale. Insuflam iedera, prin vase, prin ochi Așteptau
DADîrzu Andrei-OvidiuDouă pribegi secunde
S-a aprins un chibrit, ascultă cum Înserarea naște alte suflete bipede A fost orbit și însuși Dumnezeu Atâta resemnare Nu demult, colcăiam laolaltă cu viermii Și nu știam nimic, doar umedul
DADîrzu Andrei-OvidiuFericirea ca un efect Doppler
Adesea îmi ascult cu buricele degetelor Împreunate, ele simt vibrația Pe maxilar Creștetele inimii Mele, tale? Azi sunt prototipul Andrei, ediție limitată Pe bandă rulantă trag aer din
DADîrzu Andrei-OvidiuScrisoare de intenție unei disperate
S-au prelungit brațele mele către nicăieri și totuși nu era de ajuns sâmburii de castan mă țintuiau cu urechea smulsă din caldarâm în patru colțuri când voi mai avea timp de somn când
DADîrzu Andrei-OvidiuZâmbet într-un decembrie uitat
Nu călca zăpada proaspăt crescută Din pântecul pământului ca un rod fără de rod Te-am renegat încă de când te-ai născut Nu rupe legământul, nu încerca să te dezlipești Avem o singură placentă
DADîrzu Andrei-Ovidiu