Poezie
E anotimpul
12,21 noiembrie
1 min lectură·
Mediu
E anotimpul acela când ne punem memoriile la uscat în debara
Apoi, pe măsură ce
Ne cresc anii din unghii, ca niște ere concentrice
Ne punem pansamente de vată în guri
Râdem nervos
Mânjiți cu vitriol pe limbile osificate
Întindem mâna după zilele de mâine
Apoi ne renegăm.
E anotimpul în care totul devine etanș și rutinat
Ca o cameră de bicicletă.
În care picăturile cu iod sunt insuficiente
Șocul amintirilor de alaltăieri a fost prea puternic.
Coana de la etajul superior ne-aduce fosfor de ceas
Să ardem în tihnă câteva dimineți
Îmbătați de amurg.
E anotimpul care ne șuntează bucuriile
Visul uman s-a oprit la noi
Înșfăcăm carotida pe care o-mpărțim
Și o-nvelim în mediu steril
Ne disecăm ideile.
Spre după-amiază îmi șopteai că
Duduie trenul în mișcare prin simțuri
Eu îți spuneam că nu are cum
Că am oprit deja robinetul cu apă caldă al memoriei.
043821
0
Ca păstăile sunt verzi la început
Ne putem pansamente de vată în guri
- typos ce creeză umor involuntar
să ne dăm retinele la saramură - e prea de tot nepoetic
\"ventriculele neaerisite
Ale membrelor\" - forțat, nu convinge, lasă-l pe Dali
Înfășcăm - înșfăcăm