Nu mai vine (V)

Închise ușor usa in urma lui, fara sa o trântească. Usa de lemn se închise cu un scârțâit scurt care ii declanșă ceva in creier, - o bomba sta sa explodeze înăuntrul lui. Se apleca și-și dezlegă șireturile, cate unul pe rand, observând ca șireturile ii erau prea lungi. Uneori ii atârnau prea lungi si le calca sub propria-i greutate dar nu le bagase in seama niciodată. “Cumpără-ți niște șireturi mai scurte...” ii veni aproape de nicăieri o vorba in creier, vorba neveste-sii. Insa nu vru sau pur si simplu nu o auzi când ii spuse asta; se simți dojenit cu aproape tot ce-i spunea, încât îl durea, insa o ignora de cele mai multe ori. Iar, in seara aceea, când ajunse acasă își aminti vorbele cuiva, răsunându-i in creier: “Înseamnă ca nu te mai atrage...”. Iar vorbele acelea i se loviră necontenit in interiorul capului, încât îl copleșiră. Fixa un punct de pe perete, cu privirea pierduta, de parca ar fi văzut o nălucă iar vocea ei veni, iarăși: “Of, dragul meu, ești cam obosit...”. Iar el tăcu, fara sa zică nimic, sta pierdut cu sine însuși caci vorbele acelea îl loviră ca un bumerang, ca o sabie care ii taie in carne. Si se simți așa de singur.