Poezie
Confesiune6
fără vervă, prundul ascultă alte înserări
1 min lectură·
Mediu
Era o vară toridă
pământul mușca tălpile cu fiecare atingere,
Se topeau copacii pe după blocuri,
și bătrânii ardeau în taină grămezi de cremene.
Întâi Dumnezeu ne-a răzgâiat,
de-abia apoi vântul și norii s-au jugănit de noi
și-au fecundat cerul cu veștejire. Tofolog
un orb scrijelea pe ziduri cu unghia.
Nu mai era nimic cum fusese odată
Străzile își coseau buzunarele cu gurile noastre
Și necontenit imploram cuiva să ne dea drumul
Dar îi uitasem până și numele.
Cineva a strigat, ne-a liniștit pe toți
am încercat la uși - ceream de pomană
Apoi un bătrân ne-a întins ultima bucată de cremene
Și ne-a făcut semn să tăcem.
30 iulie 2009
008
0