Poezie
Scrisoare de intenție unei disperate
2 noiembrie 2008
2 min lectură·
Mediu
S-au prelungit brațele mele către nicăieri
și totuși nu era de ajuns
sâmburii de castan mă țintuiau
cu urechea smulsă din caldarâm
în patru colțuri
când voi mai avea timp de somn
când nicăieri nu e loc să-mi pun pielea tăbăcită în sare
când auzi ceva ticăind nu sunt eu
eu am murit demult acum asculți
fantasmele roz de plexiglas ale lui Picasso
erupții de mișcare extra-senzorială
trezesc la fiecare pas clerici cu sutană
din ignoranța zilei scuipată cu mâine
cum pot fi eu când anul acesta
mai mult ca oricând n-am materie să respir
topesc hibrizi din ego-ul meu
respir ce pot cărbuni din când în când un cremene
cândva va fi mai bine pentru mine și-mi voi permite
vase liberiene un adevărat lux
am să-mi înjumătățesc ultimul sfârc
cu capra mea stelară de pe Andromeda
insomnie letargică, un ultim dans
întinde-ți axonul spre mine
e o psihoză vopsită în gri și albastru
iar numele mi s-a schimbat în Încordare
pleacă urechea
poate așa eu
voi hrăni ceva din tine
ultima fărâmiță de alcool sanitar
o voi împarți cu tine
deși e cam practic imposibil
nu mai mănânc ci doar
nu mai alerg ci doar
nu mai gândesc ci doar
nu mai exist ci doar
respir prin tine.
002933
0