Poezie
Două pribegi secunde
iulie 2007
1 min lectură·
Mediu
S-a aprins un chibrit, ascultă cum
Înserarea naște alte suflete bipede
A fost orbit și însuși Dumnezeu
Atâta resemnare
Nu demult, colcăiam laolaltă cu viermii
Și nu știam nimic, doar umedul pământ
Ne-a fost și mamă și tată în neființă
A fost anevoios, nu ajungeai până la mine
Te auzeam scrâșnind din dinți – neputiință
Și implorai bătând în unda strâmtă
Ascultă cum se sting cele din urmă zile
Vom preamări tutela meșterului de os
Vom deveni oare pămant îndesat ori glie?
Ori țipete de ceară vor naște iarăși sânge
Mustit în două palide forme, cu mâini
Și picioare
Fără auz, fără vaz?
Ne vom ciopli neștiutori o inimă de lemn
Din care să ne înfruptăm eternul
002902
0