Poezie
De ce întotdeauna, diminețile...
19 iulie 2009
1 min lectură·
Mediu
Diminețile scormoneau prin tencuială
Scrijeleau pe rame și cadre de uși
Cu păstăi în loc de gheare
Cu gura ta
În aerul cu apăsări mormântale.
Insuflam iedera, prin vase, prin ochi
Așteptau gândurile ombilicale
Sugrumate de plictis în ghioc
Două fire dintr-un vâsc uscat
Răspândeau în ferestre
Gust de mangal, cu strat calcifiat
Răbdarea în cupe, privește...
Sordid
S-a urcat până la tâmple
A ajustat polistirenul ce crescuse
Privirii surogat închise în huse
Cu hamuri, pinteni, ciucurii roșii
Nu mai țopăiau de colo-colo
Eonii tai mușcau din pielea mea
Iar eu așteptam că închiderea să se
Întâmple, mai devreme
Să-mi pun la uscat flecăreala pe nimburi, antene
002620
0