Diana Iepure

își piaptănă în fiecare zi coada stufoasă și-o pune pe bigudiuri și-o pulverizează cu sifon și-o aruncă cu dibăcie peste umar ca pe-un fular haute couture și merge la terasa din parc

eu am un prieten snob excentric guraliv plin de sine el citește mai mereu citește pe nerăsuflate biblioteci întregi de poezie el ar citi și de pe tăblițe de lut scrieri cuneiforme mâncând

unui prunc îi închizi ochii cu un sărut de lapte unui iubit îi închizi ochii cu un suspin unui bătrân îi închizi ochii cu o amintire unui mort îi închizi ochii cu o monedă grea apăsată peste

mi-am înmormântat păpușa sub o viță-de-vie i-am fost mamă bocitoare gropar am dat de pomană copiilor din mahala rochii și fundițe am mâncat la praznic boabe răscoapte de poamă

Dragi prieteni, neprieteni, cititori fideli si cei care nu stiti ce pierdeti necitindu-ma! De azi inainte, Diana Balan se retrage de pe site-ul poezie.ro cu ochii in lacrimi si lacrimi in ochi...

Au “Sarmalele reci” un hit, textul căruia m-a tot urmărit săptămîna trecută. Sună cam așa: “Ah ce frumos viitorul luminos/ Se arată celor idioți/ Deci fii supus/ Față de cel mai sus pus/ Nu uita că

voi deveni o mică celebritate a lumii tale cu toate lucrurile puse la punct voi intra ca un vîrtej alb cu miros de tei în floare îți voi răvăși tricourile de pe speteaza scaunului

Dați-mi voie sa fiu patetică. Știu că nu mai e la modă patetismul. Însă, cu cît e mai demodată și nerușinată pornirea cu atît e mai tentantă pentru o excentrică de felul meu. Așadar, bătăi sporite de

gândurile negre ca muștele de august pișcă rău ne apărăm de ele cum putem fluturăm din cap ne tragem cu palma peste frunte fâlfâim din gene ne conectăm la tot ce mișcă la rețeaua de curent

nu mai închide ochii nu te mai ascunde după pleoape mai bine privește-mă și lasă-mă să-ți șoptesc ceva despre mine apoi ceva despre noi mai bine lasă suflarea mea să te ia pe sus ca un vânt

eu sunt de stil vechi demodată rătăcesc acum într-o lume paralelă a viselor împlinite îmi place să port la gât sărutări mărgele țigănești și în părul meu făcut roșcat cu de-a sila flori de

gâdilam valurile le frământam și le puneam la dospit ca pe niște cuvinte simple să se umple de sens le lăsam până se scurgeau preapline ca mustul clocotind toamna și făceam din

hai să ne mușcăm adânc de parcă toate măselele ne-ar fi de minte și toți dinții - canini rupe tu din mine ce nu-ți aparține și scuipă numele altor bărbați direct pe caldarâm hai să fugim ca

nu crezi că e timpul să ne cunoaștem mai bine? am întrebat azi șoricelul ce tot roade aiurea din mine a tăcut și s-a ascuns undeva între burtă și șoldul meu drept c-avea de mestecat ce

mi–am zis că nu mai scriu un rând nici în gând nici cu limba pe cerul gurii nici cu mâna ta pe sânii mei poeme de–o noapte mai bine îmi uit trupul pe–un scaun jerpelit din troleibuzul 24 și fug

cât de mare m–am făcut peste noapte nu mă încape patul mai tăiați–mi din zile din carnea care mă doare din șansele ratate din iubirile pierdute din nopțile dormite buștean sunt prea

omul ăsta e nebun e cel mai nebun dintre noi nebunii și îl iubim și îl urâm și îl batem amical pe umărul crispat de dezgust E de–al nostru și ne e străin e bolnav îi cade mâna