Înmugurește marea.
Printre scoici
se strecoară
nisipul ei
cel mai de primăvară.
Se prinde,
în părul ei de spume albe
briza de martie.
De degete i se agață,
cu zbor de pescăruș
și
Lascivă,ultima zăpadă
îi coboară peste umerii goi,
rochie de bal în zori.
Își întinde
pântecul fulguit spre soare.
Tălpile și palmele
împletesc în țărînă ghiocei.
În curând
îi sângerează
E devreme și toamnă,
cu frunze căzând galbene
a clișeu.
Tu nu mai ai nimic de spus
iar eu...
închid ochii și simt,goală,
cum vântul imi cerne
ploaia prin piele.
Cerul se umple de palmele mele.
În goana aceasta
calului i-a înmărmurit
norul de praf
abia stârnit;
viața încolțită pe ogoare
este verde…și moale;
îmi adâncesc în fereastră
fruntea și palmele...
Îmi culc aievea în
Am să-mi întind
pe pământul proaspăt de primăvară
ființa;
părul meu va fi una cu el,
ochii își vor ști matca,
culoarea li se va scurge
în brațele ei;
trupul alb, ca ultima pată de omăt
va
Capricioasă, primăvara
își croiește drum
prin părul meu:
cu frunze și petale
de pomi fructiferi,
cu briză, cu stele, cu îngeri;
Mai întâi nu știe
cum să-mi așeze cărarea,
pe-o parte, pe
Se întorc păsări-zile călătoare
de pe timpul
primului sărut,
scuturând aripi întrebătoare
despre frunze
care au căzut,
neștiind că nu se moare
sub al toamnei așternut.
Mugurii au să cânte
Am să aștept.
Se va face de primăvară și la tine.
Deși vorba e
că nici nebunii nu cântă pe străzi pustii.
Și unii jură
că apa de mare
nu e prielnică nici unei flori
...tu spui că mai bine
Lasă...ți-am spus mamă:
Lasă țărâna să-mi străpungă
tălpile
însângerând până la suflet
copilul prost ce sunt!
Lasă...ți-am plâns mamă:
Lasă genunchiul meu
cel strâmb
să sărute pietrele din
Mi-e dor să-mi afund ființa
în parul tău înecat de fum,
să-mi andâncesc zarea
în ochii tăi pământii,
...fată de la țară,
care-ți prinzi mâinle-n șold,
călcâiele in brazda sângerândă
și-ti spui
a inghetat marea..
nici nu iti poti imagina cum..nu sunt nici cuvinte nici fotografii care sa descrie valurile inghetate...furia neclintita a unei marii neclintite pe timp de furtuna....superb..
am
Îmi place ploaia aici
e sărată,
ca și cum marea s-ar scurge
prin cer peste noi.
Și soarele ăsta blând de toamnă
își scutură frunze blestemate de plop;
și îmi place ceața de la opt,
aerul
Zilele aici seamănă între ele,
pentru prima oară azi simt soare,
îmi gâdilă pielea moale de pe ceafă.
Vremea își țese pajanjenii între noi,
cu pânze lucioase,
când de rouă,când de suspine
și
Tu și corzile tale!
Te-am avertizat:
să stai departe,
că am să-ți frâng ochii verzi
până am să-mi fac cerneală;
că am să-ți întind chipul firesc
până am să-mi fac ciornă,
și apoi am să te
\"mmm...mmm!!\"
Degetul mic se izbește de geam
către câmpia care fuge dinspre noi.
Mâna descrie un arc de cerc
de la ureche la umăr:
\"Ca...!\"
Agăț peste tot fotografii:
Karina când
Mânile-mi sunt pline de sânge
din rănile atâtor soldați,
din tot atâte a lumi,
pe care i-am îngrijit,
dintre care, spre lauda mea
nici unul n-a murit.
Port brodat, pe spatele
Mă știi ca pe o rugaciune
și mă porți împlinită
sub susurul dorurilor tale,
împăturită meticulos
în buzunarul de la piept.
Mă ceri tuturor vremurilor
care m-au iubit,
cu genunchiul
Îmi amintesc anotimpul
al cărui nume nu-l port,
al cărui cântec nu-l pierd,
ca o eșarfă ștearsă și surdă
care-și strânge vremile-valuri
peste gâtul prelung al nopților,
sufocând sunetele cu
Chipul ei blând îmi zidește
drum sub tălpi,
mă iubește...
E ceva în mersul ei
în felul în care miroase
care e al meu.
Genele ei lungi țin cerul
deasupra mea.
Cât e ziua de lungă
îi
Îmi e somn de toate acelea
pe care mi le-ai pierdut,
de sandalele și rochia galbenă,
de laleaua strivită pe așternut.
Îți las un semn de fiecare dată,
un fir de păr să-ți îmbrobodești
clipa
Potocalele au gust de soare
și formă de suflet
însângerat de pământ.
Dintre atâtea țări tropicale
ai ales tocmai talpa mea
să te îndrăgostești.
Asta doar să mă poți acuza
că am genunchii la
Sunt lungi genele tale,
îmi trec prin ființă
și se opresc în nasturi.
Atât de lungi încât am uitat
să împart la unu
ceea ce trăiesc.
Viața ne îndrăgostește
și ne învață
să numărăm din
Se înfigeau țările și munții
între noi...
ca niște colți noroioși
de fiară,
urmate de câmpii,
de nisipuri,de copaci,
ca un sânge coagulat
într-o enormă rană,
sfâșiind părerea bună
pe care