Poezii

Înmugurește marea. Printre scoici se strecoară nisipul ei cel mai de primăvară. Se prinde, în părul ei de spume albe briza de martie. De degete i se agață, cu zbor de pescăruș și

Lascivă,ultima zăpadă îi coboară peste umerii goi, rochie de bal în zori. Își întinde pântecul fulguit spre soare. Tălpile și palmele împletesc în țărînă ghiocei. În curând îi sângerează

E devreme și toamnă, cu frunze căzând galbene a clișeu. Tu nu mai ai nimic de spus iar eu... închid ochii și simt,goală, cum vântul imi cerne ploaia prin piele. Cerul se umple de palmele mele.

În goana aceasta calului i-a înmărmurit norul de praf abia stârnit; viața încolțită pe ogoare este verde…și moale; îmi adâncesc în fereastră fruntea și palmele... Îmi culc aievea în

Am să-mi întind pe pământul proaspăt de primăvară ființa; părul meu va fi una cu el, ochii își vor ști matca, culoarea li se va scurge în brațele ei; trupul alb, ca ultima pată de omăt va

Capricioasă, primăvara își croiește drum prin părul meu: cu frunze și petale de pomi fructiferi, cu briză, cu stele, cu îngeri; Mai întâi nu știe cum să-mi așeze cărarea, pe-o parte, pe

Nedeslușit un catarg îmi arată cât de aproape e cerul de noi; de-ajuns să ne săltăm în brațe pentru a fi fericiți fără dorința de a veni înapoi.

Se întorc păsări-zile călătoare de pe timpul primului sărut, scuturând aripi întrebătoare despre frunze care au căzut, neștiind că nu se moare sub al toamnei așternut. Mugurii au să cânte

Am să aștept. Se va face de primăvară și la tine. Deși vorba e că nici nebunii nu cântă pe străzi pustii. Și unii jură că apa de mare nu e prielnică nici unei flori ...tu spui că mai bine

Lasă...ți-am spus mamă: Lasă țărâna să-mi străpungă tălpile însângerând până la suflet copilul prost ce sunt! Lasă...ți-am plâns mamă: Lasă genunchiul meu cel strâmb să sărute pietrele din

Mi-e dor să-mi afund ființa în parul tău înecat de fum, să-mi andâncesc zarea în ochii tăi pământii, ...fată de la țară, care-ți prinzi mâinle-n șold, călcâiele in brazda sângerândă și-ti spui

Îmi place ploaia aici e sărată, ca și cum marea s-ar scurge prin cer peste noi. Și soarele ăsta blând de toamnă își scutură frunze blestemate de plop; și îmi place ceața de la opt, aerul

Zilele aici seamănă între ele, pentru prima oară azi simt soare, îmi gâdilă pielea moale de pe ceafă. Vremea își țese pajanjenii între noi, cu pânze lucioase, când de rouă,când de suspine și

Tu și corzile tale! Te-am avertizat: să stai departe, că am să-ți frâng ochii verzi până am să-mi fac cerneală; că am să-ți întind chipul firesc până am să-mi fac ciornă, și apoi am să te

\"mmm...mmm!!\" Degetul mic se izbește de geam către câmpia care fuge dinspre noi. Mâna descrie un arc de cerc de la ureche la umăr: \"Ca...!\" Agăț peste tot fotografii: Karina când

Mânile-mi sunt pline de sânge din rănile atâtor soldați, din tot atâte a lumi, pe care i-am îngrijit, dintre care, spre lauda mea nici unul n-a murit. Port brodat, pe spatele

Mă știi ca pe o rugaciune și mă porți împlinită sub susurul dorurilor tale, împăturită meticulos în buzunarul de la piept. Mă ceri tuturor vremurilor care m-au iubit, cu genunchiul

Îmi amintesc anotimpul al cărui nume nu-l port, al cărui cântec nu-l pierd, ca o eșarfă ștearsă și surdă care-și strânge vremile-valuri peste gâtul prelung al nopților, sufocând sunetele cu

Chipul ei blând îmi zidește drum sub tălpi, mă iubește... E ceva în mersul ei în felul în care miroase care e al meu. Genele ei lungi țin cerul deasupra mea. Cât e ziua de lungă îi

Îmi e somn de toate acelea pe care mi le-ai pierdut, de sandalele și rochia galbenă, de laleaua strivită pe așternut. Îți las un semn de fiecare dată, un fir de păr să-ți îmbrobodești clipa

Potocalele au gust de soare și formă de suflet însângerat de pământ. Dintre atâtea țări tropicale ai ales tocmai talpa mea să te îndrăgostești. Asta doar să mă poți acuza că am genunchii la

Sunt lungi genele tale, îmi trec prin ființă și se opresc în nasturi. Atât de lungi încât am uitat să împart la unu ceea ce trăiesc. Viața ne îndrăgostește și ne învață să numărăm din

Se înfigeau țările și munții între noi... ca niște colți noroioși de fiară, urmate de câmpii, de nisipuri,de copaci, ca un sânge coagulat într-o enormă rană, sfâșiind părerea bună pe care

Îmi făceai lucrueile să rimeze cu plânsul,cu îngerii,cu salcâmii ...cu tine. Frânturile vroiau să te urmeze prin existențele geometrice ...uitasem s-aștept. Ma dizolvai între toate cele dragi